..spune-mi tu acum,ce vezi?

 

”Fata mea...ma auzi?...spune-mi,ma auzi?”Adormisem tarziu,imbracata asa cum ajunsesem acasa de la o intalnire cu o prietena pe care nu o mai vazusem de mult.M-am trezit speriata la auzul vocii si am constatat ca in timpul somnului jumatate din corp alunecase in afara patului;capatasem o durere de gat infernala din cauza pozitiei,cine stie de cat timp eram asa.Pierdusem total notiunea timpului.Lumina din camera mea lipsea cu desavarsire,iar acest lucru era cel putin ciudat pentru ca de obicei peretii erau luminati de stalpii de afara.Mi-am indreptat privirea spre geam,dar nu vedeam nimic asa ca m-am ridicat crezand ca draperiile impiedica lumina sa patrunda.Cand am vrut sa apuc cu mana draperia mi-am dat seama ca nu mai era acolo.Geamul nu mai era acolo.Am verificat cu mainile peretii,erau goi,nu mai aveam ferestre;imediat dupa asta am fost consternata sa vad ca nu am o usa....am cautat innebunita o clanta de care sa ma agat,dar fara rezultat.Eram inchisa ca intr-o cutie de chibrituri.M-am panicat,nu stiam ce se intampla;mi-a trecut prin minte faptul ca poate visez,dar totul era prea real.Am vrut sa ma asez pe pat din nou si sa-mi caut telefonul pe care il aruncasem undeva pe acolo cand ajunsesem acasa;dar nu mai era nici patul.In clipa urmatoare,am auzit vocea din nou “ma auzi?”imi spunea.Am scos un tipat inabusit si am simtit cum inima mea e pe cale sa cedeze.”nu te speria,nu ma recunosti?sunt eu,sunt eu-aici cu tine”.Tineam ochii inchisi,dar si acum ma intrebam oare de ce pentru ca tinandu-i deschisi nu puteam vedea oricum nimic.Pentru o clipa am crezut ca am orbit si ca sunt intr-un alt loc necunoscut;si totusi...pe cat de straina era lumea in care ma gaseam pe atat de cunoscuta imi devenea vocea care imi vorbea “de ce nu rostesti macar un cuvant?tu stii cat mi-am dorit sa te mai aud macar o singura data de atunci?” Am ridicat capul de pe genunchi,am deschis ochii cu gandul ca de o voi face voi putea sa iau in brate persoana care-mi vorbea,dar m-am lovit de intunericul gros.”suntem departe una de alta inca,dar acum nu-ti poti imagina cat suntem de aproape” –“e posibil asa ceva?” –i-am raspuns in sfarsit”;”da,draga mea copila.tu ai crezut intotdeauna ca te vad chiar daca nu mai sunt.te-ai bizuit intotdeauna pe ajutorul meu de aici chiar daca fizic v-am parasit”- “si de ce nu te pot vedea?vreau sa te vad!” –“nu se poate.ne vedem doar cand o sa trebuiasca sa parasesti lumea de acolo;si nici nu vreau sa o parasesti prea curand” –“spune-mi bunico,ce e acolo?ce vezi?spune-mi acum.”-“inainte vedeam.cand eram acolo langa tine.acum traiesc in lumea pe care o vedeam.”-”de ce nu vad nimic acum?vreau sa te vad.”-“daca iti lasi mintea libera o sa ma vezi.nu ai nevoie de o pereche de ochi pentru a ma vedea.a venit timpul sa plec.amintiti-va in fiecare clipa cat de mult va iubesc.”-“nu pleca,nu iar....nu iar”.

Plecase ;nu ii mai auzeam glasul.Am simtit cum o durere nemiloasa imi sfasie pieptul si cred ca mi-am pierdut cunostinta.M-am trezit pe un pat de spital,cu aparate in jurul meu care scoteau sunete tot mai ciudate,cu perfuzii care parca imi mancau toata vlaga din mine in loc sa ma hraneasca.Ma intrebam ce Dumnezeului s-a intamplat;o vedeam pe mama in coltul camerei stand pe un scaun tinandu-si capul in palme si blestemand parca ceva.Am strigat-o,iar ea a venit imediat langa patul meu;avea ochii in lacrimi.Mangaindu-ma cu privirea mi-a spus ca am dormit trei zile incontinuu,iar apoi a plecat spunandu-mi ca merge sa cheme doctorul.Acesta a venit imediat,m-a verificat,iar dupa ce a terminat mi-a spus cu uimire “nu ma mai asteptam”.

  “Mama cum am ajuns aici?”-mamei i se umplura imediat ochii de lacrimi;nu-mi putea raspunde.Doctorul a raspuns in locul ei “ai avut un accident de masina”;apoi mi-am amintit brusc totul:Intalnirea cu Ioana....farurile masinii din fata care venea incontrolabil spre noi,durerea de gat,iar apoi intunericul. “Ioana!!!unde e?”-nu-mi raspundea nimeni,mama si doctorul evitau sa ma priveasca.”mama,spune-mi...” Doctorul a luat-o pe mama de brat rugand-o sa iasa si sa ma lase singura....”Ioana..spune-mi tu acum,ce vezi?” si am inchis ochii.

“Vad ca ai adormit si mi-ai promis ca poti sta sa numeri nori fara sa te plictiseasca sau sa te oboseasca asta cumva”- “Poftim?”.Am deschis ochii,m-am ridicat,iar in fata ochilor mei era Herastraul in toata splendoarea lui.M-am intristat...langa mine nu era Ioana....Ea nu mai e.

  Langa mine era Teodor...si probabil ca ne intalnisem sa-l ajut cumva cu niste eseuri pentru facultate.Presupun asta pentru ca langa noi,pe patura erau cateva carti de specialitate.In rest...am privit insistent spre cer cautand raspunsuri.

Cartea lui Iov ;Capitolul 3

 CARTEA LUI IOV (fragment)

1.    După aceea, Iov a deschis gura sa şi a blestemat ziua în care s-a născut.
2.    Şi Iov a vorbit şi a zis:
3.    "Piară ziua în care m-am născut şi noaptea care a zis: un prunc de parte bărbătească s-a zămislit!
4.    Ziua aceea să se facă întuneric şi Domnului din cer să nu-I pese de ea şi lumina să n-o mai lumineze.
5.    Bezna şi umbra morţii s-o cotropească, norii s-o învăluiască şi toate negurile s-o înspăimânte!
6.    Întunericul să cuprindă noaptea aceea şi să nu mai fie pusă în zilele anului şi în socoteala lunilor să nu mai intre!
7.    Pustie să rămână noaptea aceea şi nici o bucurie să nu pătrundă în ea!
8.    Blestemată să fie de către cei ce blesteamă zilele, de către cei ce ştiu să descânte Leviatanul.
9.    Să se întunece stelele revărsatului zorilor ei; să aştepte lumina şi nimic să nu vină şi să nu mai vadă genele aurorei,
10.    Pentru că n-a închis pântecele care m-a zămislit şi n-a ascuns durerea dinaintea ochilor mei.
11.    De ce n-am murit când eram în sânul mamei mele? Şi nu mi-am dat duhul, ieşind din pântecele ei?
12.    De ce m-au primit cei doi genunchi şi de ce cei doi sâni mi-au dat să sug?
13.    Căci acum aş sta culcat şi liniştit, aş dormi şi m-aş odihni,
14.    Cu împăraţii şi cu dregătorii pământului, care şi-au zidit morminte în singurătate,
15.    Sau cu domnitorii care umplu de aur şi de argint casele lor.
16.    Sau de ce n-am fost o stârpitură aruncată şi ascunsă, ca acei prunci care n-au apucat să vadă lumina?
17.    Acolo cei nelegiuiţi se astâmpără şi cei împovăraţi se odihnesc.
18.    Acolo cei ce poartă lanţuri ajung la liman de pace şi nu mai aud glasul paznicului.
19.    Mic şi mare acolo sunt tot una şi robul a scăpat de stăpânul său.
20.    Pentru ce dă Dumnezeu lumina vieţii celui nenorocit şi zile celor cu sufletul amărât;
21.    Celor ce aşteaptă moartea, şi ea nu vine, şi care scormonesc după ea mai mult ca după o comoară;
22.    Celor ce se bucură cu bucurie mare şi sunt plini de fericire, fiindcă au găsit un mormânt;
23.    Celui care nu ştie încotro să meargă şi pe care îl îngrădeşte Dumnezeu de jur-împrejur?
24.    Gemetele mele sunt pâinea mea şi vaietele mele curg ca apa.
25.    De ceea ce mă tem, aceea mi se întâmplă şi de ceea ce mi-e frică tocmai de aceea am parte.
26.    N-am nici tihnă, nici odihnă, nu-mi găsesc nici o pace şi zbuciumul mă stăpâneşte".


Cartea lui IOV

Emil Cioran.Despre neajunsul de a te fi nascut.

Emil Cioran.Despre neajunsul de a te fi nascut.

 Ani de zile, o viata de fapt, sa nu te fi gandit decat la ultimele clipe, ca sa constati, cand te apropii, in sfarsit, de ele, ca va fi fost degeaba, ca gandul mortii ajuta la tot, doar sa mori nu!

 *

 Nevoia fizica de dezonoare.Mi-ar fi placut sa fiu odrasla de calau.

 *

Ceea ce stiu la saizeci de ani stiam la fel de bine si la douazeci.Patruzeci de ani ai unei lungi,inutile munci de verificare.

*

N-ar trebui sa scriem carti decat ca sa spunem lucruri pe care n-am indrazni sa le destainuim nimanui.

*

"...Dar Dumnezeu stie ca in ziua in care veti manca din el vi se vor deschide ochii"

De-abia s-au deschis,si incepe drama.Sa privesti fara sa intelegi,acesta-i paradisul.Infernul ar fi deci  locul in care intelegi,in care intelegi prea mult...

*

Ii e specific bolii sa stea de veghe atunci cand totul doarme,cand totul se odihneste,chiar si bolnavul.

*

-Ce faceti de dimineata pana seara?

-Ma suport.

*

Gand de la fratele meu in legatura cu tulburarile si bolile de care a suferit mama noastra: "Batranetea este autocritica naturii".

*

"Trebuie sa fii beat sau nebun,spunea Syese,ca sa te poti exprima bine in limbile cunoscute."

Trebuie sa fii beat sau nebun,voi adauga,ca sa mai cutezi sa te slujesti de cuvinte,de orice cuvant.

*

Numai Dumnezeu are prilejul sa ne abandoneze.Oamenii nu pot decat sa-ti intoarca spatele.

*

Sa te lungesti pe camp,sa inspiri mireasma pamantului si sa-ti spui ca el reprezinta cu adevarat sfarsitul si speranta deznadejdilor noastre,si ca ar fi inutil sa cauti ceva mai bun pentru a te odihni si dezagrega.

*

E spus in Zohar,"Indata ce a aparut omul,au aparut imediat florile".

As crede mai curand ca ele se aflau acolo cu mult inaintea lui,si ca sosirea lui le-a cufundat pe toate intr-o stupefactie din care nu si-a revenit inca.

*

E imposibil sa citesti un rand din Kleist fara sa te gandesti ca s-a omorat.E ca si cum sinuciderea i-ar precedat opera.

 *

Constiinta e mai mult decat un ghimpe,ea e pumnalul din carne.

_

De l'inconvénient d'être né (Despre neajunsul de a te fi născut), Paris, Gallimard, 1973

Unde umbla "vremile" de alta data?

Despre oameni nesiguri.

Cand ti se calca in picioare opiniile,actiunile,trairile,sentimentele de oameni incapabili...inapti de fel,nu faci decat sa pleci capul jos,sa taci si nu mai privesti ceea ce-ti dicteaza sufletul si ratiunea tocmai pentru ca ii crezi pe acesti inapti,asa cum imi place sa-i numesc,obiectul Adevarului,Valabilului.Gandeste-te...oamenii care darama ceea ce tu construiesti sunt de obicei oameni aflati sub incapacitatea de a contra-argumenta sau de a fi cel putin la fel de buni ca tine.Ei doar distrug.Numeste-i termite daca vrei...paraziti.

 Un om inteligent si capabil e acela care e ca tine:Din pacate...un om care isi lasa privirea sa cada atintita in pamant.

Datorita unor asemenea oameni,am pierdut tot ce-am iubit:patrie,familie,copii!

Voi vedeti oameni politici ce-si saluta aliatii

Noi,copii care-si saruta parintii si fratii

Am devenit slabi,si d-asta ne conduc altii

Cati dintre voi aud cum plang acum sarbii si croatii?

Dac-as fi Romania as striga"Iugoslavia,

Ce s-a-ntamplat cu tine,verisoara mea?

As vrea,sa-mi iau inapoi fiica Basarabia

Si s-o strang la piept,alaturi de Republica...

Moldova,sora mea,hai sa ne tinem de mana

Pentru ca toti suntem la fel si-avem limba romana

Nene Iancule,canta-ne"Noi suntem romani"

Aminteste-ne ca suntem aici in veci stapani!

Sunt campiile noastre,si muntii tot ai nostri

Parvenitilor,voi chiar credeti c-am uitat

Cu ce v-ati ocupat si cine sunteti de fapt?

Nicio maicuta n-a spalat camasile ce s-au patat

Pe campul de lupta,cu sangele vostru varsat

Asa ca degeaba vreti sa fiti voi stapanii lumii

Pentru ca noi,romanii,nu ne-am uitat strabunii!

Nici tu nici eu nu suntem fii de senatori sau deputati,

Suntem fii ai bravilor soldati care ne-au zis "Luptati"

Voi,de ce va lasati daca sunteti ca noi?

Nu va mai temeti,vom castiga gloria-n razboi!

Ma-ntreb de ce va bateti joc de-aceasta tara frumoasa

Conducatori lasi,ce n-ati privit in urma voastra

Ati uitat,de neamul nostru crestin,ne-ati vandut la straini

Strabunii mei nu le-ar fi dat nici macar un strop de vin

Si venind,de ce sa ma-nchin la bani cand am de-atata timp un Dumnezeu

Care m-a binecuvantat si mi-a fost aproape mereu,aproape la greu.

Tu de ce taci si-ti faci aliati doar din interese

Cand stii si tu ca esti roman si ca nu le pasa de tine,

In mine creste ura pentru toate natiunile meschine

Nu e bine,imi spune mama mea,dar e bolnava tara mea,chiar si ea

De ce tot facem compromisuri cand Europa nu ne vrea?

De ce sa fim asa?De ce sa stam noi cu capul plecat?

Cand suntem fii ai bravilor eroi ce niciodata n`au ingenuncheat.

Si de ce fratii mei ma privesc acum cu ochi straini si goi...

Dar stiu ca nu e prea tarziu sa ne facem alt viitor

Stiu ca batranii vor sa ridicam sus sfantul nostru tricolor

Asa ca fratele meu,ridica-te-n picioare pentru onoare

Si fii roman adevarat,chiar daca doare cel mai tare!

"Nimeni Altu' - Fii ai bravilor soldati"

Nu ati observat?Cersetorii nu plang niciodata - ei doar se plang.Intrebarea e de ce?Sa fie asta ultima lor mandrie?