..Prin tacerea sinuoasa imi tot plimb gandul,
cu tonuri inalte,uneori joase imi infunda auzul.

O aud,dar n-o vad..si totusi parca ii imaginez un portret.
Tacerea se naste din calmul linistii placute,
apoi devine de nesuportat.
Cu doi ochii negrii,mari,amortiti,permanent deschisi
sta ca o umbra si priveste peste oricine ii intra in joc.
Aude orice,chiar si vorbele nerostite,dar gura ii ramane
permanent acoperita si de asta atunci cand o aud...
o aud pentru ca incearca sa spuna ceva,dar ii e imposibil,
ea doar scoate sunete de disperare.
Tacerii i-a fost pus un calus.
Doar mi-o imaginez,si am desenat un portret in minte,dar
daca s-ar intampla sa o astern cu pensula probabil ar fii asemenea unui monstru.

Tacere,daca pana si tu ai ajuns sa-ti strigi disperarea..
tu,care ingropi omul in cosmarul tau negru......