E toamna de mult,si e frig pe strazile-nguste;
in parcuri trosnesc lovite de vant subrede ramuri.
Noaptea si-a luat rolul,e mai lunga ca ziua,
iar cerul picura lacrimi spre insetatul pamant.

In bezna de-afara se plimba o doamna cantand,
e linistea ce dainuie chiar si pe timp de furtuna.
Fredoneaza simple refrenuri purtate de vant
ce le aude omul ce sta la fereastra plangand.

Toamna e palida si galbena de mult,
are plamanii bolnavi,imbibati de la ploaie,
dar nu moare chiar daca leacul nu s-a nascut,

ea suiera gemand,si muta ganduri duse de vant.