Ce peisaj dezolant,
multimea,furnicarul acesta uman ma descumpaneste;toate perechile de ochi care mai de care indreptate spre cine stie ce lumi ireale,inexistente ma inspaimanta.
Coloana sonora a filmului vietii e una trista,dureroasa,inexplicabila,intotdeauna aceeasi,insa e perceputa gresit.Nimeni nu observa faptul ca orchestra e obosita si ca artistii se sting,nimeni.Degetele lungi ale pianistului apasa nesigur clapele prafuite de atata timp curs peste lume;Arcusul viorii scartaie creand un calvar,un infern in care ardem noi cu toate disperarile noastre.
Insa toti avem iluzia paradisului.Melodia ce atinge auzul nostru ne apare ca una perfecta si trebuie afirmata perfectiunea ei: perfect de muribunda si morbida.Suntem prea orbi pentru a ne da seama cata nevoie avem de somnul vesnic,de revenirea la haosul eternitatii dintai.Ma dor urletele padurilor batrane care au ajuns sa cerseasca despadurirea,si ale valurilor nelinistite ce lovesc tarmurile.Ma doare tot ce e pur pentru ca stiu ca pana si acele lucruri se vor pierde.
Pentru Dumnezeu!Unde esti tu!?Tu,acela care ne-ai promis mantuirea?!?Arata-te si pune capat acestei farse care tine de mai bine de 2000 de ani!
Vino pentru acei care cred in tine.
Vino si pentru mine,omul acela care nu am crezut in cuvantul tau si arata-mi ca am pierdut totul prin lipsa credintei.
Vino oricum!!Pamantul scanceste de atata greutate sub picioarele noastre si de cat de satul e de-atatea cimitire insirate de-alungul a doua milenii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu