Tristeţea trenului ce pleacă
Noi n-am trăit-o niciodată,
Căci – călători ades cu trenul –
În clipa când plecăm din gară,
Noi stăm pe loc –
Doar trenul pleacă!...


Doar trenul pleacă,
Trenul singur
Respiră,
Cugetă,
Vorbeşte,
Şi-n forţa aburilor cântă
Viteza roţilor ce creşte...


El singur,
El,
Şi numai trenul,
Creează-n urma lui distanţa,
Monotonia
Şi refrenul
Din care ne-adăpăm speranţa
Toţi călătorii spre mai bine...

Şi numai el,
Doar trenul singur,
Doar trenul ştie-anume cine
Şi câţi din cei plecaţi aseară
Putea-vom mâine,-n zorii zilei,
Bagajul visurilor noastre
Să-l presărăm, din suflet iară,
Prin gările cu firme-albastre!...