luni, 31 mai 2010
-Dispari din casa mea sa nu te mai vad!Imi faci numai probleme,pentru Dumnezeu,dispari!
In timp ce mama nervoasa isi lua fiica de brate smucind-o cu putere,aceasta plangea in hohote,dar nu pentru ca ar fi durut-o ranile pe care mama ei i le facea in timp ce o strangea si o lovea puternic;o durea sufletul ca tocmai mama ei ii face asta.
-Dar mama,te rog ma doare.Imi faci rau,te rog!
-Irma ti-am zis!Ti-am zis ca nu te mai suport.N-o sa inveti niciodata sa ma asculti,ma faci sa innebunesc.
O palma a mai apucat sa-i dea fetei peste obrazul nadusit oricum de lacrimi,cand usa de la intrare se deschide subit.
-Magda!!Pentru Dumnezeu ce-i faci fetei,de ce-o lovesti ?Las-o!
Hai Irma vino langa mine.
-Bunico ajuta-ma,hai ia-ma la tine,tine-ma la tine te rog;i-a spus nepoata disperata printre lacrimi.
Era bunica Irmei.Numele ei era Zaira,un nume cu o rezonanta puternica pentru caracterul ei calm si bland.Dadu-se viata a trei copii,insa doar doi erau langa ea;unul o parasise din cauza neintelegerilor si datorita influentei proaste a sotiei asupra lui.Asta era oful ei cel mai puternic,de ani de zile;Nu a reusit sa-l tina langa ea pe al treilea copil.
Magda era fata ei,care la randul sau avea doua fete:Eda si Irma.Pentru Irma avea o iubire speciala,una puternica.O iubea ca pe fata ei.
-Dar ce s-a intamplat?Hai potoleste-ti lacrimile si explica-mi cu calm;spune bunica mangaind usor fruntea nepoatei.
-Nu vreau sa spun ce s-a intamplat,vreau sa ma iei la tine.Aici nu mai pot sta,nu mai rezist.
-O sa te iau la mine o vreme,acum opreste-ti lacrimile stii bine ca nu ai voie sa plangi.
In timp ce Zaira purta discutia cu Irma,Magda s-a retras in camera ei,asezandu-se pe marginea patului gandind.Era o femeie puternica,nu-si lasa sentimentele sa fie vazute. Astfel se explica faptul ca nici in momentul de fata nu lasa lacrimile sa-i dea navala pe pometi.S-a chinuit sa creasca singura doi copii,a fost alungata de sotul ei cand Irma avea doar 4 ani.Isi aduce mereu aminte de clipa in care a a fost data afara din casa fara nimic.La 3 dimineata,cauta disperata pe Podul Grant o modalitate de a ajunge din Bucuresti la mama ei,Zaira.Avea sa se intoarca mai tarziu sa-si ia copiii care ramasesera la tatal lor.
Acum,Irma are 14 ani,iar Eda 11.Era bucuroasa si mandra ca a resusit sa-si gaseasca o casa a ei si ca a izbutit sa-si creasca fetele,dar era constienta de faptul ca fara mama ei nu putea reusi.Tocmai de asta nu trecea peste cuvantul ei.
-Gata bunico,am terminat.Hai sa mergem,spune Irma zambind usurata.
-Mergem fetito,dar nu inainte sa-ti iei la revedere de la mama.E in camera ei,eu astept aici.
-Aaa?Mama? spune Irma din pragul usii.
Plec cu bunica,o sa revin peste o saptamana sau doua..sau poate cine stie...
-In regula,zice Magda incercand sa para stapana pe sine.Ii era greu,dar nu putea sa lase adevarul din ochi sa se vada.
Ai grija ce faci!S-o asculti pe bunica.
-Da mama,saru`mana.
Nici nu s-a mai uitat in spate dupa ce si-a luat la revedere,se simtea usurata in sfarsit.Mai era putin din vacanta de vara si se bucura ca avea sa si-o petreaca departe certuri,voia sa uite tot.Dar o lacrima ii sta in coltul ochiului cand isi da seama ca nu avea sa uite prea curand.Ranile facute de mama se simteau abia atunci,o dureau ingrozitor,dar si-a zis ca o sa treaca.
Vazand ca bunica ei iese cu Irma din scara blocului,Eda vine alergand spre ele.Sare in bratele Zairei,luandu-si apoi la revedere de la sora ei.
Eda era sora mai mica a Irmei,isi petrecea timpul in fata blocului jucandu-se incotinuu,bucurandu-se de vacanta ramasa.Era tot timpul cu zambetul pe buze,opusul surorii ei mai mari .
-Mor de nerabdare sa ajungem la tine.
-Of cat ma bucur sa te vad zambind,Irma.
Hai aseaza-te pe banca langa mine sa asteptam autobuzul,trebuie sa apara dintr-un moment in altul.
-Bine.
Ajunse pe strada unde locuia Zaira,Irma nu-si mai incapea in piele de fericire.Era o straduta micuta,dar pomii mari ce o umbreau,iarba verde si pasarile care ciripeau necontenit o faceau sa para inzecit de mare.
Si-a petrecut restul vacantei la casa bunicii,iar asta a mai alungat putin din amarul ramas din clipa in care a avut acea cearta cu mama ei.Pentru Irma nu mai conta nimic,scoala urma sa inceapa,si era constienta ca ultimul an de gimnaziu era important pentru urmatorul pas,liceul.
A venit si ziua de 15 septembrie,iar Irma a asteptat-o nerabdatoare pentru faptul ca scoala i se parea mai buna decat sa stea acasa certandu-se cu Magda din lucruri marunte.Si-a revazut colegii;pe unii ii mai intalnisera in timpul vacantei dar tot ii lipseau.
Asezati in banci,asteptand dirigintele sa apara schimbau impresii despre vacanta.
Irma statea singura in banca a 4-a;nu avea coleg de anul trecut.Fusese pedepsita de catre diriginte pentru o prostie pe care o facuse.Desi era cea mai buna eleva din clasa dirigintele nu a ezitat sa o pedepseasca.
Crina,cea mai buna prietena a Irmei ia loc pe locul liber din banca ei.
-Hei Irma,lasa-ma sa te iau in brate;mi-era dor sa te vad,spune Irma cu un zambet larg .
-Buna Crina,si mie mi-era dor sa te vad.Se pare ca o sa avem un an greu,nu sunt prea entuziasmata in privinta asta.
-Glumesti?Eu ar trebui sa-mi fac probleme.Tu stai calma,nu-ti faci griji;sti ca o sa te descurci.
Crina era mereu plina de optimism si de cuvinte bune pentru ceilalti.Radia intotdeauna de fericire,iar chipul nu schita nici un fel de oboseala.Irmei ii era mereu un ajutor de nadejde.
-Irma eu te las pentru moment.Merg sa mai schimb doua-trei cuvinte si cu alti colegi.
-In regula,vorbim mai tarziu.
Ramasese iar singura,dar nu-i displacea acest lucru.Privea forfota din jur,si era amuzata de baietii din clasa ei,care se strangeau in spatele clasei si discutau tot de felul de chestii entuziasmati.
Intr-un final vazand ca dirigintele intarzie, plictisita,pune capul pe banca sprijinindu-se pe maini.Ramane asa o vreme,cand pe umar simte o atingere si se ridica curioasa sa vada cine e.
-Aaa...George.Tu erai.Nu te-am vazut deloc in vacanta asta,chiar m-am gandit la tine.
-Pai am fost plecat toata vara,n-am mai avut cand sa vorbesc cu vreun coleg.Mi-a fost dor de clasa asta,de colegi ,dar nu prea stiu cum o sa-ti sune:Mi-a fost dor de tine;
George nu era un baiat timid nici pe departe,dar cand vorbea cu Irma il deranja ca intotdeauna parea un prostanac in fata ei.O placea si se intreba si cum ajunsese sa se inteleaga bine cu fata cu care se certa mereu.
-A sunat bine cred.Nu-ti face griji.Ia loc si stai langa mine,oricum cred ca anul asta tot singuri o sa stam in banca.
George bufneste in ras,amuzat de faptul ca el chiar uitase de faptul ca fusese si el pedepsit.
-Ai dreptate Irma,sper sa ne retraga pedeapsa anul asta,nu mai suport sa fiu ascultat la fiecare ora.
George statea tot singur in banca,dar in spatele Irmei.Erau amandoi pedepsiti,pentru gluma facuta pe seama dirigintelui.Acesta preda trei materii,iar ei erau ascultati in fiecare ora din lectia de zi.Li se parea obositor,cel putin Irmei asa i se parea.Ea facea in ambitia dirigintelui pentru a-i demonstra ca pedeapsa data nu era una grea.Pornise un fel de “razboi” impotriva profesorului,dar nus-i dadea seama ca pedeapsa data ii facea un bine.Irma reusise sa devina cea mai buna eleva din clasa.Pentru George era ceva mai usor;nu invata deloc acasa,se uita in clasa putin peste lectie.
-De ce nu mergi sa stai de vorba cu baietii ?intreaba Irma mirata.
-O sa am timp destul sa stau si cu ei ,oricum sunt satul de chestiile ce le spun.
Ma gandesc la faptul ca e ultimul an ,stii si ....sunt asa pus pe ganduri ,intelegi?
Isi dorea nespus sa-i spuna Irmei ce mult o place,dar nu avea curaj.Se citea in ochii lui teama ca poate dupa anul asta,nici macar nu o va mai vedea,si ca fiecare o sa uite unul de altul.Era singurul baiat din clasa care se maturizase din toate punctele de vedere,si putea gandi rational.Mai placuse alte fete,iar in fata lor nu era atat de temator;ba chiar era genul de baiat care isi urmarea scopul ,apoi lasa totul balta.Ii era frica sa n-o piarda,dar isi zicea ca are la dispozitie un an.
-Inteleg perfect.spune Irma si ii zambeste fortat,incercand sa-l scoata din starea de atunci.
-Mergeti la locurile voastre acum ! striga dirigintele din fata usii,apoi se indreapta spre catedra nemultumit.
Buna ziua.Ramaneti in picioare,vreau sa ma uit mai bine la voi.Se pare ca ati mai crescut in vacanta asta,sau mi se pare mie?Clar nu mi se pare,uitati-va la Daniel,nu se mai opreste din crescut.
Iar apoi,din spatele clasei se auda o voce infundata:
-Sigur ca nu se mai opreste.Nu se mai opreste din crescut in latime,uitati-va la el doar.
-Alexandru!Ia loc in banca,nu-mi vorbi neintrebat.
Anul asta am de gand sa fiu si mai dur cu voi,e nevoie.
Irma si George!Voi doi ramaneti in picioare,restul luati loc.
Consider ca pedeapsa a fost pe masura faptelor voastre si ca nu veti mai fii pusi pe glume infantile,ne-am inteles?!
Niciunul nu raspundea nimic,iar in clipa urmatoare profesorul se indreapta spre banca lui George lovind-o puternic cu palma.
-Ne-am inteles?
-Ne-am inteles.
-Tu Irma ce ai de zis?
-M-as fi putut invata cu pedeapsa ce altceva sa zic
-Cu siguranta ca te-ai fi putut invata.Vreau sa-ti ceri iertare.
-Sigur.Imi cer iertare,spune Irma privind fara nici o urma de resentimente.
-Bine ,luati loc acum.
Aaa..sa nu uit.
George,pentru ca pedeapsa v-a fost ridicata poti veni cu o banca mai in fata.Vei sta langa Irma.
-Bine,domnule diriginte.
Vazandu-se unul langa altul se privira amuzati,iar George nu-si incapea intr`adevar in piele de bucurie.Era convins ca ceva bun avea sa se intample intr-un final.
-Maine veti primi manualele.Ce altceva as putea sa va mai spun,decat succes.
Aveti de tras anul asta,trebuie sa munciti din greu,le zambi dirigintele apoi iese din clasa.
-Eu plec George,ne vedem maine la scoala.
-Sigur,pa-pa.Ne vedem maine.
Desi pana in curtea scolii puteau merge amandoi,nu a fost asa.Fieare a ajuns la casele lui ,asteptand ziua urmatoare.
-Saru`mana.Am ajuns,tipa Irma intrand pe usa.
-Buna mama,ce faci? Gata scoala?
-Gata.Maine o sa primim manualele,si am fost avertizati ca o sa avem un an greu.
-Sunt convinsa ,dar eu am incredere in tine in privinta asta,spune Magda pe un ton calm
-Uite ,chiar ma bucur ca macar in privinta asta ai incredere.
-Imi reprosezi cumva ceva Irma ?Ce incerci sa spui?
-Nu incerc sa spun nimic mama,stai linistita.Ce ai de mancare?
-Ce faci Eda in camera mea?Dupa ce scotocesti atat?
-Nu mai tipa asa la mine.Caut un tricou.
-Si presupui ca ai sa-l gasesti la mine in dulap?Hai iesi din camera.
Sora ei mai mica ii facea mereu probleme,dar o iubea chiar daca nu-i arata.Eda era cea care mai inveselea atmosfera in situatii incarcate.
Cand ceasul de trezire a inceput sa sune Irmei ii veni greu sa se ridice din pat,dar era constienta de faptul ca tragand de timp nu va rezolva nimic.
Ajunge la scoala si se aseaza in banca.Mereu era acolo mai devreme decat trebuia.Ii placea linistea de dinaintea venirii colegilor in clasa.Se intalnea mereu cu Georgiana si Marius ,care ajungeau si ei la fel de devreme insa nu schimbau nici o vorba intre ei.Pur si simplu se asezau in banci si priveau asteptand.
-Bine copii,haideti sa facem o analiza pe fraza de sus,de la pagina 4 daca tot ati primit manualele.Trebuie sa incepem cu o recapitulare,spune profesoara de romana zambind.
Incepeti sa scrieti,apoi vom corecta impreuna.
-Pentru Dumnezeu,hai George scrie ceva.Eu aproape am terminat,spune Irma mirata de nepasarea colegului ei.
-Nu am nici un chef sa scriu.M-am saturat.
-Te-ai saturat? Dar abia a inceput anul,hai scrie.
Uite,ia de la mine macar.Nu vreau sa incepi anul prost.
-De ce ti-ar pasa tie de mine ?zice George uitandu-se la ea pierdut.
-Pentru ca-mi pasa pur si simplu.Ia si scrie.
-Ati avut destul timp sa rezolvati,spune profesoara uitandu-se la ceas.
Crina!vino la tabla.Restul faceti liniste si fiti atenti.
-Uite vezi,Irma? Am scris degeaba,nici macar nu se uita la ce-am scris.
-Te rog sa nu ma enervezi,nu e cazul.
-Nu vrea sa te enervez,am spus ce cred si ce simt. Apoi George isi duce mana peste mana ei.
Irma reactioneaza la gestul lui,dar nu intr-un mod urat.Il ia de mana si o tine strans intreaga ora.Nici nu intelegeau de ce se intampla asta,dar se intampla ,iar George se bucura in sinea lui nespus de mult.
In timpul pauzei nu s-au clintit din banca,iar Irma simtea si ea ca-l place chiar daca era stangaci prin faptele lui.Ea il vazuse altfel pana acum si vazand ca e schimbat se intreba daca nu cumva e din cauza ei.
Zile in sir s-au purtat frumos unul cu altul,la scoala le mergea bine,iar George se schimbase.Datorita rugamintilor Irmei incepuse sa se descurce si cu invatatul.Ea ii facea si temele daca era nevoie,dar nu-i dadea voie sa lase totul balta.
Se intelegeau mai bine decat era cazul si George simtea ca trebuie sa mearga mai departe.
-Irma vreau sa vorbim,vino.
-Sigur,imediat.
Crina,vorbim mai tarziu.
-Da. Despre ce vrei sa vorbim ?
-Uite.Sti si tu ca te plac si stiu ca si tu simti la fel.
Ma simt ca un bleg in fata ta cand trebuie sa-ti vorbesc mai serios.
Nu ma pricep la vorbe,dar lasa-ma macar sa te iau in brate,si promite-mi ca ma lasi sa ma apropii mai mult de tine.
-Bine George.Ia-ma in brate atunci si nu mai vorbi daca iti e mai usor.
Cand a luat-o in brate a simtit cat de sincere fusesera cuvintele lui,iar el o strangea puternic nevrand sa-i mai dea drumul.Stiau ca erau doar doi copiii si ca traiau dragostea aia trecatoare de la inceput,cel putin Irma stia lucrul asta.
-Nu ma las pana nu alung timiditatea asta care ma face sa par un bleg uneori.Nu ma recunosc cand sunt in fata ta.
-Lasa cuvintele.Asa se intampla cand incerci sa aranjezi totul dinainte,spune Irma zambindu-i.
E bine sa mearga totul de la sine,oricum ce poate fi asa serios la varsta noastra?
-Poate ca ai dreptate,nu te contrazic.
-Nu vreau sa facem greseli George,ne facem sperante aiurea care oricum vor fi trecatoare.
Sunt atatea fete,uite si aici in clasa sunt.
Uita-te la ea,ce are diferit fata de mine?
-Irma,nu incerca sa ma intorci.Nu te compari cu nimeni.
Nu iti spun ca te iubesc,sunt deja cuvinte mari,dar pe tine te plac.
Ce are ea diferit de tine? Pai uita-te la ea doar.Tu esti mai frumoasa Irma,iar ea nu are mintea ta.
De ce sa tanjesc dupa alta?
-Bine ,hai sa mergem acasa;zice Irma indignata.
Mereu ii lasa Irmei un gust amar.Ii era frica sa nu depaseasca limitele si sa-i fie greu apoi.Nu avea de gand sa-l lase sa se apropie mai mult de ea,credea si era convinsa ca stie ce face.
Trecusera saptamanile una dupa alta,iar cei doi erau in aceleasi relatii.Mai ramasesera 3 saptamani de scoala,iar totul decursese bine pentru amandoi,iar George simtea ca trebuie sa faca mai mult.
-Ce faci ? spune George strangand-o ca intotdeauna puternic in brate.
-Pai incerc sa rezolv niste chestii,tu ce faci ?
-Ma gandeam la tine si daca e bine ce urmeaza sa fac.
-Si ce vrei sa faci ma rog?
Si baiatul se apropie de ea,incercand sa o sarute,dar spre mirarea lui e respins.
-George,iarta-ma ,dar nu.
-Irma eu nu ma las,iti jur ca nu ma las asa usor.
Ma multumesc si cu un sarut pe obraz pana atunci.
-Mai sunt 3 saptamani de scoala,iar apoi o sa uitam unul de altul.
De ce sa ne complicam degeaba?spune Irma descurajata.
-De ce spui asta...stii bine ca...
Irma il intrerupe:
-Opreste-te.E de ajuns.
Nu ma privi trist,iti promit ca o sa fie bine,da?
Acum trebuie sa ne concentram in astea 3 saptamani.
-Nu Irma.Am facut toate astea pentru tine.
Si ce daca au mai ramas 3 saptamani ?Nu-mi pasa.
O sa-ti arat ca pentru tine am facut totul,nu ma intereseaza de mine.
-Dar...
George! Vino inapoi.
In urmatoarele doua saptamani baiatul nu a mai venit la scoala,adunase mult absente,iar Irma era ingrijorata pentru el.A aparut in ultimele 3 zile din ultima saptamana ca sa fie sigur ca lucrurile sunt in regula.
Erau in curtea scolii ,iar ea a alergat spre el.
-Hei George,mi-am facut griji unde-ai tot umblat?
El o privea absent,si parca se incarca cu imaginea ei.Voia sa fie ultima data cand o pivea,sa poata sa uite.
Trecuse si anul acela din scoala,iar vacanta venise.Intrasera amandoi la liceu,dar separati.Nu se mai vazusera,dar cel putin Irma se mai gandea la el.Credea ca e mai bine asa.
Se inchidea in camera si ramanea in fata calculatorului,pierzand noptile.Le pierdea si in timpul scoliii,dar acum din lipsa de ocupatie nu facea altceva,decat sa joace pe un site de socializare.Asa ar zice unii ca e site-ul ala,desi Irma juca un joc ca sa-i treaca timpul mai rapid.
Certurile cu mama ei continuau,si se inchisese in ea mai mult decat o facea de obicei.
Intr-o seara a iesit in parc,sa se plimbe linistita;dar s-a facut foarte tarziu,iar ea a uitat sa se mai intoarca acasa.Cand in sfarsit s-a simtit obosita s-a intors,dar i s-a pus in cale un barbat inalt,solid pe care nu-l cunostea.
-Lasati-ma sa trec.Ce s-a intamplat?
-Nu s-a intamplat nimic ce sa se intample?
Stai linistita.spune omul care parea ca are ochii innebuniti.
-Atunci lasati-ma sa trec. Tipa fata speriata.
-Sti bine ce vreau sa fac,nu te minti,
Atunci,Irma cade speriata fara nici o picatura de speranta la pamant,intrebandu-se DE CE?
Dimineata,Magda o astepta alarmata pe fata acasa.Era nelinistita si spera ca Irma sa fie bine,dar nu-i trecea prin gand de ce i se intamplase fetei.
-In sfarsit.Unde mi-ai umblat ?
Fata era absenta,dar lacrimile si le stersese la intrarea in bloc.
-Am...am fost….
Am fost in parc mama,am stat cu fetele in parc.
-Toata noaptea ? Ce inseamna asta?
-Dispari din fata mea.Nu mai am putere nici sa te cert.
Mergi in camera ta.
N-a avut putere sa-i zica mamei ce i s-a intamplat,dar a simtit ca poate sa tina pentru ea greutatea asta.A ramas si vara aceea inchisa in camera,in fata calculatorului..gandindu-se ca daca George ar fi fost cu ea nu i s-ar fi intamplat nimic.Si se invinovatea,dar degeaba.Simtea ca totul s-a dus,s-a pierdut.
A reusit sa termine si primul an de liceu,dar lucrurile au ramas la fel pentru ea.Oricum,ce putea sa mai ceara.
Avea nopti pierdute,lacrimi care curgeau siroaie;”avea tot”
Cand a implinit 16 ani,primul “LA MULTI ANI”,l-a primit de la cine nu se astepta,si asta i-a mai alungat putin din tristete.
Acum poate isi pierde noptile,dar nu le considera o pierdere,cand simte ca cineva se gandeste la ea. Si mai ales ca a reusit s-o faca sa se gandeasca la el.Totul pare mai frumos si mai linistit...dar ea simte ca totul e trecator si-or sa vina altele.
Acum bunica nu mai e,si nu mai are cine sa-mi ia apararea cand e greu,dar stiu ca ma iubeste.
Certurile continua,dar m-am obisnuit si cu raul care pare necesar cateodata.
Baiatul pe care l-am placut si pe care nu l-am tinut langa mine,m-a uitat intr-un final spre binele lui.L-am uitat si eu ,stiam ca asa merg lucrurile,toate trec.
Acum e acum,si cred ca e bine .Si vreau sa cred ca daca am ceva o sa pot sa pastrez pentru mine.Nu merit ce am acum,dar sunt egoista dintotdeauna.
Sunt convinsa ca orice s-ar intampla,n-am sa uit ce e acum.
In timp ce mama nervoasa isi lua fiica de brate smucind-o cu putere,aceasta plangea in hohote,dar nu pentru ca ar fi durut-o ranile pe care mama ei i le facea in timp ce o strangea si o lovea puternic;o durea sufletul ca tocmai mama ei ii face asta.
-Dar mama,te rog ma doare.Imi faci rau,te rog!
-Irma ti-am zis!Ti-am zis ca nu te mai suport.N-o sa inveti niciodata sa ma asculti,ma faci sa innebunesc.
O palma a mai apucat sa-i dea fetei peste obrazul nadusit oricum de lacrimi,cand usa de la intrare se deschide subit.
-Magda!!Pentru Dumnezeu ce-i faci fetei,de ce-o lovesti ?Las-o!
Hai Irma vino langa mine.
-Bunico ajuta-ma,hai ia-ma la tine,tine-ma la tine te rog;i-a spus nepoata disperata printre lacrimi.
Era bunica Irmei.Numele ei era Zaira,un nume cu o rezonanta puternica pentru caracterul ei calm si bland.Dadu-se viata a trei copii,insa doar doi erau langa ea;unul o parasise din cauza neintelegerilor si datorita influentei proaste a sotiei asupra lui.Asta era oful ei cel mai puternic,de ani de zile;Nu a reusit sa-l tina langa ea pe al treilea copil.
Magda era fata ei,care la randul sau avea doua fete:Eda si Irma.Pentru Irma avea o iubire speciala,una puternica.O iubea ca pe fata ei.
-Dar ce s-a intamplat?Hai potoleste-ti lacrimile si explica-mi cu calm;spune bunica mangaind usor fruntea nepoatei.
-Nu vreau sa spun ce s-a intamplat,vreau sa ma iei la tine.Aici nu mai pot sta,nu mai rezist.
-O sa te iau la mine o vreme,acum opreste-ti lacrimile stii bine ca nu ai voie sa plangi.
In timp ce Zaira purta discutia cu Irma,Magda s-a retras in camera ei,asezandu-se pe marginea patului gandind.Era o femeie puternica,nu-si lasa sentimentele sa fie vazute. Astfel se explica faptul ca nici in momentul de fata nu lasa lacrimile sa-i dea navala pe pometi.S-a chinuit sa creasca singura doi copii,a fost alungata de sotul ei cand Irma avea doar 4 ani.Isi aduce mereu aminte de clipa in care a a fost data afara din casa fara nimic.La 3 dimineata,cauta disperata pe Podul Grant o modalitate de a ajunge din Bucuresti la mama ei,Zaira.Avea sa se intoarca mai tarziu sa-si ia copiii care ramasesera la tatal lor.
Acum,Irma are 14 ani,iar Eda 11.Era bucuroasa si mandra ca a resusit sa-si gaseasca o casa a ei si ca a izbutit sa-si creasca fetele,dar era constienta de faptul ca fara mama ei nu putea reusi.Tocmai de asta nu trecea peste cuvantul ei.
-Gata bunico,am terminat.Hai sa mergem,spune Irma zambind usurata.
-Mergem fetito,dar nu inainte sa-ti iei la revedere de la mama.E in camera ei,eu astept aici.
-Aaa?Mama? spune Irma din pragul usii.
Plec cu bunica,o sa revin peste o saptamana sau doua..sau poate cine stie...
-In regula,zice Magda incercand sa para stapana pe sine.Ii era greu,dar nu putea sa lase adevarul din ochi sa se vada.
Ai grija ce faci!S-o asculti pe bunica.
-Da mama,saru`mana.
Nici nu s-a mai uitat in spate dupa ce si-a luat la revedere,se simtea usurata in sfarsit.Mai era putin din vacanta de vara si se bucura ca avea sa si-o petreaca departe certuri,voia sa uite tot.Dar o lacrima ii sta in coltul ochiului cand isi da seama ca nu avea sa uite prea curand.Ranile facute de mama se simteau abia atunci,o dureau ingrozitor,dar si-a zis ca o sa treaca.
Vazand ca bunica ei iese cu Irma din scara blocului,Eda vine alergand spre ele.Sare in bratele Zairei,luandu-si apoi la revedere de la sora ei.
Eda era sora mai mica a Irmei,isi petrecea timpul in fata blocului jucandu-se incotinuu,bucurandu-se de vacanta ramasa.Era tot timpul cu zambetul pe buze,opusul surorii ei mai mari .
-Mor de nerabdare sa ajungem la tine.
-Of cat ma bucur sa te vad zambind,Irma.
Hai aseaza-te pe banca langa mine sa asteptam autobuzul,trebuie sa apara dintr-un moment in altul.
-Bine.
Ajunse pe strada unde locuia Zaira,Irma nu-si mai incapea in piele de fericire.Era o straduta micuta,dar pomii mari ce o umbreau,iarba verde si pasarile care ciripeau necontenit o faceau sa para inzecit de mare.
Si-a petrecut restul vacantei la casa bunicii,iar asta a mai alungat putin din amarul ramas din clipa in care a avut acea cearta cu mama ei.Pentru Irma nu mai conta nimic,scoala urma sa inceapa,si era constienta ca ultimul an de gimnaziu era important pentru urmatorul pas,liceul.
A venit si ziua de 15 septembrie,iar Irma a asteptat-o nerabdatoare pentru faptul ca scoala i se parea mai buna decat sa stea acasa certandu-se cu Magda din lucruri marunte.Si-a revazut colegii;pe unii ii mai intalnisera in timpul vacantei dar tot ii lipseau.
Asezati in banci,asteptand dirigintele sa apara schimbau impresii despre vacanta.
Irma statea singura in banca a 4-a;nu avea coleg de anul trecut.Fusese pedepsita de catre diriginte pentru o prostie pe care o facuse.Desi era cea mai buna eleva din clasa dirigintele nu a ezitat sa o pedepseasca.
Crina,cea mai buna prietena a Irmei ia loc pe locul liber din banca ei.
-Hei Irma,lasa-ma sa te iau in brate;mi-era dor sa te vad,spune Irma cu un zambet larg .
-Buna Crina,si mie mi-era dor sa te vad.Se pare ca o sa avem un an greu,nu sunt prea entuziasmata in privinta asta.
-Glumesti?Eu ar trebui sa-mi fac probleme.Tu stai calma,nu-ti faci griji;sti ca o sa te descurci.
Crina era mereu plina de optimism si de cuvinte bune pentru ceilalti.Radia intotdeauna de fericire,iar chipul nu schita nici un fel de oboseala.Irmei ii era mereu un ajutor de nadejde.
-Irma eu te las pentru moment.Merg sa mai schimb doua-trei cuvinte si cu alti colegi.
-In regula,vorbim mai tarziu.
Ramasese iar singura,dar nu-i displacea acest lucru.Privea forfota din jur,si era amuzata de baietii din clasa ei,care se strangeau in spatele clasei si discutau tot de felul de chestii entuziasmati.
Intr-un final vazand ca dirigintele intarzie, plictisita,pune capul pe banca sprijinindu-se pe maini.Ramane asa o vreme,cand pe umar simte o atingere si se ridica curioasa sa vada cine e.
-Aaa...George.Tu erai.Nu te-am vazut deloc in vacanta asta,chiar m-am gandit la tine.
-Pai am fost plecat toata vara,n-am mai avut cand sa vorbesc cu vreun coleg.Mi-a fost dor de clasa asta,de colegi ,dar nu prea stiu cum o sa-ti sune:Mi-a fost dor de tine;
George nu era un baiat timid nici pe departe,dar cand vorbea cu Irma il deranja ca intotdeauna parea un prostanac in fata ei.O placea si se intreba si cum ajunsese sa se inteleaga bine cu fata cu care se certa mereu.
-A sunat bine cred.Nu-ti face griji.Ia loc si stai langa mine,oricum cred ca anul asta tot singuri o sa stam in banca.
George bufneste in ras,amuzat de faptul ca el chiar uitase de faptul ca fusese si el pedepsit.
-Ai dreptate Irma,sper sa ne retraga pedeapsa anul asta,nu mai suport sa fiu ascultat la fiecare ora.
George statea tot singur in banca,dar in spatele Irmei.Erau amandoi pedepsiti,pentru gluma facuta pe seama dirigintelui.Acesta preda trei materii,iar ei erau ascultati in fiecare ora din lectia de zi.Li se parea obositor,cel putin Irmei asa i se parea.Ea facea in ambitia dirigintelui pentru a-i demonstra ca pedeapsa data nu era una grea.Pornise un fel de “razboi” impotriva profesorului,dar nus-i dadea seama ca pedeapsa data ii facea un bine.Irma reusise sa devina cea mai buna eleva din clasa.Pentru George era ceva mai usor;nu invata deloc acasa,se uita in clasa putin peste lectie.
-De ce nu mergi sa stai de vorba cu baietii ?intreaba Irma mirata.
-O sa am timp destul sa stau si cu ei ,oricum sunt satul de chestiile ce le spun.
Ma gandesc la faptul ca e ultimul an ,stii si ....sunt asa pus pe ganduri ,intelegi?
Isi dorea nespus sa-i spuna Irmei ce mult o place,dar nu avea curaj.Se citea in ochii lui teama ca poate dupa anul asta,nici macar nu o va mai vedea,si ca fiecare o sa uite unul de altul.Era singurul baiat din clasa care se maturizase din toate punctele de vedere,si putea gandi rational.Mai placuse alte fete,iar in fata lor nu era atat de temator;ba chiar era genul de baiat care isi urmarea scopul ,apoi lasa totul balta.Ii era frica sa n-o piarda,dar isi zicea ca are la dispozitie un an.
-Inteleg perfect.spune Irma si ii zambeste fortat,incercand sa-l scoata din starea de atunci.
-Mergeti la locurile voastre acum ! striga dirigintele din fata usii,apoi se indreapta spre catedra nemultumit.
Buna ziua.Ramaneti in picioare,vreau sa ma uit mai bine la voi.Se pare ca ati mai crescut in vacanta asta,sau mi se pare mie?Clar nu mi se pare,uitati-va la Daniel,nu se mai opreste din crescut.
Iar apoi,din spatele clasei se auda o voce infundata:
-Sigur ca nu se mai opreste.Nu se mai opreste din crescut in latime,uitati-va la el doar.
-Alexandru!Ia loc in banca,nu-mi vorbi neintrebat.
Anul asta am de gand sa fiu si mai dur cu voi,e nevoie.
Irma si George!Voi doi ramaneti in picioare,restul luati loc.
Consider ca pedeapsa a fost pe masura faptelor voastre si ca nu veti mai fii pusi pe glume infantile,ne-am inteles?!
Niciunul nu raspundea nimic,iar in clipa urmatoare profesorul se indreapta spre banca lui George lovind-o puternic cu palma.
-Ne-am inteles?
-Ne-am inteles.
-Tu Irma ce ai de zis?
-M-as fi putut invata cu pedeapsa ce altceva sa zic
-Cu siguranta ca te-ai fi putut invata.Vreau sa-ti ceri iertare.
-Sigur.Imi cer iertare,spune Irma privind fara nici o urma de resentimente.
-Bine ,luati loc acum.
Aaa..sa nu uit.
George,pentru ca pedeapsa v-a fost ridicata poti veni cu o banca mai in fata.Vei sta langa Irma.
-Bine,domnule diriginte.
Vazandu-se unul langa altul se privira amuzati,iar George nu-si incapea intr`adevar in piele de bucurie.Era convins ca ceva bun avea sa se intample intr-un final.
-Maine veti primi manualele.Ce altceva as putea sa va mai spun,decat succes.
Aveti de tras anul asta,trebuie sa munciti din greu,le zambi dirigintele apoi iese din clasa.
-Eu plec George,ne vedem maine la scoala.
-Sigur,pa-pa.Ne vedem maine.
Desi pana in curtea scolii puteau merge amandoi,nu a fost asa.Fieare a ajuns la casele lui ,asteptand ziua urmatoare.
-Saru`mana.Am ajuns,tipa Irma intrand pe usa.
-Buna mama,ce faci? Gata scoala?
-Gata.Maine o sa primim manualele,si am fost avertizati ca o sa avem un an greu.
-Sunt convinsa ,dar eu am incredere in tine in privinta asta,spune Magda pe un ton calm
-Uite ,chiar ma bucur ca macar in privinta asta ai incredere.
-Imi reprosezi cumva ceva Irma ?Ce incerci sa spui?
-Nu incerc sa spun nimic mama,stai linistita.Ce ai de mancare?
-Ce faci Eda in camera mea?Dupa ce scotocesti atat?
-Nu mai tipa asa la mine.Caut un tricou.
-Si presupui ca ai sa-l gasesti la mine in dulap?Hai iesi din camera.
Sora ei mai mica ii facea mereu probleme,dar o iubea chiar daca nu-i arata.Eda era cea care mai inveselea atmosfera in situatii incarcate.
Cand ceasul de trezire a inceput sa sune Irmei ii veni greu sa se ridice din pat,dar era constienta de faptul ca tragand de timp nu va rezolva nimic.
Ajunge la scoala si se aseaza in banca.Mereu era acolo mai devreme decat trebuia.Ii placea linistea de dinaintea venirii colegilor in clasa.Se intalnea mereu cu Georgiana si Marius ,care ajungeau si ei la fel de devreme insa nu schimbau nici o vorba intre ei.Pur si simplu se asezau in banci si priveau asteptand.
-Bine copii,haideti sa facem o analiza pe fraza de sus,de la pagina 4 daca tot ati primit manualele.Trebuie sa incepem cu o recapitulare,spune profesoara de romana zambind.
Incepeti sa scrieti,apoi vom corecta impreuna.
-Pentru Dumnezeu,hai George scrie ceva.Eu aproape am terminat,spune Irma mirata de nepasarea colegului ei.
-Nu am nici un chef sa scriu.M-am saturat.
-Te-ai saturat? Dar abia a inceput anul,hai scrie.
Uite,ia de la mine macar.Nu vreau sa incepi anul prost.
-De ce ti-ar pasa tie de mine ?zice George uitandu-se la ea pierdut.
-Pentru ca-mi pasa pur si simplu.Ia si scrie.
-Ati avut destul timp sa rezolvati,spune profesoara uitandu-se la ceas.
Crina!vino la tabla.Restul faceti liniste si fiti atenti.
-Uite vezi,Irma? Am scris degeaba,nici macar nu se uita la ce-am scris.
-Te rog sa nu ma enervezi,nu e cazul.
-Nu vrea sa te enervez,am spus ce cred si ce simt. Apoi George isi duce mana peste mana ei.
Irma reactioneaza la gestul lui,dar nu intr-un mod urat.Il ia de mana si o tine strans intreaga ora.Nici nu intelegeau de ce se intampla asta,dar se intampla ,iar George se bucura in sinea lui nespus de mult.
In timpul pauzei nu s-au clintit din banca,iar Irma simtea si ea ca-l place chiar daca era stangaci prin faptele lui.Ea il vazuse altfel pana acum si vazand ca e schimbat se intreba daca nu cumva e din cauza ei.
Zile in sir s-au purtat frumos unul cu altul,la scoala le mergea bine,iar George se schimbase.Datorita rugamintilor Irmei incepuse sa se descurce si cu invatatul.Ea ii facea si temele daca era nevoie,dar nu-i dadea voie sa lase totul balta.
Se intelegeau mai bine decat era cazul si George simtea ca trebuie sa mearga mai departe.
-Irma vreau sa vorbim,vino.
-Sigur,imediat.
Crina,vorbim mai tarziu.
-Da. Despre ce vrei sa vorbim ?
-Uite.Sti si tu ca te plac si stiu ca si tu simti la fel.
Ma simt ca un bleg in fata ta cand trebuie sa-ti vorbesc mai serios.
Nu ma pricep la vorbe,dar lasa-ma macar sa te iau in brate,si promite-mi ca ma lasi sa ma apropii mai mult de tine.
-Bine George.Ia-ma in brate atunci si nu mai vorbi daca iti e mai usor.
Cand a luat-o in brate a simtit cat de sincere fusesera cuvintele lui,iar el o strangea puternic nevrand sa-i mai dea drumul.Stiau ca erau doar doi copiii si ca traiau dragostea aia trecatoare de la inceput,cel putin Irma stia lucrul asta.
-Nu ma las pana nu alung timiditatea asta care ma face sa par un bleg uneori.Nu ma recunosc cand sunt in fata ta.
-Lasa cuvintele.Asa se intampla cand incerci sa aranjezi totul dinainte,spune Irma zambindu-i.
E bine sa mearga totul de la sine,oricum ce poate fi asa serios la varsta noastra?
-Poate ca ai dreptate,nu te contrazic.
-Nu vreau sa facem greseli George,ne facem sperante aiurea care oricum vor fi trecatoare.
Sunt atatea fete,uite si aici in clasa sunt.
Uita-te la ea,ce are diferit fata de mine?
-Irma,nu incerca sa ma intorci.Nu te compari cu nimeni.
Nu iti spun ca te iubesc,sunt deja cuvinte mari,dar pe tine te plac.
Ce are ea diferit de tine? Pai uita-te la ea doar.Tu esti mai frumoasa Irma,iar ea nu are mintea ta.
De ce sa tanjesc dupa alta?
-Bine ,hai sa mergem acasa;zice Irma indignata.
Mereu ii lasa Irmei un gust amar.Ii era frica sa nu depaseasca limitele si sa-i fie greu apoi.Nu avea de gand sa-l lase sa se apropie mai mult de ea,credea si era convinsa ca stie ce face.
Trecusera saptamanile una dupa alta,iar cei doi erau in aceleasi relatii.Mai ramasesera 3 saptamani de scoala,iar totul decursese bine pentru amandoi,iar George simtea ca trebuie sa faca mai mult.
-Ce faci ? spune George strangand-o ca intotdeauna puternic in brate.
-Pai incerc sa rezolv niste chestii,tu ce faci ?
-Ma gandeam la tine si daca e bine ce urmeaza sa fac.
-Si ce vrei sa faci ma rog?
Si baiatul se apropie de ea,incercand sa o sarute,dar spre mirarea lui e respins.
-George,iarta-ma ,dar nu.
-Irma eu nu ma las,iti jur ca nu ma las asa usor.
Ma multumesc si cu un sarut pe obraz pana atunci.
-Mai sunt 3 saptamani de scoala,iar apoi o sa uitam unul de altul.
De ce sa ne complicam degeaba?spune Irma descurajata.
-De ce spui asta...stii bine ca...
Irma il intrerupe:
-Opreste-te.E de ajuns.
Nu ma privi trist,iti promit ca o sa fie bine,da?
Acum trebuie sa ne concentram in astea 3 saptamani.
-Nu Irma.Am facut toate astea pentru tine.
Si ce daca au mai ramas 3 saptamani ?Nu-mi pasa.
O sa-ti arat ca pentru tine am facut totul,nu ma intereseaza de mine.
-Dar...
George! Vino inapoi.
In urmatoarele doua saptamani baiatul nu a mai venit la scoala,adunase mult absente,iar Irma era ingrijorata pentru el.A aparut in ultimele 3 zile din ultima saptamana ca sa fie sigur ca lucrurile sunt in regula.
Erau in curtea scolii ,iar ea a alergat spre el.
-Hei George,mi-am facut griji unde-ai tot umblat?
El o privea absent,si parca se incarca cu imaginea ei.Voia sa fie ultima data cand o pivea,sa poata sa uite.
Trecuse si anul acela din scoala,iar vacanta venise.Intrasera amandoi la liceu,dar separati.Nu se mai vazusera,dar cel putin Irma se mai gandea la el.Credea ca e mai bine asa.
Se inchidea in camera si ramanea in fata calculatorului,pierzand noptile.Le pierdea si in timpul scoliii,dar acum din lipsa de ocupatie nu facea altceva,decat sa joace pe un site de socializare.Asa ar zice unii ca e site-ul ala,desi Irma juca un joc ca sa-i treaca timpul mai rapid.
Certurile cu mama ei continuau,si se inchisese in ea mai mult decat o facea de obicei.
Intr-o seara a iesit in parc,sa se plimbe linistita;dar s-a facut foarte tarziu,iar ea a uitat sa se mai intoarca acasa.Cand in sfarsit s-a simtit obosita s-a intors,dar i s-a pus in cale un barbat inalt,solid pe care nu-l cunostea.
-Lasati-ma sa trec.Ce s-a intamplat?
-Nu s-a intamplat nimic ce sa se intample?
Stai linistita.spune omul care parea ca are ochii innebuniti.
-Atunci lasati-ma sa trec. Tipa fata speriata.
-Sti bine ce vreau sa fac,nu te minti,
Atunci,Irma cade speriata fara nici o picatura de speranta la pamant,intrebandu-se DE CE?
Dimineata,Magda o astepta alarmata pe fata acasa.Era nelinistita si spera ca Irma sa fie bine,dar nu-i trecea prin gand de ce i se intamplase fetei.
-In sfarsit.Unde mi-ai umblat ?
Fata era absenta,dar lacrimile si le stersese la intrarea in bloc.
-Am...am fost….
Am fost in parc mama,am stat cu fetele in parc.
-Toata noaptea ? Ce inseamna asta?
-Dispari din fata mea.Nu mai am putere nici sa te cert.
Mergi in camera ta.
N-a avut putere sa-i zica mamei ce i s-a intamplat,dar a simtit ca poate sa tina pentru ea greutatea asta.A ramas si vara aceea inchisa in camera,in fata calculatorului..gandindu-se ca daca George ar fi fost cu ea nu i s-ar fi intamplat nimic.Si se invinovatea,dar degeaba.Simtea ca totul s-a dus,s-a pierdut.
A reusit sa termine si primul an de liceu,dar lucrurile au ramas la fel pentru ea.Oricum,ce putea sa mai ceara.
Avea nopti pierdute,lacrimi care curgeau siroaie;”avea tot”
Cand a implinit 16 ani,primul “LA MULTI ANI”,l-a primit de la cine nu se astepta,si asta i-a mai alungat putin din tristete.
Acum poate isi pierde noptile,dar nu le considera o pierdere,cand simte ca cineva se gandeste la ea. Si mai ales ca a reusit s-o faca sa se gandeasca la el.Totul pare mai frumos si mai linistit...dar ea simte ca totul e trecator si-or sa vina altele.
Acum bunica nu mai e,si nu mai are cine sa-mi ia apararea cand e greu,dar stiu ca ma iubeste.
Certurile continua,dar m-am obisnuit si cu raul care pare necesar cateodata.
Baiatul pe care l-am placut si pe care nu l-am tinut langa mine,m-a uitat intr-un final spre binele lui.L-am uitat si eu ,stiam ca asa merg lucrurile,toate trec.
Acum e acum,si cred ca e bine .Si vreau sa cred ca daca am ceva o sa pot sa pastrez pentru mine.Nu merit ce am acum,dar sunt egoista dintotdeauna.
Sunt convinsa ca orice s-ar intampla,n-am sa uit ce e acum.
sâmbătă, 29 mai 2010
Si ce sa mai cer de la viata asta;
as fi vrut sa gust cate putin din toate lucrurile bune.
Am primit in schimb opusul a ceea ce mi-as fi dorit;
am strans prea multa ura si mi-e frica sa n-o vars pe
cine nu trebuie.Am suportat multe si de la viata
si de la multe lume;am tacut,mi-am lasat orgoliul calcat in picioare
am stat si am privit cum primesc lovituri de la persoane la care tineam;
Ah cum ma urasc..am suportat atatea nu m-am gandit deloc la mine
Ce dracu` sa mai cer ..ce sa mai pretind de la altii..
Am simtit de atatea ori ca sunt la capatul puterilor
si imi reveneam Doamne,imi reveneam si uitam toate zilele trecute,
dar pentru o scurta vreme;
Ceva a avut mereu grija sa-mi taie toate gandurile bune care se strecurau in minte
si ajungeam in punctul de la care am plecat.
O sa-mi calc pe suflet si pe tot ce simt si am sa-mi razbun fiecare lacrima.
vineri, 28 mai 2010
Liniste
"Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud
cum se izbesc de geamuri razele de lună.
În piept
mi s-a trezit un glas străin
şi-un cântec cânta-n mine-un dor
ce nu-i al meu.
Se spune că strămoşii cari au murit fără de vreme,
cu sânge tânăr înca-n vine,
cu patimi mari în sânge,
cu soare viu în patimi,
vin,
vin sa-şi trăiasca mai departe
în noi
viaţa netrăita.
Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud
cum se izbesc de geamuri razele de lună.
O, cine ştie - suflete,-n ce piept îţi vei cânta
şi tu odată peste veacuri
pe coarde dulci de linişte,
pe harfă de-ntuneric - dorul sugrumat
şi frânta bucurie de viaţă? Cine ştie?
Cine ştie?"
cum se izbesc de geamuri razele de lună.
În piept
mi s-a trezit un glas străin
şi-un cântec cânta-n mine-un dor
ce nu-i al meu.
Se spune că strămoşii cari au murit fără de vreme,
cu sânge tânăr înca-n vine,
cu patimi mari în sânge,
cu soare viu în patimi,
vin,
vin sa-şi trăiasca mai departe
în noi
viaţa netrăita.
Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud
cum se izbesc de geamuri razele de lună.
O, cine ştie - suflete,-n ce piept îţi vei cânta
şi tu odată peste veacuri
pe coarde dulci de linişte,
pe harfă de-ntuneric - dorul sugrumat
şi frânta bucurie de viaţă? Cine ştie?
Cine ştie?"
When my eyes opened, the nightmares only continued. I hadn't been out for long; it was still light out and the rain continued falling in torrents onto my prone, sprawled out body, but I just didn't care. Lying in the mud out in the open like I was, somebody could have stumbled across me at any moment, but I had no desire to move. The only indication of life I gave to the outside world was the jagged rising and falling motion of my body as air entered and left my lungs.
joi, 27 mai 2010
2 FACES
"Yes I can't use grammar
Yes I can't tell you how i feel
Yes I can't shut the fuck up
Yes I can't stand being alone
Yes I break down
Yes I cry
Yes I hate my fucking life
But you'll never see that
Not because I'm amazing at hiding it
Because you don't want to see it "
miercuri, 26 mai 2010
Mi-aduc bine aminte cum am fost'
eram un copil..exact cum sunt si acum,
dar s-au schimbat atat de multe.
Ma ridicam din pat in fiecare dimineata
si aveam impresia ca n-o sa am timp
sa fac lucrurile ce le planuisem cu o seara inainte.
Dar imi faceam timp pentru toate,iar seara reveneam acasa,
unde ma astepta mama uneori nervoasa;nu resimteam nici
macar certurile ei,eram prea obosita.
Nu mi-am dat seama,dar eram fericita si stiam sa ma bucur.
Si acum sunt obosita,dar nu din acelasi motiv..e greu
Am crezut si am avut incredere ca o sa-mi revin
si desi recunosc ca am zile in care rad si zambesc
simt ca nu e zambetul meu.
Mi-ai dat seama si am vazut ca cineva poate parea fericit,
dar o face doar ca sa-si ascunda expresia fetei ce-l poate trada oricand.
E atat de greu sa maschezi,dar totusi nu e imposibil.
Vreau sa-mi schimb viata si sa uit,dar ma uit in jur-
Poate e doar in imaginatia mea,sau poate nu pot observa decat ochii
care plang tacuti.
Prefer sa revin mereu in acelas parc si sa aleg o banca oarecare;
In fata mea sunt mereu copii ce se joaca,iar rasul lor ma mai calmeaza
atunci cand o lacrima isi face iar loc.
Fara sa vreau imi arunc privirea si spre batranul de pe banca;
il vad mereu in acelas loc.E bolnav si satul parca de viata lui.
Isi tine ochii grei si imbatraniti inchisi si isi leagana parca trecerea vremii.
Stiu ca o sa-l gasesc mereu acolo;isi imparte gandurile cu nucul ce-i umbreste banca.
E batran saracul om,si e bolnav si obosit;e singur si nelinistit.
Nu pot pleca insa din parc inainte sa nu fac ceva ce-mi aminteste de mine.
Aleg un leagan si raman in el cateva minute in sir;apoi plec,
dar nu inainte sa privesc in urma;privesc copii care se joaca in continuare
fara sa oboseaca;imi amintesc si de batranul de pe banca,si imi intorc fata spre el.
El simte parca si deschide ochii;pleaca usor capul salutandu-ma iar apoi plec si-mi vad de drum.
Stiu ca din parc trebuie sa merg acasa si de parca n-ar fi de ajuns mi-aduc aminte de mama.O vad cum imbatraneste si o vad cum adoarme obosita dupa o zi grea.Si o vad ca usor usor se imbolnaveste,dar niciodata nu mi-a spus ce are.
I-am iertat fiecare cuvant spus la nervi,ea e singurul om caruia trebuia neaparat
sa-mi schimb fata trista cand ajung acasa.Nu trebuie sa ma vada asa,nu.
Ajungand intr-un final acasa,vazand ca totul e neschimbat astept sa vina noaptea
sa pot sa cad pe ganduri fara sa observe nimeni.
Spre dimineata adorm stiind ca peste cateva ore o sa ma trezesc si o sa fiu nevoita sa incep o noua zi fie ca vreau fie ca nu.
marți, 25 mai 2010
I only ask of god
Vreau liniste
dar nu pot s-o obtin nici macar de la mine.
Vreau sa dorm
dar gandurile nu ma lasa
Vreau sa uit
dar parca toate se intorc si ma lovesc
Vreau sa simt
dar inima nu ma mai lasa
Vreau sa ma regasesc
dar m-am pierdut si nu pot sa ma intorc de unde am plecat.
Vreau sa-mi sterg lacrimile
dar ce folos,daca se inlocuiesc
Vreau multe..
Am vrut multe
Nu mai vreau nimic.
luni, 24 mai 2010
duminică, 23 mai 2010
sâmbătă, 22 mai 2010
vineri, 21 mai 2010
Mamă
Mai mult decat de un prieten bun care sa m`asculte,
am avut nevoie de tine,Mamă.As fi vrut sa ma mai strangi
in brate sa-mi spui ca ma iubesti,cum o faceai odata..
Acum nu faci decat sa ma ranesti,si as vrea macar sa vezi
pentru o clipa nevoia mea de tine.
Din vina ta m-am indepartat si am cautat cu disperare
sa-mi dea cineva ascultare.
De ce cand trebuia sa ma reintorc acasa ma intristam ?
Acasa..e locul unde un suflet trebuie sa-si gaseasca linistea;
nu sti sau poate nu vrei sa vezi cat imi lipsesti.
Ma indepartezi mama si nu vreau sa devin o straina,
nu mai am nici lacrimi,am obosit sa-ti cer ajutor;
Il cer degeaba,n-ai reusit sa simti nevoia mea de tine.
Am obosit,mamă,am obosit.
Anii se scurg..si o sa ma pierzi.
am avut nevoie de tine,Mamă.As fi vrut sa ma mai strangi
in brate sa-mi spui ca ma iubesti,cum o faceai odata..
Acum nu faci decat sa ma ranesti,si as vrea macar sa vezi
pentru o clipa nevoia mea de tine.
Din vina ta m-am indepartat si am cautat cu disperare
sa-mi dea cineva ascultare.
De ce cand trebuia sa ma reintorc acasa ma intristam ?
Acasa..e locul unde un suflet trebuie sa-si gaseasca linistea;
nu sti sau poate nu vrei sa vezi cat imi lipsesti.
Ma indepartezi mama si nu vreau sa devin o straina,
nu mai am nici lacrimi,am obosit sa-ti cer ajutor;
Il cer degeaba,n-ai reusit sa simti nevoia mea de tine.
Am obosit,mamă,am obosit.
Anii se scurg..si o sa ma pierzi.
joi, 20 mai 2010
SEARA
"Liniste...
Nu se misca nimic.
Foi galbene, uscate,
Rosii,
Ca vor pica...
Pe dupa case
Sta soarele
Spre apus.
Liniste...
Nu se misca nimic.
Culori vii
Si lungi,
Inspre apus.
Pe nesimtite,
Incet,
Au disparut aureole...
Noapte."
Nu se misca nimic.
Foi galbene, uscate,
Rosii,
Ca vor pica...
Pe dupa case
Sta soarele
Spre apus.
Liniste...
Nu se misca nimic.
Culori vii
Si lungi,
Inspre apus.
Pe nesimtite,
Incet,
Au disparut aureole...
Noapte."
Nu-mi ajunge nici macar o viata sa-nvat lucruri ce ar fi trebuit sa le stiu.Am asteptat sa treaca toate,sa pot sa uit ca si cum m-as naste pentru a doua oara.M-as juca cu timpul daca as putea;l-as intoarce atat de mult incat sa nu ma fi nascut,dar l`as derula incet in momentele in care fericirea parea ca se strecoara desi doar ma amagea.Nici n-am putere sa ma ajut;am crezut pana nu demult ca o sa treaca toate,dar m-am inselat si M-AM dezamagit inca o data.Acum simt doar ca traiesc doar de dragul altor oameni din jurul meu,nu pentru mine.Zilele nu le mai numar,anii nici atat;nu-mi gasesc locul,poate doar in lucrurile mici si triste in care ma regasesc.
luni, 17 mai 2010
HIBERNAL NOPTAT II (BACOVIA)
"Ce umbra sta la geamul tau
Ca de iubiri invinse ? !
Un fost poet, si-al noptii hau,
Pe uliti ninse.
Un plans iernatic, innoptat,
Cu viscol de urgie -
In ceasul greu, intarziat,
Alearga, cine stie..."
duminică, 16 mai 2010
Ce mi-ai facut?
Ce mi-ai facut singuratate?
Mi-ai luat si clipele-si anii,
nu te-ai uitat sa vezi cum doare.
Doar m-ai lasat sa-mi plang amarul
dar te-ai uitat cand se umplea paharul.
M-au ajutat peretii tristi si goi
s-alung nevoia de ajutor din ochii goi.
Si-a plans durerea langa mine,timpul,
acum trecand mai greu parca si astazi.
Si stau in patul ud de lacrimi
si-mi las capul sa cada-n perna,
il las usor,si-nchid si ochii-si adorm.
Adorm usor si parca uit
orice of intr-un timp atat de scurt.
Si-as vrea sa dorm,sa nu mai deschid ochii
sa-i las inchisi,sa-mi parasesc corpul
sa plec departe si sa uit de toate
sa zbor-sa pot si le-as lasa pe toate.
Si sa privesc in nefiinta lucruri
ce-mi mai dadeau inca credinta.
As vrea Doamne,sa ma inveti sa ma bucur
de ce m-a-nconjurat si poate n-am apreciat.
Sunt vise ce nu se implinesc in noapte
ci poate doar ce se vor pierde-n ea.
Ma trezesc usor din vis
cuprinsa de o usoara dezamagire,
ca de obicei regret fiecare clipire.
Dar totusi ma trezesc,e adevarat-incep sa plang
cand ma lovesc de realitate tristetile m-ajung.
Si ma gandesc la tine,Mama
de ce nu m-ai vazut cand stateam sa cad?
De ce m-ai lasat sa-mi pierd aripile si sa cad?
Voiam sa ai puterea sa ma vezi
si sa ma strangi in brate-n noapte.
Mama de ce nu m-ai ridicat?
Doar noaptea a vrut sa stea cu mine.
Probabil ca-mi va duce dorul
pana si geamul la care am stat.
Nu o sa plec prea curand
probabil viata vrea sa-mi dea ceva mai bun,
si iar visez,sau poate nu..
O sa raman aici,aici unde am vazut
atat vanturi cat si ploi.
Si-o sa raman intre peretii tristi si goi
Mi-ai luat si clipele,si anii
Ce mi-ai facut singuratate?
Mi-ai luat si clipele-si anii,
nu te-ai uitat sa vezi cum doare.
Doar m-ai lasat sa-mi plang amarul
dar te-ai uitat cand se umplea paharul.
M-au ajutat peretii tristi si goi
s-alung nevoia de ajutor din ochii goi.
Si-a plans durerea langa mine,timpul,
acum trecand mai greu parca si astazi.
Si stau in patul ud de lacrimi
si-mi las capul sa cada-n perna,
il las usor,si-nchid si ochii-si adorm.
Adorm usor si parca uit
orice of intr-un timp atat de scurt.
Si-as vrea sa dorm,sa nu mai deschid ochii
sa-i las inchisi,sa-mi parasesc corpul
sa plec departe si sa uit de toate
sa zbor-sa pot si le-as lasa pe toate.
Si sa privesc in nefiinta lucruri
ce-mi mai dadeau inca credinta.
As vrea Doamne,sa ma inveti sa ma bucur
de ce m-a-nconjurat si poate n-am apreciat.
Sunt vise ce nu se implinesc in noapte
ci poate doar ce se vor pierde-n ea.
Ma trezesc usor din vis
cuprinsa de o usoara dezamagire,
ca de obicei regret fiecare clipire.
Dar totusi ma trezesc,e adevarat-incep sa plang
cand ma lovesc de realitate tristetile m-ajung.
Si ma gandesc la tine,Mama
de ce nu m-ai vazut cand stateam sa cad?
De ce m-ai lasat sa-mi pierd aripile si sa cad?
Voiam sa ai puterea sa ma vezi
si sa ma strangi in brate-n noapte.
Mama de ce nu m-ai ridicat?
Doar noaptea a vrut sa stea cu mine.
Probabil ca-mi va duce dorul
pana si geamul la care am stat.
Nu o sa plec prea curand
probabil viata vrea sa-mi dea ceva mai bun,
si iar visez,sau poate nu..
O sa raman aici,aici unde am vazut
atat vanturi cat si ploi.
Si-o sa raman intre peretii tristi si goi
Mi-ai luat si clipele,si anii
Ce mi-ai facut singuratate?
Simt ploaia de vara,cu picaturi calde ce-mi cad in par si-mi lovesc fata;simt ca pot sa plang fara sa se vada,si gust putin din libertatea ce doream s-o am Doamne,macar o data.Aud o muzica lenta in departare,o chitara ce ma alina usor si placut..o aud si dansez pentru prima data,dar o fac ca si cum ar fii ultima data.
Ma ghidez usor dupa sunetul ei,iar chitara si stropii de ploaie creeaza parca o simfonie.Si timpul trece..si trece;alege pana si ploaia sa treaca..sunetul muzicii se aude din ce in ce mai putin pana tace.Raman parca dezgolita in mijlocul strazii si cad..revin la singuratatile si frustrarile de alta data.
Ma ghidez usor dupa sunetul ei,iar chitara si stropii de ploaie creeaza parca o simfonie.Si timpul trece..si trece;alege pana si ploaia sa treaca..sunetul muzicii se aude din ce in ce mai putin pana tace.Raman parca dezgolita in mijlocul strazii si cad..revin la singuratatile si frustrarile de alta data.
IAR
Iar sunt uitata-n noapte;
Ca de fiecare data
nevoita sa simt doar soapte
ce cad greu sufletelor uitate.
Iar imi privesc cerul
de la balconul ravasit
de atatea ganduri
ce cu el le-am impartit.
Iar cade o lacrima
si-obrazul mi-l incinge,
facand sa piara astfel
orice speranta de mai bine.
Iar te aud pe tine,
dar doar din amintire;
Iar m-ai lasat sa cad
in propria-mi dezamagire.
Ca de fiecare data
nevoita sa simt doar soapte
ce cad greu sufletelor uitate.
Iar imi privesc cerul
de la balconul ravasit
de atatea ganduri
ce cu el le-am impartit.
Iar cade o lacrima
si-obrazul mi-l incinge,
facand sa piara astfel
orice speranta de mai bine.
Iar te aud pe tine,
dar doar din amintire;
Iar m-ai lasat sa cad
in propria-mi dezamagire.
Ca de obicei plimbandu-ma pe strazile aglomerate si galagioase priveam in jur.Soarele ii lasa locul lunei cenusii,iar noaptea se asterne.M-am oprit din drum pentru o clipa si am privit spre cer nemiscata,incercand parca sa gasesc raspunsuri la numeroasele si poate neinsemnatele mele intrebari.Resemnata,ca de fiecare data mi-am coborat privirea usor,si m-am asezat pe iarba langa un copac batran;imi placea cum se vedea totul de acolo,de jos.Urmaream lumea cum venea si pleca,observam cum timpul nu statea ci doar trecea.
In spatele copacului,pe partea cealalta era un lac intins,albastru,linistit.Mi-am inderaptat atentia spre el si-i ascultam linistea ce ma infrigura si care ma ducea cu gandul la singuratatea ce mi-era data sa o suport si care mi-a cazut pe umeri exact atunci cand eram mai putin pregatita.Voiam sa tip_sa-mi golesc mintea..si am facut-o dar ca de obicei tacuta.Voiam sa-mi las lacrimile sa-mi scalde obrazul,dar panicata mi-am dat seama ca demult e trecut timpul de cand nu mai stiam sa plang. Si am ramas acolo nemiscata o vreme indelungata..Brusc,mi-am dat seama ca pe strada nu mai trecea nimneni,nu mai simteam nici un pas,nici o soapta.
Reusisem sa vad in departare,un om pe o banca.Era banca "mea",pe care-mi petrecusem secundele si orele,era banca de care am reusit in final sa ma desprind.Reusisem s-o uit exact cum reusisem sa-mi uit oarecum trecutul;dar acum uitandu-ma la omul de pe banca timpul venea parca inapoi si ma lovea puternic fara pic de mila si ma lasa fara aer.Imediat am izbucnit in lacrimi neconrolat,nefiind capabila sa ma stapanesc.Mi se taia respiratia,dar in acelas timp eram usurata,inca stiam sa plang.Priveam spre banca,si la omul de pe ea-stiam ce simte si stiam ca nimic nu-l poate ajuta.Am vrut sa-l privesc indeaproape-usor am venit langa el si m-am sprijinit de un stalp si am ramas acolo fara sa ma vada.Era cu ochii atintiti in pamant,privind nedumerit in gol.Desi tacea,de fapt plangea.Ma cutremura tipatul lui tacut,si as fi vrut sa-i ofer un umar pe care sa planga,as fi vrut sa ii iau suferinta;as fi vrut sa-l eliberez de ganduri,dar eram parca incapabila..
Am inaintat spre el,si m-am asezat langa banca..am stat langa el si i-am ascultat disperarea,m-am uitat la el si m-am gasit in sfarsit pe mine.
"În continuu visez la calmul dinaintea furtunii
Mă bronzez, mai nou, la frumuseţea lunii
Îmi zâmbeşte acum o stea...e a mea!
Cea de lângă ea, cădea, erai tu, o mai veche stea!
Respir calm...aşa mi-ai spus să fac
Am pierdut controlul, dar tac...
În absenţa fericirii şi a iubirii,
Caut înţelesul pieirii...dar şi al privirii
Al privirii înceţoşate de lacrimi încă neuitate
Eşti ca o fantezie cu nuanţe sărate, parcă picurate
Firava speranţa...se pierde...printre cuvintele nerostite
Am rămas amândoi cu datorii...neplătite
Acum luna pleacă...se duce undeva, chemată de cineva
Probabil tu...ţi-e dor de ea...
Lasă-mi încă puţin stelele...căci e noaptea pieirii
Mâine va fi ziua iubirii...
Sau poate că NU...... "
sâmbătă, 15 mai 2010
Ce noapte tacuta,dar in acelas timp zgomotoasa a fost acea seara.Adia vantul si spre fereastra ma chema;am luat un scaun si am privit indelung luna de-o culoare trista si o forma ciudata,apoi mi-am coborat privirea mai jos,era o banca ce era adapostita de un copac cu frunze uscate,priveam cum frunzele se desprindeau de ramurile batrane si loveau usor pamantul umezit de ploaie.Sunetul vantului era placut si linistitor insa banca era tacuta si pustiita,era trista si nelinistita;era neatinsa si usor parasita.Usor parasita...mi`aduc aminte de o alta seara,cand pe banca erau doua suflete,un el si-o ea;desi isi sopteau le auzeam cuvintele.Erau sincere si se faceau auzite.Cuvintele ca TE IUBESC erau asa frumos folosite,erau ca o muzica pentru mine.I-am privit indelung,as fi putut s-o fac neincetat,as fi putut sa ma bucur alaturi de fericirea lor,as fii putut...
Se iubeau si erau fericiti,stateau lipti unul de altul,erau contopiti;Erau frumosi si faceau ca totul din jurul lor sa tresara.
Noaptea trecea,ei erau tot acolo,pe banca.Ploaia urma sa inceapa,am crezut ca vor pleca,dar au ramas acolo.Ei ii era frig,el a strans-o in brate si a sarutat-o pe frunte,i-a oferit de fapt inca o alta dovada de iubire,iar ea si-a dat seama cat de mult inseamna pentru el,si-a dat seama ca si-a gasit fericirea langa el;am putut sa vad ca nu voia sa-l piarda.Si orele treceau,ei erau tot acolo,eu tot langa ei.
Stiam ca vor trebui sa plece,dar stiam ca se vor intoarce iar eu voi putea din nou sa-i privesc;si i-am asteptat indelung..i-am asteptaT,dar n-au venit.
Si acum ii astept cu ochii atintiti pe banca,dar ploua si vantul bate si nu cred ca vor avea sa mai vina.Si fulgera si tuna,dar banca-i tot acolo si asteapta.
-Stai!Unde te duci ? -- … -Intoarce-te opreste-te sa vorbim,unde mergi asa grabita? Hai..doar nu o sa ma pui sa alerg dupa tine. --Da.Spune. -Nu te-am mai vazut de mult si doar stam atat de aproape unul de altul. Ti-ai uitat prietenii ?Asta ai facut nu-i asa? --Daca ar fi sa ma gandesc la cateva lucruri bune ar fi sa ma gandesc la anii din urma cand ne jucam fara griji de dimineata pana seara.Nu te-am uitat,dar vezi tu..timpul trece;oricat ai vrea si tu sa-ti aduci aminte de toti n-ai putea.Venim si plecam. -Imi pari schimbata. Ai ochii rosii.Ce-ai facut? -- ... -Raspunde.Zi-mi macar unde te duci. --Merg sa fac o plimbare,departe de aici. -Daca tot nu vrei sa-mi zici ce s-a intamplat..spune-mi doar unde mergi. --Merg pe alee. -Minti.Ce sa faci acolo?Nu ai ce sa faci acolo. Nu ai cum sa te simti bine plimbandu-te acolo. --Ba da.O sa-ti arat. Vino cu mine,mai povestim una-alta. -Nu avem ce sa facem acolo,dar mergem. --Te rog,daca nu vrei sa mergi nu veni.E in regula. -Vin,dar vreau sa aflu de ce ai plans. --Mai vedem. ...... -Aleea asta nu are nimic frumos,uita-te in jur. Pare un mare camp uitat de lume,si uita-te la copacii astia batrani. --Mai avem putin,ai rabdare. -Am rabdare. --De aici mai avem putin de coborat,stiu:cunosti locul;dar nu l-ai mai vaut de mult. N-ai mai fost de mult aici. -Asa e.N-am mai fost,am si uitat. --Eram convinsa. Vin aici seara.Se vede frumos culoarea apei,si imi place sa privesc inainte.Am impresia ca vad mai departe decat imi imaginez. -Intr`adevar mi se pare ciudat totul acum.Nu era asa aici. --Nu era.Uite.E apa din toate partile si-mi place cum se vede. Dar ma sperie apa,mai ales cand trec exact prin locul asta : cand apa trece de pe o parte pe alta simt ceva ciudat,nu mai aud nimic,e o senzatie tare ciudata pentru mine. -Chiar imi pare rau ca nu am mai fost pe aici.A trecut ceva vreme.Daca s-a schimbat pana si locul asta ce sa mai zic de noi. --Vorbesti de parca-ti pare rau ca a trecut timpul.Hai sa ne asezam aici,mergem mai tarziu pe partea cealalta. -Imi pare rau,normal.Nu stiu ce spui tu..dar mi-e dor de tot. Uita-te la mine cum am ajuns.M-am schimbat in rau,nu ma suport uneori. --Nu te suporti zici.. Ai rabdare.Asa imi spunea si mie cineva. -Si ai rabdare? --Cred ca am. -Daca nu observam ca ti s-au umezit ochii,nu te mai bateam la cap. Spune-mi ce ai te rog. De ce vi aici singura? -- .... -Te rog. --Nu stiu..parca vin sa caut ceva. -Ceva? Sau pe cineva? -Nu te-am vazut niciodata asa.Niciodata. Spune-mi. --Stii cum e cand cineva te ridica de jos ? - ... --Te ridica de jos,te ajuta sa simti ceva frumos. Dar se sperie si pentru un moment ai impresia ca se intoarce impotriva ta. -Cine e? --E ca si cum ai arunca cuiva ce simti sub picioarele lui...apoi incerci sa-i spui sa aiba grija unde calca,caci s-ar putea sa-ti calce pe suflet. -Cine e? -- ... -Vreau sa te ajut.Spune ce simti.Crezi ca daca vezi toata apa asta e ca si cum ti-ai inlocui lacrimile? Cine e? --Nu ti-e cunoscut. Abia daca il cunosc eu. Mi-e greu sa vorbesc,hai sa ne mai plimbam. -Nu ! Stam aici. Aici. Si lasa lacrimile alea o data sa curga. --M-am intrebat mereu cate mai am.Mereu m-am innecat in ele. -Spune. Pentru cine vi tu aici ? -- ... -E vara.De ce nu te bucuri de ea? --Au trecut 3 veri de cand nu pot sa ma bucur -Doamne.. --Dar o sa treaca.Acum e rau. Simt ca am ceva,dar ceva ce pot sa pierd oricand. -Ce o sa treaca?Nimic nu e trecator. -- Asta crezi tu ? Nimic nu e trecator ? Daca te-ar auzi..acum probabil te-ar aplauda. -Cine ? --Nimeni,nimeni.Hai de aici. -Nu-mi place deloc cum esti.Ce pot sa fac?Cum sa te ajut? -- Nu prea ai ce sa faci. Mi-ar placea sa nu spui ca nu te mai suporti. -Ma rog.Usor de zis. --Pacat ca nu are nimeni grija de locul asta,ar arata inzecit mai bine. -Pacat. Uite o barca.Ce spui facem o plimbare? -- Nu .Mi-e frica.Ma sperie apa,chiar daca-mi place s-o privesc. Cand ma imaginez in mijlocul ei simt ca ma sufoc. -Te superi daca ma plimb putin cu ea? --Nu ma supar.Du-te linistit. Raman aici. -Ai grija. -- ... ^Ce faci aici singura? --Nu sunt singura.Trebuie sa apara,se plimba putin. ^Cu cine esti? --Cu un prieten vechi. ^Am inteles. Vezi ce faci,n-ar trebui sa mai stai mult se insereaza. -N-am vrut sa intarzii atat si-mi pare rau ca te-am lasat singura atata timp. --Stai linistit.Cum a fost? -M-am simtit mai liber,in largul meu.Trebuie sa mai venim aici. Singur nu vreau. --E frumos sa fi cateodata si singur. -Vad ca in timpul in care am lipsit ai lasat lacrimile sa-si faca de cap. Nu e mai bine asa? --Nu simt nimic. -O sa fie totul bine Mergem ? --Ce zi e azi ? -E vineri. --Vineri... Hai sa mergem. -Urasc aleea asta.Acum abia ca mai vad ce am in fata.Ne-a uitat timpul acolo. Daca nu eram cu tine stateai tot atat? Acolo?Singura? --Da.
DREPTUL LA TIMP
"Tu ai un fel de paradis al tău
în care nu se spun cuvinte.
Uneori se mişcă dintr-un braţ
şi câteva frunze îţi cad inainte.
Cu ovalul feţei se stă înclinat
spre o lumină venind dintr-o parte
cu mult galben în ea şi multă lene,
cu trambuline pentru săritorii în moarte.
Tu ai un fel al tău senin
De-a ridica oraşele ca norii,
şi de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei,
când aerul devine mov şi rece
şi harta serii fără margini,
şi-abia mai pot rămâne-n viaţă
mai respirând, cu ochii lungi, imagini."
"Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat
nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag
şi de blândeţe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam."
vineri, 14 mai 2010
Sometimes you don't realize how hard you have fallen for someone
Until the moment you hit the ground
At first it feels like flying, but it's just temporary.
Was it how fast you were falling? Or for how long you were falling
that made you hit so hard
It's hard to tell... all you know is that you have.
Grit and gravel in your teeth... pavement never tasted so sweet
Or was that supposed to be love?
Sometimes you think it was meant to be, but it can't really...
Like concrete can't come up to meet you face to face from under your feet
Nor can it even move for that matter...
And even if you say you haven't, we all have to fall sometime
I still trip now and again, hoping that all the times I've fell hasn't chipped my teeth
It won't be long till I have my next date with the sidewalk
And I'm not afraid to fall head over feet
Wish me luck clumsy fellows...
Before I stop to kiss the pavement... once more
E-o singura dragoste, un singur adevar.Un singur raspuns la milioane de-ntrebariDa' Dumnezeu e rece la rugaciuni.Atata timp cat hranim Diavolul cu slabiciuni si minciuni.M-am nascut dezbracat si-mi voi lasa aici corpul.Material detasat fiind am primit in dar totul.Si sunt acasa acolo unde adorm.Merg instinctiv spre un ideal.Chiar daca e e un alt paradis fictiv .Pana mor tre sa-l fac sa fie real.
"S-a dus albastrul cer seninŞi primăvara s-a sfârşit -
Te-am aşteptat în lung suspin,
Tu, n-ai venit!
Şi vara, şi nopţile ei,
S-a dus, şi câmpu-i veştejit -
Te-am aşteptat pe lângă tei,
Tu, n-ai venit!
Târziu, şi toamna a plecat,
Frunzişul tot e răvăşit -
Plângând, pe drumuri, te-am chemat,
Tu, n-ai venit!
Iar, mâini, cu-al iernii trist pustiu,
De mine-atunci nu vei mai şti -
Nu mai veni, e prea târziu,
Nu mai veni!"
Abonați-vă la:
Postări (Atom)