Rainer Maria Rilke - Cantecul Orbului
Sunt orb, voi cei de afara, e silnicie grea,
ceva fara sens, un blestem, e ceva
precum o zilnica povara.
Pe bratul femeii mi-asez mîna grea,
pe griul cenusiu e sura mîna mea
si ea ma conduce prin golul de-afara.
Trecînd, forfotind, va imaginati
ca altfel ca piatra pe piatra sunati,
dar va amagiti : numai eu
traiesc si sufar, fac zgomot mereu.
E-un tipat fara de sfîrsit în mine
si nu stiu, din inima sau pîntec vine.
Recunoasteti al cîntecelor son?
voi le cîntati mereu pe alt ton.
Caldura luminii, în orice dimineata
pe usa deschisa în casa o primiti.
Si aveti un simt, asa, de la fata la fata,
de aceea va îngaduiti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu