WORKING CLASS HERO

As soon as your born they make you feel small,
By giving you no time instead of it all,
Till the pain is so big you feel nothing at all,
A working class hero is something to be,
A working class hero is something to be.
They hurt you at home and they hit you at school,
They hate you if you're clever and they despise a fool,
Till you're so fucking crazy you can't follow their rules,
A working class hero is something to be,
A working class hero is something to be.
When they've tortured and scared you for twenty odd years,
Then they expect you to pick a career,
When you can't really function you're so full of fear,
A working class hero is something to be,

A working class hero is something to be.
Keep you doped with religion and sex and TV,
And you think you're so clever and classless and free,
But you're still fucking peasents as far as I can see,
A working class hero is something to be,
A working class hero is something to be.
There's room at the top they are telling you still,
But first you must learn how to smile as you kill,
If you want to be like all the folks on the hill,
A working class hero is something to be.
A working class hero is somethïng to be.
If you want to be a hero well just follow me,
If you want to be a hero well just follow me.

JOHN LENNON-Working class hero

Presupus Craciun.Porc-Om sau Om porc?

Craciunul.Cel mai bun prilej al omului de a sarbatori nasterea mantuitorului.Credinciosii se intorc multumiti de la liturghie cu sufletele mai curate ca niciodata.Copiii asteapta cuminti ca mosul  sa le puna cadourile sub brad si se mira cum de nu-l prind niciodata in fapt.Casele dogoresc de atata caldura si colind...si....dar stati,ce insir eu aici e rupt de realitate.Eh lasati..lasati,am dreptate;sa o iau deci de la capat.

       Craciunul.Cel mai bun prilej al omului de a sarbatori cu mancare,bautura multa si fast ziua de 25 Decembrie a carei semnificatie au uitat-o cu totii.Taierea porcului si toata carnea pe care romanii o cumpara din super-marketuri semnifica evolutia omului si se pare,a infratirii acestuia cu Porcul in cauza.Oare cand isi va da seama hilarul roman ca de fapt se mananca pe el?Intrebare strict retorica.Oamenii nici nu mai au nevoie de slujba bisericeasca,de cum se trezesc scot halcile de carne si sarmalele din frigider,dau muzica la maxim,isi aduna toate neamurile si dau muzica la maxim.De cum se aseaza la masa,cei adunati incep sa tipe unii la altii pentru ca nu se pot auzi din cauza muzicii...evident ca asculta colinde de Craciun cantate de Fuego si nu manele,muzica lautareasca sau alte chestii..nu.

  Odraslele au asteptat in seara de ajun ca parintii lor sa scoata odata cadourile ascunse prin te miri ce locuri;oricum,nu mai reprezinta o surpriza,razgaiatii au avut grija sa scrie ditamai lista cu dorinte.Astia mai mari..au cerut de la mosu’ bani,ce mai incolo si incoace...lor le trebuie bani pentru ca tu!parinte natang ce esti nu ai gusturi compatibile cu ale copilului tau.Oricum tu esti de vina pentru asta,dar degeaba ma atat eu impotriva ta..ce naste din pisica soareci mananca.

 Celor care mananca incontrolabil de Craciun pot sa le dau un sfat;sa ia exemplul grecilor.Aia la bancheturile lor nu faceau altceva decat sa manance si sa bea si cand ajungeau cu mancarea pana in gat vomitau in vasele alea ale lor,iar apoi mancau din nou pana nu mai puteau si tot asa.

  Persoanele cu dare de mana petrec in cluburi cu animatoare-craciunite si cu niste cozonac din partea casei.De ei nu ma iau;sa spuna merci ca ii numesc persoane.

Dintr-un motiv pe care-l banuiesc,dar pe care nu o sa-l spun,Omul a uitat ce se sarbatoreste pe 25 Decembrie.Craciunul,stiu..adica pe Mos Craciun?Asta sarbatoreste majoritatea.Pe Mos Craciun cel cu tolba plina de jucarii pentru copii,cu bautura si mancare peste poate pentru adulti inconstienti,cu muzica pe care o aud si acum la vecinii mei desi e ora tarzie.Oamenii astia confunda sarbatoarea cu o nunta care tine trei zile:mirele e omul,iar mireasa e porcul.Bietul porc..animal-pretext de jertfa.Sa va spun ceva...Vechiul Testament spune clar ca Porcul,animal cu copita despicata nu poate fi mancat: Orice animal cu copita despicată, care are copita despărțită în două și își rumegă mâncarea, îl puteți mânca.[..]Porcul are copita despicată și despărțită în două, dar nu rumegă; acesta este necurat pentru voi. Asadar,ce e porcul taiat de Ignat?Jertfa..una nedorita.Oricum,daca veti avea curiozitatea sa rasfoiti Biblia veti afla multe.Din pacate multe contradictii,Biblia actuala este cartea care se anuleaza singura si spun actuala pentru ca datorita traducerilor si altor factori surveniti,Biblia a ajuns la noi usor modificata.Daca vreti sa aflati mai multe va invit sa cititi Lexiconul erorilor biblice de Walter-Jorg Langbein,dar sa nu uitati sa cititi si cate ceva din Biblie.

  M-am cam distantat de subiect,dar am vrut sa arat ca razvratirile mele sunt uneori intemeiate.Eu nu am simtit Craciunul cum il simteam anii trecuti..si-a cam pierdut esenta,dar nu am uitat ce am sarbatorit si stiu ca nici voi.

    Iisuse nu mai plange,lumea e a ta.

..spune-mi tu acum,ce vezi?

 

”Fata mea...ma auzi?...spune-mi,ma auzi?”Adormisem tarziu,imbracata asa cum ajunsesem acasa de la o intalnire cu o prietena pe care nu o mai vazusem de mult.M-am trezit speriata la auzul vocii si am constatat ca in timpul somnului jumatate din corp alunecase in afara patului;capatasem o durere de gat infernala din cauza pozitiei,cine stie de cat timp eram asa.Pierdusem total notiunea timpului.Lumina din camera mea lipsea cu desavarsire,iar acest lucru era cel putin ciudat pentru ca de obicei peretii erau luminati de stalpii de afara.Mi-am indreptat privirea spre geam,dar nu vedeam nimic asa ca m-am ridicat crezand ca draperiile impiedica lumina sa patrunda.Cand am vrut sa apuc cu mana draperia mi-am dat seama ca nu mai era acolo.Geamul nu mai era acolo.Am verificat cu mainile peretii,erau goi,nu mai aveam ferestre;imediat dupa asta am fost consternata sa vad ca nu am o usa....am cautat innebunita o clanta de care sa ma agat,dar fara rezultat.Eram inchisa ca intr-o cutie de chibrituri.M-am panicat,nu stiam ce se intampla;mi-a trecut prin minte faptul ca poate visez,dar totul era prea real.Am vrut sa ma asez pe pat din nou si sa-mi caut telefonul pe care il aruncasem undeva pe acolo cand ajunsesem acasa;dar nu mai era nici patul.In clipa urmatoare,am auzit vocea din nou “ma auzi?”imi spunea.Am scos un tipat inabusit si am simtit cum inima mea e pe cale sa cedeze.”nu te speria,nu ma recunosti?sunt eu,sunt eu-aici cu tine”.Tineam ochii inchisi,dar si acum ma intrebam oare de ce pentru ca tinandu-i deschisi nu puteam vedea oricum nimic.Pentru o clipa am crezut ca am orbit si ca sunt intr-un alt loc necunoscut;si totusi...pe cat de straina era lumea in care ma gaseam pe atat de cunoscuta imi devenea vocea care imi vorbea “de ce nu rostesti macar un cuvant?tu stii cat mi-am dorit sa te mai aud macar o singura data de atunci?” Am ridicat capul de pe genunchi,am deschis ochii cu gandul ca de o voi face voi putea sa iau in brate persoana care-mi vorbea,dar m-am lovit de intunericul gros.”suntem departe una de alta inca,dar acum nu-ti poti imagina cat suntem de aproape” –“e posibil asa ceva?” –i-am raspuns in sfarsit”;”da,draga mea copila.tu ai crezut intotdeauna ca te vad chiar daca nu mai sunt.te-ai bizuit intotdeauna pe ajutorul meu de aici chiar daca fizic v-am parasit”- “si de ce nu te pot vedea?vreau sa te vad!” –“nu se poate.ne vedem doar cand o sa trebuiasca sa parasesti lumea de acolo;si nici nu vreau sa o parasesti prea curand” –“spune-mi bunico,ce e acolo?ce vezi?spune-mi acum.”-“inainte vedeam.cand eram acolo langa tine.acum traiesc in lumea pe care o vedeam.”-”de ce nu vad nimic acum?vreau sa te vad.”-“daca iti lasi mintea libera o sa ma vezi.nu ai nevoie de o pereche de ochi pentru a ma vedea.a venit timpul sa plec.amintiti-va in fiecare clipa cat de mult va iubesc.”-“nu pleca,nu iar....nu iar”.

Plecase ;nu ii mai auzeam glasul.Am simtit cum o durere nemiloasa imi sfasie pieptul si cred ca mi-am pierdut cunostinta.M-am trezit pe un pat de spital,cu aparate in jurul meu care scoteau sunete tot mai ciudate,cu perfuzii care parca imi mancau toata vlaga din mine in loc sa ma hraneasca.Ma intrebam ce Dumnezeului s-a intamplat;o vedeam pe mama in coltul camerei stand pe un scaun tinandu-si capul in palme si blestemand parca ceva.Am strigat-o,iar ea a venit imediat langa patul meu;avea ochii in lacrimi.Mangaindu-ma cu privirea mi-a spus ca am dormit trei zile incontinuu,iar apoi a plecat spunandu-mi ca merge sa cheme doctorul.Acesta a venit imediat,m-a verificat,iar dupa ce a terminat mi-a spus cu uimire “nu ma mai asteptam”.

  “Mama cum am ajuns aici?”-mamei i se umplura imediat ochii de lacrimi;nu-mi putea raspunde.Doctorul a raspuns in locul ei “ai avut un accident de masina”;apoi mi-am amintit brusc totul:Intalnirea cu Ioana....farurile masinii din fata care venea incontrolabil spre noi,durerea de gat,iar apoi intunericul. “Ioana!!!unde e?”-nu-mi raspundea nimeni,mama si doctorul evitau sa ma priveasca.”mama,spune-mi...” Doctorul a luat-o pe mama de brat rugand-o sa iasa si sa ma lase singura....”Ioana..spune-mi tu acum,ce vezi?” si am inchis ochii.

“Vad ca ai adormit si mi-ai promis ca poti sta sa numeri nori fara sa te plictiseasca sau sa te oboseasca asta cumva”- “Poftim?”.Am deschis ochii,m-am ridicat,iar in fata ochilor mei era Herastraul in toata splendoarea lui.M-am intristat...langa mine nu era Ioana....Ea nu mai e.

  Langa mine era Teodor...si probabil ca ne intalnisem sa-l ajut cumva cu niste eseuri pentru facultate.Presupun asta pentru ca langa noi,pe patura erau cateva carti de specialitate.In rest...am privit insistent spre cer cautand raspunsuri.

Cartea lui Iov ;Capitolul 3

 CARTEA LUI IOV (fragment)

1.    După aceea, Iov a deschis gura sa şi a blestemat ziua în care s-a născut.
2.    Şi Iov a vorbit şi a zis:
3.    "Piară ziua în care m-am născut şi noaptea care a zis: un prunc de parte bărbătească s-a zămislit!
4.    Ziua aceea să se facă întuneric şi Domnului din cer să nu-I pese de ea şi lumina să n-o mai lumineze.
5.    Bezna şi umbra morţii s-o cotropească, norii s-o învăluiască şi toate negurile s-o înspăimânte!
6.    Întunericul să cuprindă noaptea aceea şi să nu mai fie pusă în zilele anului şi în socoteala lunilor să nu mai intre!
7.    Pustie să rămână noaptea aceea şi nici o bucurie să nu pătrundă în ea!
8.    Blestemată să fie de către cei ce blesteamă zilele, de către cei ce ştiu să descânte Leviatanul.
9.    Să se întunece stelele revărsatului zorilor ei; să aştepte lumina şi nimic să nu vină şi să nu mai vadă genele aurorei,
10.    Pentru că n-a închis pântecele care m-a zămislit şi n-a ascuns durerea dinaintea ochilor mei.
11.    De ce n-am murit când eram în sânul mamei mele? Şi nu mi-am dat duhul, ieşind din pântecele ei?
12.    De ce m-au primit cei doi genunchi şi de ce cei doi sâni mi-au dat să sug?
13.    Căci acum aş sta culcat şi liniştit, aş dormi şi m-aş odihni,
14.    Cu împăraţii şi cu dregătorii pământului, care şi-au zidit morminte în singurătate,
15.    Sau cu domnitorii care umplu de aur şi de argint casele lor.
16.    Sau de ce n-am fost o stârpitură aruncată şi ascunsă, ca acei prunci care n-au apucat să vadă lumina?
17.    Acolo cei nelegiuiţi se astâmpără şi cei împovăraţi se odihnesc.
18.    Acolo cei ce poartă lanţuri ajung la liman de pace şi nu mai aud glasul paznicului.
19.    Mic şi mare acolo sunt tot una şi robul a scăpat de stăpânul său.
20.    Pentru ce dă Dumnezeu lumina vieţii celui nenorocit şi zile celor cu sufletul amărât;
21.    Celor ce aşteaptă moartea, şi ea nu vine, şi care scormonesc după ea mai mult ca după o comoară;
22.    Celor ce se bucură cu bucurie mare şi sunt plini de fericire, fiindcă au găsit un mormânt;
23.    Celui care nu ştie încotro să meargă şi pe care îl îngrădeşte Dumnezeu de jur-împrejur?
24.    Gemetele mele sunt pâinea mea şi vaietele mele curg ca apa.
25.    De ceea ce mă tem, aceea mi se întâmplă şi de ceea ce mi-e frică tocmai de aceea am parte.
26.    N-am nici tihnă, nici odihnă, nu-mi găsesc nici o pace şi zbuciumul mă stăpâneşte".


Cartea lui IOV

Emil Cioran.Despre neajunsul de a te fi nascut.

Emil Cioran.Despre neajunsul de a te fi nascut.

 Ani de zile, o viata de fapt, sa nu te fi gandit decat la ultimele clipe, ca sa constati, cand te apropii, in sfarsit, de ele, ca va fi fost degeaba, ca gandul mortii ajuta la tot, doar sa mori nu!

 *

 Nevoia fizica de dezonoare.Mi-ar fi placut sa fiu odrasla de calau.

 *

Ceea ce stiu la saizeci de ani stiam la fel de bine si la douazeci.Patruzeci de ani ai unei lungi,inutile munci de verificare.

*

N-ar trebui sa scriem carti decat ca sa spunem lucruri pe care n-am indrazni sa le destainuim nimanui.

*

"...Dar Dumnezeu stie ca in ziua in care veti manca din el vi se vor deschide ochii"

De-abia s-au deschis,si incepe drama.Sa privesti fara sa intelegi,acesta-i paradisul.Infernul ar fi deci  locul in care intelegi,in care intelegi prea mult...

*

Ii e specific bolii sa stea de veghe atunci cand totul doarme,cand totul se odihneste,chiar si bolnavul.

*

-Ce faceti de dimineata pana seara?

-Ma suport.

*

Gand de la fratele meu in legatura cu tulburarile si bolile de care a suferit mama noastra: "Batranetea este autocritica naturii".

*

"Trebuie sa fii beat sau nebun,spunea Syese,ca sa te poti exprima bine in limbile cunoscute."

Trebuie sa fii beat sau nebun,voi adauga,ca sa mai cutezi sa te slujesti de cuvinte,de orice cuvant.

*

Numai Dumnezeu are prilejul sa ne abandoneze.Oamenii nu pot decat sa-ti intoarca spatele.

*

Sa te lungesti pe camp,sa inspiri mireasma pamantului si sa-ti spui ca el reprezinta cu adevarat sfarsitul si speranta deznadejdilor noastre,si ca ar fi inutil sa cauti ceva mai bun pentru a te odihni si dezagrega.

*

E spus in Zohar,"Indata ce a aparut omul,au aparut imediat florile".

As crede mai curand ca ele se aflau acolo cu mult inaintea lui,si ca sosirea lui le-a cufundat pe toate intr-o stupefactie din care nu si-a revenit inca.

*

E imposibil sa citesti un rand din Kleist fara sa te gandesti ca s-a omorat.E ca si cum sinuciderea i-ar precedat opera.

 *

Constiinta e mai mult decat un ghimpe,ea e pumnalul din carne.

_

De l'inconvénient d'être né (Despre neajunsul de a te fi născut), Paris, Gallimard, 1973

Unde umbla "vremile" de alta data?

Despre oameni nesiguri.

Cand ti se calca in picioare opiniile,actiunile,trairile,sentimentele de oameni incapabili...inapti de fel,nu faci decat sa pleci capul jos,sa taci si nu mai privesti ceea ce-ti dicteaza sufletul si ratiunea tocmai pentru ca ii crezi pe acesti inapti,asa cum imi place sa-i numesc,obiectul Adevarului,Valabilului.Gandeste-te...oamenii care darama ceea ce tu construiesti sunt de obicei oameni aflati sub incapacitatea de a contra-argumenta sau de a fi cel putin la fel de buni ca tine.Ei doar distrug.Numeste-i termite daca vrei...paraziti.

 Un om inteligent si capabil e acela care e ca tine:Din pacate...un om care isi lasa privirea sa cada atintita in pamant.

Datorita unor asemenea oameni,am pierdut tot ce-am iubit:patrie,familie,copii!

Voi vedeti oameni politici ce-si saluta aliatii

Noi,copii care-si saruta parintii si fratii

Am devenit slabi,si d-asta ne conduc altii

Cati dintre voi aud cum plang acum sarbii si croatii?

Dac-as fi Romania as striga"Iugoslavia,

Ce s-a-ntamplat cu tine,verisoara mea?

As vrea,sa-mi iau inapoi fiica Basarabia

Si s-o strang la piept,alaturi de Republica...

Moldova,sora mea,hai sa ne tinem de mana

Pentru ca toti suntem la fel si-avem limba romana

Nene Iancule,canta-ne"Noi suntem romani"

Aminteste-ne ca suntem aici in veci stapani!

Sunt campiile noastre,si muntii tot ai nostri

Parvenitilor,voi chiar credeti c-am uitat

Cu ce v-ati ocupat si cine sunteti de fapt?

Nicio maicuta n-a spalat camasile ce s-au patat

Pe campul de lupta,cu sangele vostru varsat

Asa ca degeaba vreti sa fiti voi stapanii lumii

Pentru ca noi,romanii,nu ne-am uitat strabunii!

Nici tu nici eu nu suntem fii de senatori sau deputati,

Suntem fii ai bravilor soldati care ne-au zis "Luptati"

Voi,de ce va lasati daca sunteti ca noi?

Nu va mai temeti,vom castiga gloria-n razboi!

Ma-ntreb de ce va bateti joc de-aceasta tara frumoasa

Conducatori lasi,ce n-ati privit in urma voastra

Ati uitat,de neamul nostru crestin,ne-ati vandut la straini

Strabunii mei nu le-ar fi dat nici macar un strop de vin

Si venind,de ce sa ma-nchin la bani cand am de-atata timp un Dumnezeu

Care m-a binecuvantat si mi-a fost aproape mereu,aproape la greu.

Tu de ce taci si-ti faci aliati doar din interese

Cand stii si tu ca esti roman si ca nu le pasa de tine,

In mine creste ura pentru toate natiunile meschine

Nu e bine,imi spune mama mea,dar e bolnava tara mea,chiar si ea

De ce tot facem compromisuri cand Europa nu ne vrea?

De ce sa fim asa?De ce sa stam noi cu capul plecat?

Cand suntem fii ai bravilor eroi ce niciodata n`au ingenuncheat.

Si de ce fratii mei ma privesc acum cu ochi straini si goi...

Dar stiu ca nu e prea tarziu sa ne facem alt viitor

Stiu ca batranii vor sa ridicam sus sfantul nostru tricolor

Asa ca fratele meu,ridica-te-n picioare pentru onoare

Si fii roman adevarat,chiar daca doare cel mai tare!

"Nimeni Altu' - Fii ai bravilor soldati"

Nu ati observat?Cersetorii nu plang niciodata - ei doar se plang.Intrebarea e de ce?Sa fie asta ultima lor mandrie?

Ultima data cand am crezut in privirea unei perechi de ochi verzi a fost si ultima data cand am zambit.Mai tarziu...a fost atat de rau ca n-am mai gasit putere nici pentru a plange.













"Nu ca m-ai mintit,ci ca nu-ti voi mai putea da crezare,iata,de aceasta ma cutremur."-

Friedrich Nitzsche

Prostilor Mareti.

Anii mei de adolescenta asa de ravniti de altii-mai trecuti prin varste-mi-au ruinat viata;
Sunt un om cu sufletul sedat,cu lacrimi care cad cu greu pentru ca pe toate le-am dat.
Ma bantuie si cand dorm si cand plang pe strazi aceleasi ganduri care m-au inchiriat
si care ma fac inebunesc si sa detest fiecare lucru pe care-l tin in mana,
fiecare lucru pe care-l privesc,fiecare cuvant pe care-l aud cum altii il manjesc
cu gurile lor meschine ce miros a hoituri de impertinenti si de barbari,
noii barbarii.

Nu cer nimic,nu va inchipuiti ca vreau mangaiere..detest compasiunea!
Prefer sa fiu un lepros improscat cu pietre decat sa ma priviti voi
cu ochii vostri impaienjeniti de vene rosii care stau sa explodeze.
Puteti orbi lejer,oricum nu v-ati da seama de negura care se asterne-
singurul vostru organ vizual e prostia ridicata la rang de arta
pe care tindeti s-o perfectionati cu fiecare zi ce trece.


Va dau anii mei de tinerete pe care ii detest,dar pe care voi ii iubiti,
faceti practica pe ei,extindeti-va orizonturile misele,adunati adepti,
inlaturati chipurile albe de pe fata pamantului,ramaneti doar voi
apoi ciocniti-va unul de altul,ciocniti-va mintile "dezmintite"
si o sa vedeti ca veti produce extinctia mult dezbatuta si asteptata.

Ma intrebam cat va dainui umanitatea si cat cimitirele vor mai avea locuri,
dar e lesne de inteles ca voi,Prostilor Mareti daca puneti mana de la mana,
puteti distruge totul in cativa ani,cativa....

Va mai dau si eu ani,
va mai da si el-si ea,
si ea-si el...

Scrisoare pentru el

Dragul meu,

Stiu...deja se intrevede o grimasa pe chipul tau si probabil stii de ce am scris scrisoarea si mai ales de ce,cand te-ai trezit nu mai eram langa tine.Ti-am facut cafeaua....niciodata nu ti-am facut-o pana acum.E amara pentru ca am vrut sa gusti ceva mai amar decat vorbele mele.

Ce vreau sa stii e ca nu ma mai intorc.Nu stiu nici eu mai multe decat stii tu...am plecat si nu mai vin.Nu am luat nimic cu mine,am lasat totul asa cum era:hainele din dulap,pozele cu noi,cartile mele dragi...Nu am luat nimic pentru ca acolo unde merg eu nu am nevoie de ele.Totul e aranjat,mai am cateva luni.Stiam de mai bine de un an ca asa o sa se intample si nu a fost cu voia mea.Asa s-a intamplat.Asa a vrut El.Cred.

Sa ai grija de casa sau daca iti face rau sa mai locuiesti in ea vinde-o...dar sa ai grija de pozele si cartile noastre.Cand le vei rasfoi eu o sa fiu acolo,cu tine.

Imi pare rau ca nu avem un copil,ti-as fi putut lasa ceva care sa-ti bucure sufletul curat si totusi trist.Nu te-am facut fericit,nu am stiut cum;nici nu am avut suficient timp.Ah,timpul asta...

Nu lasa durerea sa te lege in lanturi si chiar daca am urat atat timpul asta,lasa-l sa lucreze in favoarea ta.Doar el vindeca rani si face loc altor sperante.Sa nu ma cauti,nu ne voi mai intalni Aici.Uita-te inauntrul tau...acolo las iubirea mea.Nu pot sa scriu "Te iubesc",asa simplu..e prima data cand ma dor cuvintele astea doua.Ai grija de tine,eu o sa incerc sa am atat cat pot.

P.S:Te astept,dar nu curand..nu te grabi.Te astept "la umbra unui crin".

Eu.

A mea?A lui?

Si m-a durut cand mi-a zis ca ma iubeste,
am simtit asa...
ca si cum sute de cutite imi strapungeau pieptul.
M-am temut.
..................................................................................
I-am zis -nu ma iubi-
dar deja era prea tarziu.
El ma iubea atunci,
si avea sa ma iubeasca scurta vreme.
Eu incepeam sa-l iubesc in fiecare zi
adaugand cate un gram cu fiecare gand care zbura spre el.
El ma iubea asa..
intr-un fel care daca nu era pueril,era trecator.
Eu il iubeam ca si cum ar fi fost primul si ultimul lucru de pe lumea asta,
singurul.
Nici macar nu mai eram eu,era doar el.
M-am temut.
Pentru ca stiam.
...................................................................................
Si atunci ce era sa fac?
M-am angajat sa gonesc pe niste sine,
desi stiam ca o sa deraiez.
Fara vagonul care mi s-a atasat in gara.

Momentul in care am ramas singura a fost dur,
m-am imbolnavit de-atata plans si urlet;
nici nu i-am zis cat m-a durut..
n-ar fi avut oricum vreo noima.
...................................................................................
Astazi sunt impietrita.
Sunt blocata in propriile dureri pe care eu nu le mai percep ca dureri
ci doar ca o banalitate,
ca rutina.
Sa mai vorbesc de iubire?
A mea?A lui?
A mea e la el.
A lui nici n-a fost.

I

As fi vrut sa scriu cateva versuri,
sa imprastii tot ce simt pe o coala alba,
iar ea sa primeasca cerneala stiloului meu
cu o foame de nestapanit;
sa ceara tot mai multe cuvinte,
care...
asezate asa cum dicteaza sufletul meu,
sa se joace cu inima celui ce citeste.

Dar as murdari coala alba cu strigatul meu
care s-ar intinde pe hectare intregi de padure;
stiloul meu nu ar apasa delicat foaia de hartie
ci ar rani-o fara mila scrijelind urlete continue
fara masura,rima si ritm.
Cat despre cel care s-ar incumeta sa citeasca....
ma tem ca ar surzi negresit
din vina atator tipete infernale.

..si cel mai rau e atunci cand nu mai ai cu ce sa rezonezi.
citesti versuri de iubire,dar nu mai iubesti,
asculti o melodie care candva era a voastra
ca pe o coloana sonora inutila
la finalul unui film prost.

Tu Esti,dar nu esti.

Va rog din adancul sufletului...

...................................................

Nu-mi mai spuneti cu indarjire

ca lumea asta,

asa cum e ea:

(cu noi....

oamenii,

cu macul de pe camp...

cu ploaia care cade insotita de vant)

nu reprezinta  decat o evolutie.

Ma doare.

Doamne,te rog...

Zi-Le ceva..

Iarta-ma.

Te rog,zi ceva..

Intoarce-Te,

e groaznica absenta Ta.

Stiu,

Te-am negat..

Dar Tu plecasesi deja.

Trebuie sa Te intorc cumva,

sa Te manii cumva..

Sa te fac sa te intorci.

Intelegi?

Daca nu spre a ma ajuta,

macar impotriva mea.

Te rog.

..............................

Nu-i lasa,

uite cum vorbesc:

ca n-ai fost,ca nu esti..

MAI ALES ca nu esti.

Te rog,

refuz sa-mi indrept ochii spre stele

si sa-mi explic cerul ca un spatiu cosmic,

nesfarsit,

populat de astrii.

Stai de prea mult timp

cu fata indreptata spre apus..

Iar eu ..

de prea mult timp 

ma vad nevoita sa cred doar in absenta ta.

Imi singereaza urechile de la cuvintele lor..

....................................................................

De ce ii lasi sa-si explice lumea asa

cand Tu stii...cand Tu Esti?

Iar voi..

pe voi va detest!
Nu va mai rog.

Sunt tanar,dar ma simt batran.

Sunt tanar.
dar imi lipsesc multe:
ochii plini de viata,
dorinta de a ma trezi si maine,
iubirea,
linistea,
timpul,
zambetul...
timpul,
iubirea,
timpul,
linistea.
de ce-mi lipseste timpul?
sunt tanar,
ar trebui sa-mi fie la picioare.
Dar ma simt batran.
obosit,
trist,
singur,
neajutorat,
obosit,
singur,
obosit.
de ce sunt obosit?
ma simt batran,
ar trebui sa pot macar sa dorm linistit;
ca un batran ce nu mai asteapta altceva.
sa dorm in patul meu
asteptand moartea.

fara titlu.

Sunt trista.
nu-mi amintesc o stare similara asteia.
nu m-am mai simtit asa.
ma tine un nod in gat.
imi vine sa plang.
aseara am urlat la propriu de atata durere;
mi-e frica sa nu fac pasul final;
mi-e frica.
ma aflu "pe culmile disperarii"
la limita dintre lumea unde ma aflu acum
si neant.
innebunesc;
treptat
si sigur
fara nici o nadejde ca as putea sa ma repar.
sunt o jucarie stricata
lasata intr-un colt;
nu-mi pot pune singura bateriile
pentru ca nu mai am aripi.
si cad.
tocmai m-am lovit de asfaltul incins.
ce ironie..
parca m-a luat in brate Iadul.
s-au strans cativa in jurul meu.
nu-i vad.
le aud vocile.
pe unele le recunosc
pe altele nu.
aud din ce in ce mai slab
cineva plange,
urla,
dispera.
e mama.
ea nu merita.
nu asta.
restul se intreaba:
"cum de-a facut asa ceva"
medicii ajung langa mine.
dau verdictul:
"nu mai are puls"
resuscitare.
resuscitare.
fara succes.
"e moarta"
sunt moarta?
o aud din nou pe mama.
o aud mai bine.
incep sa vad.
sunt in fata ei;
ea nu ma vede.
tine in brate un trup lovit de asfalt.
si plange.
isi blesteama soarta.
incepe ploaia.
in sfarsit nu mai plang eu.
plange cerul.
s-a terminat.
nu ma mai doare nimic.
dar o doare pe mama
ca eu am plecat.
aud ploaia,
si pe mama cum plange.
ploaia...
si pe mama care plange.
ma doare din nou.
Sunt trista.

Cântec femeiesc;Adrian Păunescu

Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte "ele" ce slujesc pe "ei".

Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.

Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.

Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.

Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.

Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.

Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi...

Speranţa.

„Pe-o mare de durere, bătută de talazuri, cînd totul se cufundă şi piere sub furtuna greutăţilor, doar ea, speranţa, te mai îndeamnă, ca o steluţă mică şi albă, care licăreşte şi-ţi luminează calea, să vîsleşti mai departe şi să-ţi găseşti Umanul... Doar ea te mai mîngîie şi-ţi încălzeşte pieptul, cînd te cuprinde frigul şi spaima deznădejdii !..."

Imn Elin,Autor necunoscut.

Doi actori fara spectatori,un scenariu neprestabilit

Mai stii iubitule cat am asteptat toamna de anul trecut?

Am plans de fericire cand am respirat prima paloare de vant,

mai stii cum ne tineam ca doi copii sufletele de mana jubiland?

Fredonam cuvinte de iubire in gand,

si e trist totusi cum ochii ne plangeau de dor si de tumult.

Vara,Infernul ala al lui Hades era deja foarte departe,

se prefacuse spasita intr-un actor mut,

iar noi am putut ramane liberi si in sfarsit singuri pe scena enorma

gata sa jucam in ultimul act al dramei in doi;

Nu am avut nevoie de un scenariu al vreunui Moliere contemporan,

nici de regizor,

nici de spectatori curiosi.

Am jucat fara martori;

tinandu-ne de mana,

ne-am promis ca vom elimina Vara din randul anotimpurilor

si ca vom incununa cu lauri Toamna,

ca semn al victoriei noastre in doi.

Nu stiu totusi cum ai primit Toamna care tocmai a venit;

as vrea sa aflu daca Vara,care tocmai a trecut te-a nimicit si pe tine.

Astazi,nu mai pot vorbi de acel "noi" si abia de mai pot vorbi despre mine.

Stiu doar ca nu am mai asteptat Toamna care ne-a fost detronata,

si e un lucru cert ca astfel s-a intamplat;

nu am mai avut langa mine acel "unu" care sa ma tina de mana.

Nu vom mai putea juca niciodata acea drama in doi,

care ne-a consacrat ca fiind doi actori invingatori pe-o scena enorma.

Ma intreb ce ne-am fi facut intr-o sala ticsita de spectatori,de critici...

probabil ar fi dat verdictul neintarziat:

doi actori prosti, prea tineri,lipsiti de talent si de veridic. Piesa nu isi merita banii.

Si parca a fost bine ca nu s-a intamplat asa;

faptul ca am a fost doar noi,cu iubirea noastra inchipuita,si cu niste scaune goale

a reprezentat contextul perfect.

Si macar am razbit in razboiul in doi in care,

timp de trei luni am luptat cu cele mai puternice arme.

Ne-am terminat cuminti ultimul act,

iar dupa o plecaciune plina de respect catre scaunele goale,

s-a dat drumul cortinei,

iar noi ne-am dat drumul la mana.

Nu voi mai astepta nici macar iarna,

iarna oricum e in sufletul meu.

De tine,partenerul meu de scena,

....Iubitule,

nu mai stiu nimic.

Am demisionat definitiv de la Teatrul ala...

am uitat si cum se mai numea,

sunt definitiv somera,

dar nu cersesc la portile unui rol mai bine platit,

mi-e bine asa..

in silnicia mea;

la marginea pustiului unde am exilat

imi plimb picioarele prin nisipurile mistuitoare.

Alerg

Trebuia sa fiu mai mare,

Un copil indragostit, cu lumea la picioare,

Totusi nu sunt, si tu stii asta;

E o nebunie sa contopesti focul cu gheata,

Te rog lasa-ma, sa zbor sau sa ma tarasc,

Tot ce-i rupt din soare sincer sa urasc.

Astept noaptea, cand pot trai fantezia,

pe pamant sa decida poezia

cea mult asteptata era odata un baiat si-o fata,

el cu inima secata, ea satula sa fie-ntristata.

Prea perfect sa existe in aceasta lume fericirea,

oceanul invidios mereu face spume;

Spune-mi ce bucata, vrei sa tai din mine,

Inima putrezita sa daruiasca miere de albine.

"Fentam Terra - Alerg"

20 august.

Statea singura pe o banca din parc,iar el vine si se aseaza langa ea.



-Ce faci?Nu ne-am mai vorbit de mult;te-am cautat si nu am mai dat de tine.

*Poftim? zice ea

-Am spus ca nu am mai dat de tine,de parca ai fi intrat in pamant.

*Cine esti?

-Cum cine sunt?

*Asta intreb.Cine esti?

-Sunt eu,pentru Dumnezeu;sunt cel care a facut parte din viata ta.

*Imi pare rau,dar nu te cunosc.

-Dar....

*Ochii mei nu-si amintesc sa te fi intalnit;inima nu-mi spune ca te-am lasat sa faci parte din viata mea.

-Te-am iubit,m-ai iubit...mai stii?

*Domnule,nu va cunosc si nu inteleg cine v-a dat voie sa luati loc langa mine.

-Uita-te la mine si spune-mi,stii cine esti tu?

*Bineinteles.

-Cati ani ai?

*Ce intrebare e asta?

-Raspunde!

*Am un an.

-Cum sa...ce-i asta,razi de mine?

*Nu.Astazi e ziua mea.

-Cum sa fie ziua ta,e vara;tu esti nascuta in mijlocul iernii.

*Gresesti;din iarna aia am murit de nenumarate ori...

-Nu inteleg

*M-am renascut;pentru ca asa ati vrut voi!

Pentru tine.

E ultima data cand ma vezi, nu stiu daca timpul ne va mai aduce din intamplare, fata in fata. Vreau sa iti spun ca nu stiu daca te-am iubit, dar cu siguranta ceva ne-a legat; ne-a fost dat sa cunoastem si sa batem cu pasii nostri acelasi drum accidentat. Si poate nu cred in destin, dar cred cu tarie in jumatatile noastre de suflet, care trebuiau sa se intalneasca. Ne-am pasat parca iluzii de la unul la altul, ne-am mintit atat amar de vreme..... Acum stiu doar ca trebuie sa plec, nu stiu nici unde ma duc... Dar tie sa nu iti para rau, a fost atat cat trebuia sa fie.

Mobilier vechi.

Dupa ce vei inchide usa,sa nu uiti ca dincolo de ea m-am aflat eu.Am hotarat ca voi parasi si eu locul asta la scurt timp dupa plecarea ta.Camera asta e ticsita de "mobilier" vechi ce ma sufoca...uite si tu maldarul asta de regrete si de dureri ce domneste aici,noptile nedormite din colt sunt pline de praf,iar tacerea de sub picioarele noastre scartaie.Vreau sa vand locul asta,dar nu oricui;ma gandeam ca vor vrea doi indragostiti sa-l cumpere.Iti dai seama?Ar "remobila" totul aici;in locul dezamagirii de pe perete va veni iubirea,vor da foc patului de agonie si vor asterne in loc un divan de iubire.Dumnezeule,tu realizezi?Ei vor reusi in doar cateva clipe tot ce n-am reusit noi in atata amar de vreme si sunt bucuroasa.Poate n-ar trebui,nu?Dar sufletul meu jubileaza la un gand ca asta. Eu imi voi gasi un alt loc,unul mai incapator care sa suporte toate grijile si gandurile bolnave pe care fiinta mea le emana.Stii ce?Ma mut sub cerul liber,undeva,pe o intindere mare de pamant unde nu o sa mai auda nimeni urletul sufletului meu.O sa iau versurile lui Rilke si ale lui Bacovia cu mine,iar cand timpul imi va inchide ochii definitiv,voi ruga luna sa ma ingroape cu ele.Caci atat am avut. Acum inchide usa.

Nu stii,nu stii!

-Nu stii sa iubesti!

-Zambesc,dar nu e nicidecum surasul meu.Stiu ca te doare si stiu ca ai investit in mine cu ardoare toata dragostea ta;dar,vezi tu,nu am avut cu ce sa iubesc.Unele persoane nu pot merge,altele nu pot vorbi,dar eu am alt handicap;si ala e la inima.Mi-am promis ca o sa ma vindece timpul,dar a trecut atat de mult de cand mi-am spus asta incat m-am resemnat.Nu stiu ce se citeste acum in ochii mei;probabil sunt tulburi ca o intindere de apa in care s-a jucat vantul cu valurile ei si atat. Da,nu stiu sa iubesc pentru ca nu am cu ce;acum poti sa o spui de sute de ori,eu voi sta si te voi asculta pentru ca mai mult nu pot sa fac.

Confesiune

Stii,

nu am avut habar ce sa fac cu dragostea mea.

Am avut-o din plin,ti-o spun sincer,

o simteam acolo,cum izvoraste de undeva,

din inima mea.

M-am intrebat mereu cand ar trebui s-o dau

si mai ales cui...

Nu stiu daca intre timp

cineva,in treacat mi-a ranit inima

sau i-a facut ceva.

Eu...n-am simtit nimic,dar atunci,de ce asa?



As vrea sa stiu pe unde umbla dragostea mea,

sper doar ca n-a ales de buna voie sa hoinareasca asa.

Sa vina inapoi,

stiu ca e bine inca,

dar mi-e teama sa nu o spulbere ceva.



Iti spun,

acum,nu am nimic de oferit.

Sunt de folos doar in cazul in care ai vrea sa te ascunzi,

in liniste,intr-o grota pustie ingropata in tacere.

Acum..

nu stiu daca sunetului sacadat al stropilor de apa de la ultima ploaie

ii lipseste ceva pentru a arata ca in mine plange ceva.

Caci asa e sufletul meu;

dar iti spun cu mirare..

nici macar eu nu stiu cum s-a-ntamplat.

...

[..]Nu e vina nimanui ca nu am putut sa stiu

Ca langa tine n-as putea mereu sa fiu;

Nu vorbesc cu nimeni doar scriu,

Cei de langa mine nici macar nu stiu

Secretul poate o sa mearga in sicriu.











Nosferatu feat Boosh, Gabi Pecheanu & Mary M (kreuzet Prod ) - Cine te asteapta"

Vampiri si aspiranti.

[..]Am tot observat in jurul meu acea frenezie,acel val de best-sellers,de carti cu tematica supranaturala.Dar ce tot o spun pe sleau;ma refer la romanele cu si despre vampiri.Ce Dumnezeu oameni buni?Nu spun ca sunt nedemne de citit,ba chiar e un lucru bun.Macar se citeste si tot e bine,dar altceva ma consterneaza:unii chiar vor sa fie vampiri;mai rau,altii chiar se cred vampiri.

Intrebati un adolescent care a citit asemenea carti ce ar vrea sa devina,daca ar putea sa devina orice.Va va raspunde”as vrea sa fiu un vampir”;sa nu faceti insa greseala sa il intrebati “de ce”.

Veti spune ca sunt absurda,dar va puteti dovedi singuri afirmatia mea.Nu stiu daca ar trebui sa ma bucure faptul ca cititorii de astfel de romane nu mai fac diferenta dintre fictiune si realitate.Ce sa inteleg?Ca autorul a fost atat de bun,incat a facut cititorul sa intre in lumea personajelor sale si sa nu mai vrea sa iasa nici dupa ce a terminat romanul de citit?Asta e nebunie pura;Nu e de ajuns ca astfel de copii sug nervii parintilor lor si ii aduc in pragul disperarii?Acum vor sa suga si sange.Ce o sa auzim din gura unei pustoaice de saptesprezece ani?”Mama,te rog,fa tu o plimbare pentru mine pana in mall si cumpara-mi bluza asta”,in timpul asta ii arata o poza de pe i-phone mamei sale cu bluza.O facuse ultima data cand se credea umana.Fata continua”Stii,nu pot iesi ziua din casa,lumina soarelui imi dauneaza”Mama,nu o refuza.Trebuie neaparat sa-i faca poftele fiicei ei razgaiate.Se urca in noul BMW si pleaca la mall,poate mai agata si ea ceva dupa ce cumpara bluza fetei,si asa barbatul ii e plecat in strainatate.Ramanand singura,fata isi spune “Vai ce bine imi va sta cu noua bluza cand voi iesi la noapte la supt de p*** prin cine stie ce catacombe” asa numeste ea wc-ul de la noul club de fite de care a auzit. Slava domnului,fata-vampir e constienta ca nu poate fi un vampir desavarsit.Se adapteaza.[..]

..nu le irosi

Nu plange cand te afli la capat de inima;
alinarea ta nu va veni lamentandu-te
ci doar privind in ochi durerea.
Stii cate lacrimi asteapta sa fie planse numai si numai de fericire?
Indura-te..si nu le irosi.

Din Rau,in mai Rau.

Ne ia mult timp sa cunoastem o persoana.Luam cunostinta de ceea ce ii place si ce nu,de ceea ce o bucura sau o intristeaza;tindem sa ii apreciem felul de a fi,de a gandi,comportamentul in relatie cu fiecare dintre noi ca mai apoi sa realizam ca ne-am gasit pereche.Tocmai de aceea ne devine dintr-o persoana oarecare,cineva apropiat de sufletul nostru.Ce poate fi tragic in unele cazuri e faptul ca imediat dupa ce ni se castiga increderea,se pregateste sa-si dezveleasca inaintea noastra o alta fata;fata care anunta ca ceea ce ni aratat anterior e departe de a se reintoarce;fata care ne ingrozeste si ne lasa sute de semne de intrebare. Apare dezamagirea,iar apoi frica inevitabila de a mai lasa pe oricine altcineva sa ne patrunda in suflet si sa ne imbie cu izuri inselatoare. Pentru mine apare o alta intrebare.

Nu cumva cei care sunt acum duplicitari s-au aflat candva in locul celor inselati,iar cei inselati de aparente vor vrea sa dea dovada de duplicitate? Raul facut de altul injecteaza in sufletul celui ranit dorinta de a face la randu-i rau.

Tacere.Vorbe,Minciuna.

Adoram tacerea,ma contopeam cu ea,dar de cand m-am intovarasit cu vorbele am zamislit Minciuna si de atunci n-am mai gasit modalitate de a o indeparta.

O viata pe un peron,Octavian Paler

"Moartea pune punct şi iubirilor, şi luptelor. Fiecare rămâne atunci cu cât a iubit sau cu cât a luptat. Mai are timp, poate, doar să regrete că n-a iubit şi n-a luptat destul sau că a trăit ca un şarpe singur, care nu şi-a găsit alt şarpe cu care să se iubească sau să se lupte."

Omul acesta cauta,noi..

Cei Nebuni au nebunia,minciuna e a Mincinosilor,iar Dezamagirea vine,de cele mai multe ori pe filiera minciunii,luand viata astfel cei mintiti,dezamagiti si inselati. Dar cei care au impresia ca au fericirea?Se numesc ei fericiti?Sau sunt doar niste Nebuni care se mint si care au senzatia ca traiesc un continuu extaz?Fericirea e aur pur,pe cand ceea ce au gasit aceia e doar pirita. Incarcerati in lumea lor iluzorie nu au cochetat nicicand cu realul,cu acea realitate care se afla doar privind in Sinele lor,cugetand macar pentru scurt timp si analizand toate lucrurile din jur. Omul "realitatii" nu va spune niciodata ca a gasit fericirea,dar va da de inteles ca o cauta;atunci cand da semne ca ar vrea sa renunte nu va ceda,va spune ca e obosit si ca se odihneste o vreme la umbra propriilor sale virtuti.Caci asta face el.Cauta intreaga lui viata in speranta ca va gasi intotdeauna ceva nou de aflat,de cunoscut,de trait.Va vrea sa exploreze toate culmile posibile,va gusta din "lumea iluzorie" pentru a vedea cu ce se imbata ceilalti;In schimb..va fi ras de Nebuni si considerat el insusi un nebun de catre ei;va suferi,se va bucura,va fi dezamagit,ranit,prigonit,dar el va continua sa caute.De ce?Pentru ca asta e menirea vietii lui.Cand cautarea va lua sfarsit,inseamna ca a trait totul ceea ce e imposibil.Asadar..omul acesta va cauta pana va muri si nici atunci nu va fi destul. Sa ne aduca cineva o oglinda pentru a vedea si noi "nebunii ce se mint singuri",iar apoi impinsi de la spate de ultima si singura picatura de discernamant sa trecem prin oglinda.Dar e prea mare ignoranta,iar noi chiar avem impresia ca ne prinde bine aceasta.

Suflet în spaţiu,Rainer Maria Rilke

Aici sunt, aici, eu ce-am fost smuls,
şi mă clatin.
Oare cutez? Mă arunc?
Mulţi au fost cei destoinici
acolo unde zoream. Dar acum
unde şi cei mai mici stăpânesc până la capăt,
muţi înaintea lucrării măiastre –:
Oare cutez? Mă arunc?
E drept c-am îndurat nopţi, din stânjenitul meu
trup; da, prieteni făcusem
din el, pământeanul, şi nemărginirea;
se revărsa,
suspinând, inima-i ce-o înălţăm
fără podoabe.
Dar acum, cui să arăt
că eu sunt doar suflet? Pe cine
uimeşte?
Deodată să fiu cel veşnic,
să nu mai fiu supus contradicţiei, să nu mai fiu
cel ce alină; să nu mai fiu părtaş decât
cu cerul.
Cu greu încă tainic;
căci între toate deschisele
taine, una
înfricoşată.
O, cum se-ntrepătrund îmbrăţişările mari. Care
o să mă prindă, care o să mă dea mai departe,
pe mine cel ce stângaci
îmbrăţişează?
Sau am uitat şi-s in stare?
Uitat-am zbuciumul istovitor
al celor greu iubitori? Uimit
m-arunc spre înalt şi-s în stare?
În româneşte de Maria Banuş

Jalal al-Din Rumi-Iubirea a spus

***
Numai iubirea
poate explica iubirea.
***

***
Nu-l privi pe sufitul care cauta o comoara
ca pe un vinator de comori:
el este insasi comoara.
Cum ar putea indragostitul sa fie altceva
decit iubirea lui?
***

***
Nu te uita la forma ta, oricit de
frumoasa sau de urita ar fi.
Priveste iubirea si telul cautarii tale.
...O, tu cel cu buzele insetate, continua
sa cauti apa.
Acele buze insetate sint dovada ca vei gasi
sursa apei.
***

***
Eram incintat de mine,
Pentru ca dadeam tot ce aveam:
Inima, credinta, munca.
"Si cine esti tu, ai spus,
sa crezi ca ai atit de multe de oferit?
Se pare ca ai uitat de unde sint toate
Si de unde vii."

***
Cum poate sa fie in mine
o iubire atit de mare?
"Gindeste-te la ochii tai -
Sint mici, dar vad lucruri enorme!"
***
***
Esti in cautarea sufletului tau?
Atunci, paraseste-ti inchisoarea.
Lasa valul; uneste-te cu riul si
revarsa-te in ocean.
Absorbit de aceasta lume
Ai facut din ea o povara.
Ridica-te deasupra lumii -
O alta viziune!
***




"Jalal al-Din Rumi a fost un teolog genial, un reprezentant marcant al islamismu
lui,invatat renumit, adorator al lui Dumnezeu si totodata unul dintre cei mai mari poeti mistici
ai tuturor timpurilor."Am venit sa stralucesc" a spus Rumi, iar cind citesti versurile lui uiti de lim
itarile pe care le ai. Nu mai ramine nici un strop al inimii tale care sa nu vibreze de
fericireatrezirii la realitatea celei mai profunde frumuseti, nu mai esti omul obisnuit a
l unui orizont marginit, ci scinteierea vie a celui care isi recunoaste intelepciunea.
Poezia lui nu este pentru minte, ea este respiratia vietii care intr-o clipa de
adevar te
duce la intilnirea cu tine insuti." S.Trandafir

"Travesti",Mircea CĂRTĂRESCU

„Mă simţeam exclus, ca întotdeauna, din lumea colegilor mei. Mă obişnuisem cu gândul că nu putea exista pentru mine decât un singur viitor: o mansardă cu un scaun, o masă şi un pat unde aveam să putrezesc toată viaţa - scurtă, de cel mult patruzeci de ani - scriind un roman nesfârşit şi ilizibil, pe care-l vor găsi după moartea mea, lângă mine, puţind a cadavru, dar în care ar fi fost Totul, tot adevărul despre existenţă şi inexistenţă, întreaga lume cu toate detaliile ei şi cu sensul ei hidos. Reveria în care, pe atunci, mă vedeam scriitorul total, hipergenial, demolatorul cosmosului pentru a-l înlocui cu o carte, era coloana vertebrală a vieţii mele. Să fi putut scrie Cartea, mi-aş fi lăsat jupuită pielea de pe mine, şi-n pielea mea vie, cu capilare şi reţele nervoase şi glomerule sudoripare, aş fi legat volumul atotcuprinzător.“


Mircea CĂRTĂRESCU

Gunoaie.

Mi-as fi pastrat lacrimile pentru astazi si pentru mai tarziu daca as fi stiut ca ce o sa simt acum o sa doara mai mult decat tot ceea ce am simtit inainte.Acum nu mai am cu ce sa descarc tot gunoiul asta care mi s-a lipit de suflet.Inima mea zace murdara intre sacii negrii de gunoi plini cu minciuna,dispret,dezamagire,resturi de speranta si de vise;se vor descompune toate in mine,nu vreau sa ma gandesc ce va incolti in loc.
Astept..si cred ca astept ploaia;
De am invata macar cand si cat sa plangem,n-am mai cersi indurare din partea Cerului cand ramanem cu izvorul sufletului secat.

Despre noi.

Cand credem ca suntem singuri,suntem inconjurati de fapt din toate partile de oameni care ne pretuiesc;cand suntem intr-adevar singuri refuzam sa acceptam faptul ca asa si suntem.

-

Am pierdut tot;pana si pe mine.
Au murit sperantele si visele in bratele mele,
ma duc sa le plang,
sa le ingrop.
Bietele..
probabil vor ajunge intr-o groapa comuna.

Nu aici.

A trecut un an,
dar durerea mea nu e cu nimic mai diminuata.
Ai plecat de aici cu pasi repezi spre moarte.
Si nu mai esti.
Nu aici.

..toate notiunile pe care le avem despre ea.

"Alcatuim infatisarea fizica a fiintei pe care o vedem cu toate notiunile pe care le avem despre ea,iar in aspectul total pe care ni-l infatisam,aceste notiuni ocupa,desigur,cea mai mare parte.Ele sfarsesc prin a umfla atat de bine obrajii,prin a urma intr-o aderenta atat de exacta linia nasului,se pricep atat de bine sa nuanteze sonoritatea vocii,ca si cum toatea acestea n-ar fi decat un invelis transparent,incat, ori de cate ori vedem aceasta fata si auzim aceasta voce,astea sunt notiunile pe care le regasim,pe care le ascultam."

Marcel Proust

Posibilitati,probabilitati

Puţine lucruri ne rup tiparul
Culori găsesc in cioburi...
Imi tot imaginez că oamenii din lume au dispărut
La fel cum eu o să dispar
În infinite încercări de a ma salva
La fel cum tu vei eşua
În infinite încercări de a scăpa
Imaginează-ţi des că suntem altceva.

Oglinzile dau sfaturi oarbe
De aia n-arăt ce vor să vadă
E ca şi cum mi-aş ţine frica într-o vază
Puţine lucruri ne rup tipare
Culoare găsesc în cioburi
Le spăl când sunt murdare
Vorbesc cu mine des despre distanţa
Până la fericita disperare
Şi mă găsesc tragându-mă de păr
Ca e exasperant de mare
Îmi tot imaginez că oamenii din lume au dispărut
În infinite încercări
De a ajunge toţi pe soare
La fel cum eu o să dispar
În infinte încercari de a mă salva
La fel cum tu vei eşua
În infinite încercări de a scapa
De aia imaginează-ţi des că suntem altceva
Şi nu doar vorbe...
Poate un timp am fi putut să fim o cobză
Să stăm cuminţi, să stăm cuminţi...
În braţele lui Tudor Gheorghe...
În braţele lui Tudor Gheorghe...

În alta ai fi putut să fii un nai în mâna lui Zamfir
Un cerceştor în ochii lu' Nae Caranfil
Ai fi putut sa fii o piatra
Şi vezi în pielea ta
Brancuşi să-şi înfigă dalta
Da nu în asta...
În alta...

În asta totul e drept
Şi se loveşte de pereţi
Ca tunetul înalt pe care nu-l percepi
În alta am fi putut să fim poeti
În asta suntem doar beţi, irelevanţi, incoerenţi!
Pricepi ceva din asta?
În alta primeşti poveşti, flori de cireş
Şi stai la masa lui Caragiale
Şi-l priveşti fără să îndrăzneşti să-i vorbeşti
În asta te chinui noaptea să aţipeşti
În alta sunt zâne bune şi strugurii mai copţi
Bacovia e beat in alta
În asta e plin de politicieni şi porci
Şi nesimţiţi şi hoţi
În asta devii sătul de tine
Cum eu devin sătul de rime
Cand tot ce scriu nu înţelege nimeni.

În alta ai fi putut să fii un nai în mâna lui Zamfir
Un cerşetor în ochii lu' Nae Caranfil
Ai fi putut sa fii o piatra
Şi vezi în pielea ta
Brancuşi să-şi înfïgă dalta
Da nu în asta...
În alta...

Butch - Pogany'31

De-a oamenilor vorbă îmi e groază- Rainer Maria Rilke

De-a oamenilor vorbă îmi e groază.
Ei totul spun atât de desluşit:
asta se cheamă câine şi cealaltă – casă,
şi aici e-nceput şi coló e sfârşit.
Şi duhul lor mă sperie, cu jocul lui flecar,
ei ştiu tot, ce va fi şi ce s-a-ntâmplat;
pentru ei nici un munte nu mai e minunat;
moşia, grădina, cu Dumnezeu li-s hotar.
Rămâneţi departe, strig, şi apăr, în gând,
mi-atât de drag s-aud lucrurile cântând.
Le-atingeţi voi: sunt mute şi-ngheţate.
Voi îmi ucideţi lucrurile toate.

În româneşte de Maria Banuş

RAINER MARIA RILKE