fara titlu.

Sunt trista.
nu-mi amintesc o stare similara asteia.
nu m-am mai simtit asa.
ma tine un nod in gat.
imi vine sa plang.
aseara am urlat la propriu de atata durere;
mi-e frica sa nu fac pasul final;
mi-e frica.
ma aflu "pe culmile disperarii"
la limita dintre lumea unde ma aflu acum
si neant.
innebunesc;
treptat
si sigur
fara nici o nadejde ca as putea sa ma repar.
sunt o jucarie stricata
lasata intr-un colt;
nu-mi pot pune singura bateriile
pentru ca nu mai am aripi.
si cad.
tocmai m-am lovit de asfaltul incins.
ce ironie..
parca m-a luat in brate Iadul.
s-au strans cativa in jurul meu.
nu-i vad.
le aud vocile.
pe unele le recunosc
pe altele nu.
aud din ce in ce mai slab
cineva plange,
urla,
dispera.
e mama.
ea nu merita.
nu asta.
restul se intreaba:
"cum de-a facut asa ceva"
medicii ajung langa mine.
dau verdictul:
"nu mai are puls"
resuscitare.
resuscitare.
fara succes.
"e moarta"
sunt moarta?
o aud din nou pe mama.
o aud mai bine.
incep sa vad.
sunt in fata ei;
ea nu ma vede.
tine in brate un trup lovit de asfalt.
si plange.
isi blesteama soarta.
incepe ploaia.
in sfarsit nu mai plang eu.
plange cerul.
s-a terminat.
nu ma mai doare nimic.
dar o doare pe mama
ca eu am plecat.
aud ploaia,
si pe mama cum plange.
ploaia...
si pe mama care plange.
ma doare din nou.
Sunt trista.