Tânguire
"Cui vrei să te tângui, inimă? Tot mai mult ocoleşti
întâlnirea cu oamenii, care-ţi par
de neînţeles. Cu atât mai zadarnic, poate,
cu cât drumul te duce înspre viitor,
spre pierdutul tău viitor.
Cândva te plângeai? Ce-a fost? O boabă necoaptă
căzută de pe creanga bucuriei.
Azi însă pomul se frânge,
se frânge-n furtună întârziatul meu
pom al bucuriei.
Tu, cel mai frumos, în priveliştea mea
nevăzută, tu care m-ai şi adus în preajma
nevăzuţilor îngeri."
În româneşte de Veronica Porumbacu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu