Mi-aduc bine aminte cum am fost'
eram un copil..exact cum sunt si acum,
dar s-au schimbat atat de multe.
Ma ridicam din pat in fiecare dimineata
si aveam impresia ca n-o sa am timp
sa fac lucrurile ce le planuisem cu o seara inainte.
Dar imi faceam timp pentru toate,iar seara reveneam acasa,
unde ma astepta mama uneori nervoasa;nu resimteam nici
macar certurile ei,eram prea obosita.
Nu mi-am dat seama,dar eram fericita si stiam sa ma bucur.
Si acum sunt obosita,dar nu din acelasi motiv..e greu
Am crezut si am avut incredere ca o sa-mi revin
si desi recunosc ca am zile in care rad si zambesc
simt ca nu e zambetul meu.
Mi-ai dat seama si am vazut ca cineva poate parea fericit,
dar o face doar ca sa-si ascunda expresia fetei ce-l poate trada oricand.
E atat de greu sa maschezi,dar totusi nu e imposibil.
Vreau sa-mi schimb viata si sa uit,dar ma uit in jur-
Poate e doar in imaginatia mea,sau poate nu pot observa decat ochii
care plang tacuti.
Prefer sa revin mereu in acelas parc si sa aleg o banca oarecare;
In fata mea sunt mereu copii ce se joaca,iar rasul lor ma mai calmeaza
atunci cand o lacrima isi face iar loc.
Fara sa vreau imi arunc privirea si spre batranul de pe banca;
il vad mereu in acelas loc.E bolnav si satul parca de viata lui.
Isi tine ochii grei si imbatraniti inchisi si isi leagana parca trecerea vremii.
Stiu ca o sa-l gasesc mereu acolo;isi imparte gandurile cu nucul ce-i umbreste banca.
E batran saracul om,si e bolnav si obosit;e singur si nelinistit.
Nu pot pleca insa din parc inainte sa nu fac ceva ce-mi aminteste de mine.
Aleg un leagan si raman in el cateva minute in sir;apoi plec,
dar nu inainte sa privesc in urma;privesc copii care se joaca in continuare
fara sa oboseaca;imi amintesc si de batranul de pe banca,si imi intorc fata spre el.
El simte parca si deschide ochii;pleaca usor capul salutandu-ma iar apoi plec si-mi vad de drum.
Stiu ca din parc trebuie sa merg acasa si de parca n-ar fi de ajuns mi-aduc aminte de mama.O vad cum imbatraneste si o vad cum adoarme obosita dupa o zi grea.Si o vad ca usor usor se imbolnaveste,dar niciodata nu mi-a spus ce are.
I-am iertat fiecare cuvant spus la nervi,ea e singurul om caruia trebuia neaparat
sa-mi schimb fata trista cand ajung acasa.Nu trebuie sa ma vada asa,nu.
Ajungand intr-un final acasa,vazand ca totul e neschimbat astept sa vina noaptea
sa pot sa cad pe ganduri fara sa observe nimeni.
Spre dimineata adorm stiind ca peste cateva ore o sa ma trezesc si o sa fiu nevoita sa incep o noua zi fie ca vreau fie ca nu.