în filozofie, Iustin căuta o religie naturală. Nu ne vom mira aşadar că mai tîrziu a putut să schimbe platonismul cu altă religie

" în filozofie, Iustin căuta o religie naturală. Nu ne vom mira aşadar că mai tîrziu a
putut să schimbe platonismul cu altă religie. în pustnicia în care se retrăsese pentru
a medita, Iustin a întîlnit un bătrîn care 1-a întrebat despre Dumnezeu şi despre
suflet, şi cum el i-a răspuns înfaţişîndu-i concepţia lui Platon despre Dumnezeu şi
despre transmigrarea sufletelor, bătrînul i-a arătat cît de incoerentă este aceasta:
dacă sufletele care l-au văzut pe Dumnezeu trebuie apoi să-1 uite, fericirea lor nu
este decît neputinţă; iar dacă cele nevrednice să-1 vadă rămîn, drept pedeapsă
pentru nevrednicia lor, legate de trup, pedepsirea este inutilă atîta vreme cît ele nu
se ştiu pedepsite. La acestea, Iustin a schiţat o justificare din Timaios, dar bătrînul
i-a răspuns că nu-i pasă nici de Timaios şi nici de doctrina platoniană a nemuririi
sufletului. Sufletul trăieşte nemuritor nu pentru că este viaţă, aşa cum ne învaţă
Platon, ci pentru că o primeşte, aşa cum ne învaţă creştinii: sufletul trăieşte pentru
că aşa vrea şi atîta timp cît vrea Dumnezeu. Acest răspuns ne pare azi de o
simplitate înrudită cu banalitatea, dar el marca limpede linia care despărţea
creştinismul de platonism. Iustin a întrebat, aşadar, unde se poate citi această
doctrină şi, cum i se răspunse că nu în scrierile vreunui filozof, ci în cele ale
Vechiului şi Noului Testament, a fost de îndată cuprins de dorinţa de a le citi: „O
flacără mi s-a aprins deodată în suflet şi m-am simţit cuprins de iubire pentru
Profeţi şi pentru acei oameni prieteni ai lui Cristos; şi, chibzuind eu însumi la toate
aceste cuvinte, am înţeles că această filozofie este singura folositoare şi sigură."
Acest text din Dialogul cu Tryphon este de o importanţă capitală, căci ne arată,
într-un caz concret şi istoriceşte localizabil, cum a putut religia creştină " să
asimileze imediat un domeniu revendicat pînă atunci de filozofi. Aceasta,'
deoarece creştinismul oferea o nouă soluţie unor probleme pe care filozofii înşişi
le puseseră. O religie întemeiată pe credinţa într-o revelaţie divină se dovedea
capabilă să rezolve problemele filozofice mai bine decît filozofia; "

Etienne Gilson, Filosofia in Evul Mediu