®

"Din sperante si din zori,
iar rasar culori-
primavara unui vis poarta si-a deschis,
azi se va topi lungul drum al noptii catre zi."

Intrebare.

Nici nu mai stiu daca e marti ori miercuri.
Daca pamantul rece si nins se afla acum
in plina zi,nu stiu;
sau poate s-a lasat deja Umbra-noapte
si se plimba de mana cu luna ce vrea sa ne inghita.

Am plantat la ferestre obloane negre,
am construit baraje de jur imprejurul
camerei sufletului meu,
cu gandul sa nu inund pe nimeni
cu vesnicul si tristul plans al meu.

As vrea sa stiu daca ma aflu la inceput de viata,
sau daca azi sau maine voi semna in condica ei si o inchei.
Ascult un ceas ce-mi ticaie pe masa,un tremur ma cuprinde,
si-o panica paralizanta ma face sa intreb...
-Asa vor trece anii mei?
Doamne,spune-mi,frigul asta ce-l simt a patruns de afara,
sau vine din mine?-

Gandurile unui mort -Lucian Blaga-

"De mîna-as prinde timpul ca sa pipai
pulsul rar de clipe.
Ce-o fi acuma pe pamînt?
Mai curg aceleasi stele peste fruntea lui în stoluri
si din stupii mei
mai zboara roiuri de albine spre paduri?

Tu inima esti linistita-acum!
Mult a trecut
de cînd îmi resfrîngeai în pieptul scund
un soare nou în fiecare dimineata
si-o suferinta veche-n orisice amurg?
O zi?
sau poate veacuri?

Un stînjen doar deasupra mea-i lumina.
Flori cu sîni de lapte îmi apasa lutul.
Sa pot
eu mi-as întinde mîna si le-as strînge-ntr-un manunchi
sa le cobor la mine,
dar
pamîntul poate nu mai are flori.

Gîndul meu si vesnicia seamana
ca niste gemeni.
Ce lume se va zbate azi în valurile zilei?

Ades un zgomot surd ma face sa tresar.
Sa fie pasii sprinteni ai iubitei mele,
sau e moarta si ea
de sute de mii de ani?
Sa fie pasii mici si guralivi ai ei,
sau poate pe pamînt e toamna
si niste fructe coapte-mi cad mustoase, grele,
pe mormînt
desprinse dintr-un pom, care-a crescut din mine?"

-

Ma simt un om mort,
dar care respira uneori viata.

Am tras oblonul la usa,
vreau sa adorm-
si sa ramana doar amintirea cu tine.

Ai nimanui.

Astazi a fost ziua omului saracit de lumea in care traieste,
ziua omului ignorat de insasi lumea ce-o iubeste.
Astazi a fost ziua omului ce e al nimanui.

Un barbat neingrijit,cu haine rupte,zdrenturoase,nespalate,
urca in tramvai delirand..si injura,si tine-cand capul plecat,
-cand privirea indreptata spre oamenii care-i rad nebuneste si
injura din ce in ce mai tare..se muta de pe un scaun pe altul,
si injura,iar apoi tace.


La colt de strada,o mama cu trei copii ofteaza.Isi tine de mana
copiii,iar unul din ei,cel mai mic,tine in mana un cos in care
erau aruncati cativa lei.Purtandu-si doi copii pe urme,iar unul
in brate incep sa cante..si canta colinde,iar ochii cer indurare..
si canta,si nimeni nu-i vede..doar canta,iar apoi tac.

Langa cofetarie,o batranica care parca isi asteapta copii ce
au alungat-o sta langa un cos de gunoi,pe o piatra,cu mana intinsa,
si plange.Priveste in ochii trecatorilor si cere indurare;o patura
primita poate de la cineva milos incearca sa-i tina de cald,dar e
iarna,e frig..si plange cu mana intinsa,iar apoi si-o retrage.


Pe bulevard,un om al strazii zgribulit de frig,poarta dupa el
un caine si o punga cu ceva de mancare.Se opreste la fiecare cos de gunoi,
si cauta..iar oamenii trec si se mira,si se scarbesc si il rad.
Dupa timpul in care s-a aflat in cautare,se aseaza pe asfaltul umed si rece,
in mijlocul lumii si cauta in punga lui,din putinul lui sa ii dea si cainelui,
o farama de mancare.
Si sta omul nostru cu un biet caine ce latra spre lumea ce trece,
care parca ar vrea sa ii sfasie pe toti ignorantii,sa-i ingenuncheze pe rand,
si latra catelul,si oboseste.....plange si latra,pana nu mai poate,
dar mai apoi tace.

Lumea tot trece,
tot vine si pleaca..
Doar ei raman goi fara nimeni,
in mijlocul lui Decembrie.

Sa dormim.

"Sa dorm..
Sa dorm..din ce in ce murind.."

Sa dorm..sa dormim,
inconstienti suntem mai fericiti.
Visand..simtim raze calde,desi e iarna,
lasam dorul departe,chiar daca adormim plangand;
Nu ne mai tremura gandul,nu mai avem ochii rosii,
nu mai cutreieram nopti,vorbind de unii singuri..
Hai sa dormim..
"desi oriunde e o reinviere".

E frig in Decembrie.

Miroase a singuratate inca,
Din capatul strazii te cuprinde parca,
un suvoi de ganduri ce duce spre delir.

In dormitoare ninge cu pareri de rau,
iar vantul bate-n geamuri si noi privim piezis.
S-au numarat zile..pana ne-am oprit in Decembrie.

Pe toti peretii s-a scris "condamnare",
pe strazi,in case,in suflet,sentinta s-a scris.
Trei luni de ispasit avem..
Trei luni de frig,trei luni de lupta.

Acum sunt doua lupte de dus..
Cu frigul din suflet,si de azi-cea cu vantul din fata.
Haide..vom rade pentru ultima oara..
La inceput de Decembrie..poate ne va ingheta
amaratul de zambet meschin pe buze.

N-avem nimic,nici n-am avut vreodata.

Cand nu mai distingem culoarea de negru,
cand noru-i numai el,iar soarele-i ascuns,
cand in suflet e tot iarna,iar primavara-i mit,
plecam rapusi de ganduri..spre alte lumi tanjind.

Uitam curand ce ne-am promis cand ne-am gasit,
ca nu suntem singuri,ca ne-avem unul pe altul..
Nici nu mai stim,nici nu intelegem ce-am gresit,
cu suflet inlemnit ne-ndepartam unul de altul.

Asa-i mereu...imi pare ca stiam de-o viata,
n-avem nimic,nici chiar atunci cand stim
ca avem o bucata din marea imensa a lumii,
cand zambetul unuia e telul nostru prim.

Cine mai stie..
Ce va alege timpul din noi,
Poti sa pleci,plec si eu ..

Raman cu gandul ca am sa te caut.

Oameni

Si ce va pasa voua?
De ce mai vreti acum cuvinte de la noi ?
N-am vrut nimic!Nu v-am mancat din suflet..
Iar voi ?
Voi nici nu mai aveti drepturi!
N-aveti ..
Plecati acum capul..aveti privirea in pamant,
nu vi se pare ca e prea tarziu?

Dar haideti sa lovim cu totii in moalele a tot ce iubim!
Veniti!Sa mancam din sufletul unui om,oricare..