Uneori vorbesc in fata ta ca unui zid inalt-

de piatra goala.Am simtit pentru prima oara rautatea din cuvintele tale

cand ai spus ca pleci;si te-am crezut a doua oara.

N-am simtit ca-i un sfarsit de lume,dar un capat de inima era.

Tu parca esti si parca nu,te imaginez-

dar nu te vad.Si copacii inclinati catre pamant,

vor sa fie taiati din radacina,atunci cand se vad jos.

Se ingrozesc cand se gandesc ca nimeni nu o sa se mai

agatate de ramurile lor batrane lipsite de culoare

si vor fi nevoiti sa priveasca la cei capabili sa ofere umbra.

Am inchis ochii si-am vrut sa ma lasi;incapabila

sa-mi curat gandurile gaseam idei reci-mult prea multe.

Inapta sa ies din lumea mea,am deschis ochii,dar nu pentru

ca as fi vrut.Nenorocita de pasare a reaparut urland si-am

sarit spre geam crezand ca ma lasa s-o vad,dar nu era;as fi vrut

sa moara-n zbor atunci sa n-o mai aud vreodata.

Ma rugam de noapte sa ramana atunci si sa ma tina ea,

dar nu voia si tot fugea-si se ducea si ea.Ti-am simtit mai tarziu teama,

apoi am resimtit-o pe`a mea,

Si...acum imi pare rau ca te-am lasat sa sti ceva ce n-as fi vrut sa sti-

am invatat ca la capat de inima nu se spun cuvintele cele mai grele.

La capat de inima
Sa nu spui niciodata,
Te iubesc!