Suntem copiii vostri!

Mergem pe strazi cu ochii larg inchisi,

(ni s-au lipit si pleoapele de-atata ploaie,

ce ne cade-n suflet)

Si suntem orbi,dar ne urmam calea,

ba chiar privim strigand spre voi...

De ce nu vreti sa ne-auziti ,oameni ce umblati numai surzi?

Suntem copiii vostri!

Trimiteti-ne in exil de nu ne suportati,

Dati-ne in strada!

Numiti-ne gunoaie!

Dar nu-ndrazniti sa mai calcati inimile noastre in picioare!

Uitati-va la noi ..suntem ai vostri..

Si vrem si noi sa fim iar mici,

sa ne-adormiti,sa stati la capul nostru..

Sa ne-amintiti ca mult ne mai iubeati,

si sa ne spuneti ca noi suntem rostul vostru.

Haideti sa ne desenati povesti,

dar haideti..

mintiti din nou ca lumea e frumoasa..

si ca e doar a noastra...

Aratati-ne ca nu va suntem povara,

iubiti-ne ca pentru ultima oara..

Parinti imbatraniti ce sunteti...

Ca voi,suntem bolnavi si noi,

si nu vrem sa va spunem;

noi nu vrem sa va fim ingrijorare..

Am obosit sa auzim "m-am saturat,imi faci viata sa fie grea!"

Si ne simtim ai nimanui..

si sufletul ni-l rupeti..

Nu v-am mai vrea nici noi,

dar va iubim.

Si totusi ne simtim ai nimanui..

Ce spui?N-aud!

Ce-mi spui acolo ?
Doar nu incerci sa-mi spui ca-i tot obscur..
Doar nu incerci sa-mi spui ca-n camera-s doar eu,
si-aud doar muzica-n fundal usor....si nu ma lasa sa adorm.
Ce spui ?

..Ca-n geam e-o pasare ce canta jale??
..Ca-si bate aripa ranita,patandu-mi geamul?

..Ca-s toate ceasurile-oprite,lovite de podea?
..Ca ma lovesc acum de cioburi,si ca-mi retez puterea mintii,
..ca-mi lovesc gandurile de cei patru pereti,
..c-am ciuruit tavanul cu gandul sa gasesc
o raza de luna-ntre nori ?

Ce spui tu chip de nerecunoscut?!
Ce zici ?!Te-as lovi,te-as uri,te-as alunga....
Dar chipul asta ce-l vad in oglinda,
si nu-l recunosc,e al meu..sunt eu.
Sunt eu...

"Ma simt atat de singur,pe lume,ca mi-e frig.
La colturile casei e vant si este ploaie,
Ce nici nu pot a crede imi pare ca asa e,
Pe propria mea mama ca pe-un strain o strig"

Telefonul tot tace..
si vesti nu-mi mai spune.
Receptorul praf poarta,
doar tacerea continua sa sune.

Nimeni,nu-mi mai bate la usa,
nu simt vreo miscare de om;
v-am cerut sa raman singura,
iar acum numai umbrele voastre
le pot urmari...
dar in somn.

Usor si greu.

Vocea ta ce-o iubesc,
imi alunga clar si deodata..
acea intinsa pata neagra
ce-mi pare c-o port
ca pe-o masca lipita de fata.

Ma inunda cuvintele tale ce curg,
si plutesc,si NU!n-am nevoie de barca.
Si nici inecul in propria ta mare
n-ar reusi sa ma conduca spre moarte.

Cateodata mi-e dor,desi nu-i dreptul meu,
iar tacerea imi rade in nas staruind,
iar somnul mi-e chin si aerul foc,
iar masca imi revine subit pe chip.

Ne-am tot zis ca plecam,
insa nu pas la pas...
Fiecare,la capat de drum,
sa ne luam bun ramas.

Astazi,imi pare deja prea tarziu,
sa plec nu mai pot,sa pleci nu mai poti..
iar timpul ce trece e tot numai chin,
dar poate ca "La primavara incoltim"

Totusi,se intampla sa stau pe pas de plecare,
chiar si ieri,chiar si azi ca si maine..
Pentru mine iubirea-i numai povara,
si am spus ca n-o vreau...ca mi-e teama.

Teama de iubire,nicicum de tine,
dar daca pun iubirea langa chipul tau
se transforma in cea mai usoara povara.

Ce cunoaste omul asta din strada,
care sta acum cu mana-ntinsa?

Ati zice voi ca nu stie nimic,
ca-i trantor si stie doar a cersi.

Dar stie saracul prea multe,
si-a cunoscut fericirea in vremea lui.

Omul pe care-l loviti acum cu priviri strambe,
se uita piezis la anii lui odata dragi si tace.

Copii a avut,dar azi nu-l mai vor,
si-i inima rupta ca-i singur pe drum.

Si-i linia vietii tragic retezata,
si-s ochii lui rosii si vesnic greoi.

Cladise multe din iubire in a lui viata,
dar azi n-are nici macar o farama de mila.

Si sta oftand in fata casei copilului lui,
si acesta nu-l vrea...
si-i zice-"straine"

Iar tatal,in lacrimi aproape urland,ii spune,
"Hai vino,vino la mine copile"

Nopti nu le doarme,si-i tot mai bolnav,
dar l-ar ierta bietul tata pe fiul lui drag.

"Făcut-am castelul acesta
Fărâmă legând de fărâmă
Şi-acum când e gata, prieteni
Priviţi-l ce trist se dărâmă.

Castel pentru numai o noapte
Iluzie care se sparge
Şi viaţa aceasta ce trece
Şi pururea nu se întoarce.

Luaţi fiecare o parte
Din marea cetate uzată
Ascundeţi cu toţii castelul
Că poate-l refacem vreodată

Alpiniştii se duc să se culce
În scurta lor viaţă faimoasă
Luminile scenei coboară
Şi toţi vă-ndreptaţi către casă

Adanc multumiti pentru vremea
Traita de mult impreuna
Castelul in tandari se sparge
Plecati si plecam,"Noapte buna!"

Şi scena acum se-nchină
Scăldată de ultimul brio
Şi ca să fim singuri vă spunem

Şi "La revedere" şi "Adio"."

 "...Dragii mei,ma duc si eu."

As fi vrut sa mai stai,s-apuc si eu sa te iubesc
asa cum m-ai iubit.
Acum..e prea tarziu si nu mai am vreme,
caci e distanta mare de la mine,la lumea ta dreapta.

Mai stii ..?
Stiai atunci..cand eu,habar n-aveam.
Iar acum cand stiu si eu...
n-a mai ramas nimic.

N-am nici cum sa te mai chem,
nici in vise n-am glas sa te strig..
Ce mult m-ai iubit..