Bietul cuvant !

Sa nu ne mai justificam trairea,
asta-i pedeapsa ce ni se aplica.
Asa satul imi pare bietul si batranul...
Of,batranul nostru pamant,satul de cuvinte ingropate.

Cuvinte,arme albe manuite de oricine,
mi-e mila de ele caci nu poarta vreo vina.
Jucate sunt!
Si-aruncate precum doua zaruri
ale unui joc necunoscut,cu reguli nestiute.

Si va vad,v-ati speriat de tacere!
Si cereti cuvinte,voi,oameni nedrepti!
Si va sugruma tacerea!si spuneti:
Vorbeste,tacerea e-o biata paiata...

Ce paiata?
Cum puteti cere iar a se vorbi?

V-ati uzat de cuvinte,acum zac la capat de lume
si vor muri,
caci au fost scuipate din crudul vostru glas.
Muriti si voi,fiinte meschine,
muriti si voi ce-acum nu suportati tacerea!
Ati omorat bietul cuvant.

Pretul uitarii?

Cred ca mi-am dorit sa zbor candva,
sa simt...planand ca-s una cu pasarile
nemuritoare,ca lumea intreaga e numai a mea.Imi amintesc si vise negre-avute,
in care nu pluteam;Ma scufundam..
Probabil in ale mele lacrimi,nu stiu.
Stiu ca-mi trebuie ceva..sa dau la schimb,
umbrele imi zic ca uitarea e scumpa,
mana ce-mi cade pe umar si nu stiu a cui e
imi spune ca uitarea ma va ruina daca o vreau.
Poate-mi va spune cineva care-i pretul uitarii,
poate gandul,poate o lacrima,
poate niste ochi limpezi,poate un zambet cald.

Ce ruina?Ce pierdere?

Oricum nu mai am nimic.Nimic de pierdut.

Tacere.Chin.Ganduri

Cuvinte,sageti in mana oricui;
o privire rece ajunsa doar in gol,
lacrimi pornite dintr-un izvor secat,
Tacere.

Asteptare,moartea inceata a unui suflet,
o carte pe masa,bilet de plecare spre alte lumi.
Muzica,o cale falsa catre alinare,
Chin.

Pasi,calauze neinduratoare,
o strigare,razvratirea sufletului captiv,
creionul,arma propriei iluzii
asternute pe o foaie alba.
Ganduri.

Noaptea,aliatul plansului cel nemilos,
o poezie,regasirea dupa atatea si atatea cautari,
Lumina,salvarea de la intuneric,
Tacere.

Nu mai vin,nu mai vin....

Mirosul mortii imbata chiar si-ale pomilor umbre,
cadavre zac amortite-n tarana greoaie,
un murmur,un glas cuprins de jale rasuna in noapte,
e poate un suflet ce-si pazeste trupul parasit
dupa o lunga si nedreapta lupta cu a vietii cale.

Deasa a ceata,cumplita e moartea,
in cimitire doar luna ramane de straja.
Lumini pierdute sunt aruncate langa o cruce sau o alta.
Pasii rataciti ai copiilor lor nu mai vor,nu mai vor...
sa mai stea si se duc...

Raman doar ei,despartiti de sufletelor lor,
paziti doar de cruce si de anii ce vin..
iar timpul ii uita.
Iar copiii ..nu mai vin,nu mai vin..

Se va intampla,dar pana atunci...

Un tablou al iernii dure  va ramane intiparit in mine,
durerea pasilor ce pleaca n-o voi uita-o niciodata;
Si daca neantul va fi singurul ce ma asteapta,
cu resemnare ma predau nimicului fetid,
ce-mi pare ca ma vrea de-o viata.

Dar,totusi..pana la cumplitul auz al pasilor ce se indeparteaza,
inca mai am un intuneric de scrutat ce mi se arata vesnic ca un altul.
Pana la neant,singurul lucru real in care toti ne vom gasi vreodata,
mai am de numarat grabitele secunde ale unui ceas batran si falnic,

care nu va obosi nici macar in clipa cand,si ultimul om se va duce dupa altul.

Si cine stie..