Suntem copiii vostri!

Mergem pe strazi cu ochii larg inchisi,

(ni s-au lipit si pleoapele de-atata ploaie,

ce ne cade-n suflet)

Si suntem orbi,dar ne urmam calea,

ba chiar privim strigand spre voi...

De ce nu vreti sa ne-auziti ,oameni ce umblati numai surzi?

Suntem copiii vostri!

Trimiteti-ne in exil de nu ne suportati,

Dati-ne in strada!

Numiti-ne gunoaie!

Dar nu-ndrazniti sa mai calcati inimile noastre in picioare!

Uitati-va la noi ..suntem ai vostri..

Si vrem si noi sa fim iar mici,

sa ne-adormiti,sa stati la capul nostru..

Sa ne-amintiti ca mult ne mai iubeati,

si sa ne spuneti ca noi suntem rostul vostru.

Haideti sa ne desenati povesti,

dar haideti..

mintiti din nou ca lumea e frumoasa..

si ca e doar a noastra...

Aratati-ne ca nu va suntem povara,

iubiti-ne ca pentru ultima oara..

Parinti imbatraniti ce sunteti...

Ca voi,suntem bolnavi si noi,

si nu vrem sa va spunem;

noi nu vrem sa va fim ingrijorare..

Am obosit sa auzim "m-am saturat,imi faci viata sa fie grea!"

Si ne simtim ai nimanui..

si sufletul ni-l rupeti..

Nu v-am mai vrea nici noi,

dar va iubim.

Si totusi ne simtim ai nimanui..