Par un cersetor intr-o gara darapanata in care nu mai am ce sa cersesc si cui sa cersesc pentru ca e prea pustie;parasit fiind de Filantropul meu nu-mi mai trebuie nimic.Ar trebui totusi sa ma sinucid,dar acest SIN-UCID nu-mi da voie sa-mi extermin Sinele.Asa ca mai raman aici.Bate cineva in usa de ceva vreme,trebuie sa fie o persoana rabdatoare sau una sacaitoare pentru ca insista de ceva vreme.Merg sa-i deschid “Domnule,dar va rog,intrati.La usa mea nu se bate,se intra direct,cu zgomot,cu nervi,brutal,se calca in picioare tot!tot!tot!pana nu mai ramane nimic din podea,nimic din ce era!Iesi!Iesi! Ah..blestematilor!” Vezi?Astazi iti bate la usa,maine cotrobaie prin camere,cunoaste locul,iar in trei zile da lovitura finala;si tu ramai gol,pierdut,imprastiat prin toate locurile cautandu-ti fiecare particica,lingandu-ti ranile..in fapt,pregatindu-te pentru alt jaf.
*
Ma sufoc,nu mai stiu sa respir,ceva greu imi apasa pe inima si ametesc atat de rau ca imi pierd cunostinta.Mainile incep sa-mi tremure,cad in genunchi si astept.Simt ca ceva curge din mine si intra in pamant,ma lasa fara vlaga si fara Mine.Vreau sa strig,dar nu pot...ceva urca in sangele meu si mi-l fierbe.Simt ca venele stau sa explodeze de atata presiune si ma dor toate viscerele fiintei mele.Mi-e frica sa deschid ochii,ii strang cat pot de tare,iar din ei se scurg usor doua lacrimi care se rostogolesc pe obrajii mei fierbinti,cu o viteza naucitoare.Toata durerea se muta in inima si e atat de pregnanta incat daca as avea un cutit,as prefera sa-mi scot inima din piept si sa-mi curm chinul.Lama cutitului pe pielea mea mi-ar provoca o durere insignifianta,ba chiar ar fi tamaduitoare in ultima instanta.
Dupa atata chin..aproape ca am uitat cine sunt,iar pentru mine,timpul s-a dilatat intr-atat incat ma simt de parca am iesit din el;ca si cum as fi cazut in afara lui,iar acum ma plimb linistit pe taramul fagaduintei.Sunt usor ca o barca ce pluteste in intinsul marelui ocean.Nu ma mai doare nimic sau poate ca ma doare inca atat de tare incat suferinta provocata de durere m-a facut imun la ea.Nu stiu ce s-a intamplat si nici nu vreau sa aflu,mi-e bine asa.Pentru prima data nu vreau sa-mi mai pun intrebari sau sa strig dupa ajutor;m-am saturat sa ma tarasc sau sa pasesc in neguri.Am obosit,sunt frant dupa atatea cautari.Cred ca m-am angajat intr-o cursa de unul singur,iar in periplul meu prin te miri ce locuri nu a vrut nimeni sa coopereze cu mine.M-au calcat in picioare,m-au jucat ca pe o hora,repede si taios cu chiote care s-au pierdut in campuri si-n orizonturi indepartate.O sa-mi ia ceva sa ma ridic dupa atata durere,dar stiu cu certitudine ca atunci cand ma voi ridica voi taia si voi nimici tot in cale ca un animal ranit si incoltit.Eu nu sunt Iov.Dumnezeu nu mi-a dat bogatii ca sa mi le ia,nu mi-a dat nici saracie ca sa-mi dea apoi bogatie.Mi-a promis o imparatie a cerurilor,dar asta nu inseamna ca trebuie sa traiesc ca un caine aici.Doamne,iarta-ma...dar eu nu te mai iert.Aici e dinte pentru dinte!Eu...imi inchid sufletul cu zeci de lacate ale caror chei le voi arunca in mare.Nimic nu o sa sparga lacatele...si nimic nu o sa poata sa-mi vindece vreodata sufletul pentru ca a ars asa cum inima mea a ales sa se opreasca din a mai pompa sange in fiecare coltisor al trupului meu.
Nu ma mai doare nimic.Nu mai are ce.
*
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu