Evadare.

De atat amar de vreme imi pregatesc plecarea,
iar acum,cand in sfarsit am evadat dupa atatea incercari
amortitul suflet imi adoarme murmurand doar o poveste veche,
eliberat de anii grei si totusi goi.

Le-am lasat celorlalti,acolo unde ei numesc acasa,
un bilet de voie,
dar pentru care  aprobare,nicicum n-am asteptat.
Am scrijelit cateva versuri ce le-am lasat pe scaunul de langa pat
si pe birou,undeva,intr-un colt am aruncat o poza veche
pentru a-si aminti si ei de cum am fost.
Am iubit pentru ultima oara ochii dragi ai mamei,
si am plecat.

De-ar fi stiut ea,biata mama..

Delir 1

Deschideti cerul!
Lasati-ma sa intind mana,
o sa urc la el.
Va rog,nu-mi spuneti "nu te va primi"
caci eu o stiu..
Ceva ma va impinge inapoi brutal
exact la ultima scara,la un singur pas.
Iar eu ma voi izbi de duri pereti,
de fete cunoscute,dar straine.
Si in cadere voi resimti intreaga viata,
voi avea timp sa imi iau un bun ramas
si voi inchide ochii incercanati
dupa ce va voi cere sa crapati pamantul.

Nu m-a vrut cerul,crapati atunci pamantul,
Sapati-mi cu grija o groapa cat mai adanca.
Si totusi simt tarana satula,
obosita sub atatia pasi urla.

Atenuati-mi caderea luna si stele;
Noapte!Spune-i lunii sa-mi dea drumul la mana.
Ma strange,ma infioara..
Nu vrea!Nu vrea..sa..
Noapte..ajuta-ma sa ma trezesc!

Ma-ntreb acum in a douasprezecea ora,
cand si cu ochii larg inchisi eu nu visez,
ci delirez..
De ce?
Ce nebunie..eu chiar simt luna mai aproape de pamant.
Ma tine strans de mana.

Moarte glasului

Mi-a amortit cuvantul,
gura nu  vrea sa mai rosteasca.
Lasati-o sa moara in pace..
A avut biata multe de faurit,
dar poate n-a fost ascultata,
poate n-a fost auzita..
Acum lasati-o..
E timpul trecut,e numai tarziu
Lasati-o acum..
Sa faca loc glasului mut.

Inca

Inca mai cad fulgi pe pamant
desi iarna trebuia deja sa fie exilata.
Vantul izbeste din fata,
palmuieste nenumarate chipuri in goana lui mare.
Ecouri surde ale unui glas strain,
se aud pe undeva in cine stie ce colturi..
In departare...

Poate e un biet poet ce tresare violent
la versurile scrise pe foaie,
si tremura nervos la gandul cumplit
ca acele cuvinte..sunt dictate de sufletul sau...
Si deznadajduit,speriat de el..si de tot ce-l-nconjoara..
pierde frumosul stilou..calauza gandurilor..
in nemiloasa zapada.

Cararile sunt albe in stanga si-n dreapta
pasi rataciti se pierd in zapada.
Un biet caine..un biet suflet amortit..
inghetat de frig se-ntreaba..
oare de ce el e al nimanui..
Priveste cu ochii-i tristi un loc sa se-ncalzeasca
si ofteaza.

Eu sunt aici..
Da,aici..unde o lumina slaba palpaie timid undeva la o fereastra,
undeva,cu un picior intre doua lumi.
Cu un picior in cea a neantului,
si cu un altul in cea a celui ce-l iubesc,
astept doar un semnal,un ordin..si-am sa-l execut,
am s-aleg..de care parte va fi caderea. 
I-as curpinde mana,
asa cum simt ca el imi cuprinde adesea intreaga simtire..
Dar sa ma opresc..adesea plecam de la lucruri abstracte
si ne adancim pana in cele mai adanci trairi.

Oameni,copilul meu...

-Oameni,fiul meu,oameni....
Uite,priveste-le masca de deasupra chipului!
Ii vezi?
Citeste-le adevarata simtire de sub surasul lor meschin!
Oameni,copilul meu,oameni..
Tocmai de-acestia trebuie sa te feresti.-

Daca mi-ar fi dat si mie cineva sfatul asta,
probabil mi-as fi putut tine inca sufletul treaz.

De vina..sunt eu.

Un sentiment de repulsie nemaivazut
zguduie totul in mine pana-n adanci simtiri.
Bratele imi sunt atat de reci si de inerte,
ca doua crengi uscate ce se leagana pe langa corp.
O fi iarna ce-a trecut de vina,
o fi vantul cel grav...

Cum?

-"Astazi voi ajunge la Soare!" ai zis,
Iar eu,cu teama,
te-am rugat sa cobori cateva raze.
Totusi..nu stiu de le voiam cu-adevarat,
doar cautam sa ma asigur ca nu ramai la el,
la toropitorul Soare.

Mi-ai zis -Zboara!Invata sa zbori!-,
dar vai,cata frica imi e de caderea in neant.
Cum sa zbor cu-o aripa franta..?
Un tremur ma cuprinde,Doamne,
cand ma gandesc de cate crengi o sa ma tot izbesc.