La cumpana noptii, eu sui într-un turn.
Paingi, cucuvai întelepte
se-ntrec sa-mi opreasca urcusul nocturn
de staja pe strâmtele trepte.


Dar nu e nici buha cu strigatul ei,
nici iasca cu ochiul sinistru,
nici aprige pliscuri ce scuipa ulei,
nici aripi suflând ca un sistru,
nici spada jucându-mi pe crestet piezis,
nici limba-ntre granite oarbe
sa stea împotriva acestui suis
ce-ntr-una, hipnotic, ma soarbe.

Nicicând n-am crezut ca-o sa poata-ncapea
padurea-ntr-o singura ghinda,
noianul de stele-ntr-o singura stea,
oceanu-ntr-un ciob de oglinda.

O limba porneste sa miste, si bat
cleios adormitele ore,
si prind sa rasara-ntr-un spatiu curbat
de spaime stravechi aurore;
privelisti limpide se-mpaienjenesc,
departe o luna apune,
cad codrii cu-un tipat prelung, omenesc
si marea începe sa sune.


De-aceea ma-ntorc întristat si cobor.
Paingi, cucuvai întelepte
ma cheama-ndarat, ma ajuta sa zbor
în jos, pe spirale, pe trepte.

Dar eu înca sovai: ma tem sa ma scald
în ore ce iarasi ma-nhata.
Eu plâng, si ma zbucium în trupul meu cald.
În turn, orologiul îngheata.