nimic

 gandurile mele ma tortureaza,pentru ca le aud in fiecare moment al vietii mele si nu ma lasa o clipa sa ma odihnesc.Gandurile mele vorbesc mai mult si mai tare decat poate cineva sa isi inchipuie;la fiecare pas pe care il fac aud "de ce fac asta?" , "ce rost are asta?","ce inseamna asta?" ,"de ce sunt aici?","de ce nu am murit cand am avut ocazia sa o fac de atatea ori?","de ce ma gandesc la moarte ca la o eliberare?","care ar fi cel mai bun mod de a muri?".Cand adorm... ma mut intr-o lume paralela.Nu exista noapte in care sa nu visez...intalniri cu oameni pe care nu i-am vazut vreodata,intalniri cu oameni care au murit si care m-au lasat aici,langa lupi.Si atunci....de ce sa ma mai mir ca nu sunt niciodata odihnita?Ma trezesc tipand din somn,stergandu-mi sudoarea de pe frunte si zicandu-mi ca a fost doar un vis.Dar nu stiu sigur ce e vis...Poate viata asta e un vis,iar noi trebuie sa asteptam ani lungi si grei ca sa ne trezim.