Datorita unor asemenea oameni,am pierdut tot ce-am iubit:patrie,familie,copii!

Voi vedeti oameni politici ce-si saluta aliatii

Noi,copii care-si saruta parintii si fratii

Am devenit slabi,si d-asta ne conduc altii

Cati dintre voi aud cum plang acum sarbii si croatii?

Dac-as fi Romania as striga"Iugoslavia,

Ce s-a-ntamplat cu tine,verisoara mea?

As vrea,sa-mi iau inapoi fiica Basarabia

Si s-o strang la piept,alaturi de Republica...

Moldova,sora mea,hai sa ne tinem de mana

Pentru ca toti suntem la fel si-avem limba romana

Nene Iancule,canta-ne"Noi suntem romani"

Aminteste-ne ca suntem aici in veci stapani!

Sunt campiile noastre,si muntii tot ai nostri

Parvenitilor,voi chiar credeti c-am uitat

Cu ce v-ati ocupat si cine sunteti de fapt?

Nicio maicuta n-a spalat camasile ce s-au patat

Pe campul de lupta,cu sangele vostru varsat

Asa ca degeaba vreti sa fiti voi stapanii lumii

Pentru ca noi,romanii,nu ne-am uitat strabunii!

Nici tu nici eu nu suntem fii de senatori sau deputati,

Suntem fii ai bravilor soldati care ne-au zis "Luptati"

Voi,de ce va lasati daca sunteti ca noi?

Nu va mai temeti,vom castiga gloria-n razboi!

Ma-ntreb de ce va bateti joc de-aceasta tara frumoasa

Conducatori lasi,ce n-ati privit in urma voastra

Ati uitat,de neamul nostru crestin,ne-ati vandut la straini

Strabunii mei nu le-ar fi dat nici macar un strop de vin

Si venind,de ce sa ma-nchin la bani cand am de-atata timp un Dumnezeu

Care m-a binecuvantat si mi-a fost aproape mereu,aproape la greu.

Tu de ce taci si-ti faci aliati doar din interese

Cand stii si tu ca esti roman si ca nu le pasa de tine,

In mine creste ura pentru toate natiunile meschine

Nu e bine,imi spune mama mea,dar e bolnava tara mea,chiar si ea

De ce tot facem compromisuri cand Europa nu ne vrea?

De ce sa fim asa?De ce sa stam noi cu capul plecat?

Cand suntem fii ai bravilor eroi ce niciodata n`au ingenuncheat.

Si de ce fratii mei ma privesc acum cu ochi straini si goi...

Dar stiu ca nu e prea tarziu sa ne facem alt viitor

Stiu ca batranii vor sa ridicam sus sfantul nostru tricolor

Asa ca fratele meu,ridica-te-n picioare pentru onoare

Si fii roman adevarat,chiar daca doare cel mai tare!

"Nimeni Altu' - Fii ai bravilor soldati"

Nu ati observat?Cersetorii nu plang niciodata - ei doar se plang.Intrebarea e de ce?Sa fie asta ultima lor mandrie?

Ultima data cand am crezut in privirea unei perechi de ochi verzi a fost si ultima data cand am zambit.Mai tarziu...a fost atat de rau ca n-am mai gasit putere nici pentru a plange.













"Nu ca m-ai mintit,ci ca nu-ti voi mai putea da crezare,iata,de aceasta ma cutremur."-

Friedrich Nitzsche

Prostilor Mareti.

Anii mei de adolescenta asa de ravniti de altii-mai trecuti prin varste-mi-au ruinat viata;
Sunt un om cu sufletul sedat,cu lacrimi care cad cu greu pentru ca pe toate le-am dat.
Ma bantuie si cand dorm si cand plang pe strazi aceleasi ganduri care m-au inchiriat
si care ma fac inebunesc si sa detest fiecare lucru pe care-l tin in mana,
fiecare lucru pe care-l privesc,fiecare cuvant pe care-l aud cum altii il manjesc
cu gurile lor meschine ce miros a hoituri de impertinenti si de barbari,
noii barbarii.

Nu cer nimic,nu va inchipuiti ca vreau mangaiere..detest compasiunea!
Prefer sa fiu un lepros improscat cu pietre decat sa ma priviti voi
cu ochii vostri impaienjeniti de vene rosii care stau sa explodeze.
Puteti orbi lejer,oricum nu v-ati da seama de negura care se asterne-
singurul vostru organ vizual e prostia ridicata la rang de arta
pe care tindeti s-o perfectionati cu fiecare zi ce trece.


Va dau anii mei de tinerete pe care ii detest,dar pe care voi ii iubiti,
faceti practica pe ei,extindeti-va orizonturile misele,adunati adepti,
inlaturati chipurile albe de pe fata pamantului,ramaneti doar voi
apoi ciocniti-va unul de altul,ciocniti-va mintile "dezmintite"
si o sa vedeti ca veti produce extinctia mult dezbatuta si asteptata.

Ma intrebam cat va dainui umanitatea si cat cimitirele vor mai avea locuri,
dar e lesne de inteles ca voi,Prostilor Mareti daca puneti mana de la mana,
puteti distruge totul in cativa ani,cativa....

Va mai dau si eu ani,
va mai da si el-si ea,
si ea-si el...

Scrisoare pentru el

Dragul meu,

Stiu...deja se intrevede o grimasa pe chipul tau si probabil stii de ce am scris scrisoarea si mai ales de ce,cand te-ai trezit nu mai eram langa tine.Ti-am facut cafeaua....niciodata nu ti-am facut-o pana acum.E amara pentru ca am vrut sa gusti ceva mai amar decat vorbele mele.

Ce vreau sa stii e ca nu ma mai intorc.Nu stiu nici eu mai multe decat stii tu...am plecat si nu mai vin.Nu am luat nimic cu mine,am lasat totul asa cum era:hainele din dulap,pozele cu noi,cartile mele dragi...Nu am luat nimic pentru ca acolo unde merg eu nu am nevoie de ele.Totul e aranjat,mai am cateva luni.Stiam de mai bine de un an ca asa o sa se intample si nu a fost cu voia mea.Asa s-a intamplat.Asa a vrut El.Cred.

Sa ai grija de casa sau daca iti face rau sa mai locuiesti in ea vinde-o...dar sa ai grija de pozele si cartile noastre.Cand le vei rasfoi eu o sa fiu acolo,cu tine.

Imi pare rau ca nu avem un copil,ti-as fi putut lasa ceva care sa-ti bucure sufletul curat si totusi trist.Nu te-am facut fericit,nu am stiut cum;nici nu am avut suficient timp.Ah,timpul asta...

Nu lasa durerea sa te lege in lanturi si chiar daca am urat atat timpul asta,lasa-l sa lucreze in favoarea ta.Doar el vindeca rani si face loc altor sperante.Sa nu ma cauti,nu ne voi mai intalni Aici.Uita-te inauntrul tau...acolo las iubirea mea.Nu pot sa scriu "Te iubesc",asa simplu..e prima data cand ma dor cuvintele astea doua.Ai grija de tine,eu o sa incerc sa am atat cat pot.

P.S:Te astept,dar nu curand..nu te grabi.Te astept "la umbra unui crin".

Eu.

A mea?A lui?

Si m-a durut cand mi-a zis ca ma iubeste,
am simtit asa...
ca si cum sute de cutite imi strapungeau pieptul.
M-am temut.
..................................................................................
I-am zis -nu ma iubi-
dar deja era prea tarziu.
El ma iubea atunci,
si avea sa ma iubeasca scurta vreme.
Eu incepeam sa-l iubesc in fiecare zi
adaugand cate un gram cu fiecare gand care zbura spre el.
El ma iubea asa..
intr-un fel care daca nu era pueril,era trecator.
Eu il iubeam ca si cum ar fi fost primul si ultimul lucru de pe lumea asta,
singurul.
Nici macar nu mai eram eu,era doar el.
M-am temut.
Pentru ca stiam.
...................................................................................
Si atunci ce era sa fac?
M-am angajat sa gonesc pe niste sine,
desi stiam ca o sa deraiez.
Fara vagonul care mi s-a atasat in gara.

Momentul in care am ramas singura a fost dur,
m-am imbolnavit de-atata plans si urlet;
nici nu i-am zis cat m-a durut..
n-ar fi avut oricum vreo noima.
...................................................................................
Astazi sunt impietrita.
Sunt blocata in propriile dureri pe care eu nu le mai percep ca dureri
ci doar ca o banalitate,
ca rutina.
Sa mai vorbesc de iubire?
A mea?A lui?
A mea e la el.
A lui nici n-a fost.

I

As fi vrut sa scriu cateva versuri,
sa imprastii tot ce simt pe o coala alba,
iar ea sa primeasca cerneala stiloului meu
cu o foame de nestapanit;
sa ceara tot mai multe cuvinte,
care...
asezate asa cum dicteaza sufletul meu,
sa se joace cu inima celui ce citeste.

Dar as murdari coala alba cu strigatul meu
care s-ar intinde pe hectare intregi de padure;
stiloul meu nu ar apasa delicat foaia de hartie
ci ar rani-o fara mila scrijelind urlete continue
fara masura,rima si ritm.
Cat despre cel care s-ar incumeta sa citeasca....
ma tem ca ar surzi negresit
din vina atator tipete infernale.