La cumpana noptii, eu sui într-un turn.
Paingi, cucuvai întelepte
se-ntrec sa-mi opreasca urcusul nocturn
de staja pe strâmtele trepte.


Dar nu e nici buha cu strigatul ei,
nici iasca cu ochiul sinistru,
nici aprige pliscuri ce scuipa ulei,
nici aripi suflând ca un sistru,
nici spada jucându-mi pe crestet piezis,
nici limba-ntre granite oarbe
sa stea împotriva acestui suis
ce-ntr-una, hipnotic, ma soarbe.

Nicicând n-am crezut ca-o sa poata-ncapea
padurea-ntr-o singura ghinda,
noianul de stele-ntr-o singura stea,
oceanu-ntr-un ciob de oglinda.

O limba porneste sa miste, si bat
cleios adormitele ore,
si prind sa rasara-ntr-un spatiu curbat
de spaime stravechi aurore;
privelisti limpide se-mpaienjenesc,
departe o luna apune,
cad codrii cu-un tipat prelung, omenesc
si marea începe sa sune.


De-aceea ma-ntorc întristat si cobor.
Paingi, cucuvai întelepte
ma cheama-ndarat, ma ajuta sa zbor
în jos, pe spirale, pe trepte.

Dar eu înca sovai: ma tem sa ma scald
în ore ce iarasi ma-nhata.
Eu plâng, si ma zbucium în trupul meu cald.
În turn, orologiul îngheata.

Vreau toamna sa vina

s-aduca schimbarea odata cu ploaia.

Sa ma loveasca vantul,iar eu sa nu fug-

Sa raman sa-l infrunt.

Si vreau sa cred ca adierea ce vine e dinspre tine.

Mai tarziu sa vina iarna viscolind
si sa-mi intoarca amintiri uitate.
Sa pot sa vad albul si inchinzand ochii
sa pot s-arunc negrul.






Nu sunt mirata cand pe pat stau ca un nebun
Si imi legan gandurile incercand parca s-alin ceva.
De ce n-as crede ce am spus despre toamna si iarna-ma intreb
De ce nu cred toate astea-ma intreb,
dar cred ca existi.
Si inca-mi tremura pivirea care demult a uitat sa stea dreapta;
imi tremura si-apoi lung sir de lacrimi isi face de cap.
Chiar daca ierni multe vor veni eu tot voi mai sti s-aleg o banca,
oricat de rece ar fii.

Alergi neincetat de mic

sa vezi ca n-ai dat de nimic.

Privind inapoi la ce-a fost,

raman pe fata cu un zambet de prost.

Se schimba prea curand ceea ce numim stari de spirit,
si concepi ca ai un alt razboi fulger de dus cu tine cand esti nevoit sa-ti pui intrebari de genu`:
Pe mine cine ma simte?
Acum ochii lor si-ai nostri par injectati si afundati in orbite.
Cand n-ai nimic de dat ceilalti sunt plecati,observi in jur marele nimic care musca din tine.
Jumatatea adormita se lupta cu lumina din tine
Si e tot mai trist cand astepti ca ceva sa se schimbe.
Asteptam sub o presiune muta ca-n viitor sa-ncheiem tratate de pace,
dar despre care stim ca vor fi incalcate !
E dinte pe dinte si e razboi de unul singur,
iar cand orice atitudine defensiva-i gresita
ai impresia ca restul nu mai conteaza.
Terorizat de constiinta ramai fara puncte de vedere,
Sapi mii de morminte inauntrului tau ce devine un iad in care scalzi.
Pana sa te ridici iti dai seama c-ai fost prins de inamici,
sentinta ne-o dam singuri oricat de greu ar parea; ne-am lasat prinsi.
Departe de altii,vezi viitorul cum se-ntuneca si prins de ganduri cedezi.
Cu unicul scop clar sa castigi acum n-ai fi ca un ceas,si ti-e frica de ce vezi si de ce esti.Ramane gandul ca mai sunt razboaie si-ai timp sa iesi din multime deasupra ei si sa castigi.

Te voi astepta într-o zi, sau într-o noapte oarecare
Pentru ca sa vad daca mai pot sa am o preocupare.
Voi trece iar pe lînga ape, si-n unda lor voi aparea,
Voi sta pe lînga vreo ruina, va plînge iar o cucuvea;
Pe urma nu va mai fi timp...voi fi uitatul muncitor,
Va fi si pentru mine lumea un fenomen întîmplator...
Despre iubire, cîteodata, poate într-o carte voi gasi,
Poate-n oglinda vreo albina compatimind se va lovi -
Plîngînd în zori cu fata în soare ma voi simti fara de rost,
Ma voi gîndi la toata jalea poetilor care au fost...
Un corb va trece peste casa si iarna ma va îngheta,
Orasul, prin ninsoare, noaptea, din pianole va cînta,
Sau toamna goala va dansa cu plete de grîu si de vin
Astfel ca nu vor putea sa ne-ntreaca acei care vin...

Am intalnit demult un copac ce umbrea o banca veche.
Era primavara,iar nucul era verde si inca
la umbra lui statea un batran.
Aveam si eu o banca de pe care priveam-
dar a mea n-avea umbra.
Dupa o vreme am vrut sa nu intalnesc batranul stand acolo,voiam
sa ii iau eu locul
macar o data.
Ma intrebam daca pleaca vreodata de acolo caci
era primavara,iar el era mereu in acelasi loc.
Cand n-am mai gasit batranul era vara,
si-am vazut banca goala,dar nu am luat loc;
nu era banca mea.
Astept sa vina toamna si sa fie ca in primavara,
sa nu mai privesc la banca goala.

Dar era primavara...

Uneori vorbesc in fata ta ca unui zid inalt-

de piatra goala.Am simtit pentru prima oara rautatea din cuvintele tale

cand ai spus ca pleci;si te-am crezut a doua oara.

N-am simtit ca-i un sfarsit de lume,dar un capat de inima era.

Tu parca esti si parca nu,te imaginez-

dar nu te vad.Si copacii inclinati catre pamant,

vor sa fie taiati din radacina,atunci cand se vad jos.

Se ingrozesc cand se gandesc ca nimeni nu o sa se mai

agatate de ramurile lor batrane lipsite de culoare

si vor fi nevoiti sa priveasca la cei capabili sa ofere umbra.

Am inchis ochii si-am vrut sa ma lasi;incapabila

sa-mi curat gandurile gaseam idei reci-mult prea multe.

Inapta sa ies din lumea mea,am deschis ochii,dar nu pentru

ca as fi vrut.Nenorocita de pasare a reaparut urland si-am

sarit spre geam crezand ca ma lasa s-o vad,dar nu era;as fi vrut

sa moara-n zbor atunci sa n-o mai aud vreodata.

Ma rugam de noapte sa ramana atunci si sa ma tina ea,

dar nu voia si tot fugea-si se ducea si ea.Ti-am simtit mai tarziu teama,

apoi am resimtit-o pe`a mea,

Si...acum imi pare rau ca te-am lasat sa sti ceva ce n-as fi vrut sa sti-

am invatat ca la capat de inima nu se spun cuvintele cele mai grele.

La capat de inima
Sa nu spui niciodata,
Te iubesc!