Doi actori fara spectatori,un scenariu neprestabilit

Mai stii iubitule cat am asteptat toamna de anul trecut?

Am plans de fericire cand am respirat prima paloare de vant,

mai stii cum ne tineam ca doi copii sufletele de mana jubiland?

Fredonam cuvinte de iubire in gand,

si e trist totusi cum ochii ne plangeau de dor si de tumult.

Vara,Infernul ala al lui Hades era deja foarte departe,

se prefacuse spasita intr-un actor mut,

iar noi am putut ramane liberi si in sfarsit singuri pe scena enorma

gata sa jucam in ultimul act al dramei in doi;

Nu am avut nevoie de un scenariu al vreunui Moliere contemporan,

nici de regizor,

nici de spectatori curiosi.

Am jucat fara martori;

tinandu-ne de mana,

ne-am promis ca vom elimina Vara din randul anotimpurilor

si ca vom incununa cu lauri Toamna,

ca semn al victoriei noastre in doi.

Nu stiu totusi cum ai primit Toamna care tocmai a venit;

as vrea sa aflu daca Vara,care tocmai a trecut te-a nimicit si pe tine.

Astazi,nu mai pot vorbi de acel "noi" si abia de mai pot vorbi despre mine.

Stiu doar ca nu am mai asteptat Toamna care ne-a fost detronata,

si e un lucru cert ca astfel s-a intamplat;

nu am mai avut langa mine acel "unu" care sa ma tina de mana.

Nu vom mai putea juca niciodata acea drama in doi,

care ne-a consacrat ca fiind doi actori invingatori pe-o scena enorma.

Ma intreb ce ne-am fi facut intr-o sala ticsita de spectatori,de critici...

probabil ar fi dat verdictul neintarziat:

doi actori prosti, prea tineri,lipsiti de talent si de veridic. Piesa nu isi merita banii.

Si parca a fost bine ca nu s-a intamplat asa;

faptul ca am a fost doar noi,cu iubirea noastra inchipuita,si cu niste scaune goale

a reprezentat contextul perfect.

Si macar am razbit in razboiul in doi in care,

timp de trei luni am luptat cu cele mai puternice arme.

Ne-am terminat cuminti ultimul act,

iar dupa o plecaciune plina de respect catre scaunele goale,

s-a dat drumul cortinei,

iar noi ne-am dat drumul la mana.

Nu voi mai astepta nici macar iarna,

iarna oricum e in sufletul meu.

De tine,partenerul meu de scena,

....Iubitule,

nu mai stiu nimic.

Am demisionat definitiv de la Teatrul ala...

am uitat si cum se mai numea,

sunt definitiv somera,

dar nu cersesc la portile unui rol mai bine platit,

mi-e bine asa..

in silnicia mea;

la marginea pustiului unde am exilat

imi plimb picioarele prin nisipurile mistuitoare.