Musca din tacerea de dupa gratiile ruginite,

lovea cu piciorul in scandura patului,

batea cu privirea cele patru ziduri,

striga fara glas ca vrea scapare,

strangea inima-n mana zicandu-i,

nu plange,e inca bine.



Ingana stand pe jos amintirile vechi,

atipea suspind cu capul de gratii,

cerea dreptul la o singura cheie,

voia o singura speranta sa-si tina

saraca inima-n viata.



Cauta innebunit pietre-n camera goala,

lovea cu una-n lacatul negru si mare,

cadea amortit,obosit,fara vlaga,

pomenea ratacit nume din vremea

trecuta cand primea si raspuns.



Respira greu aerul din camera moarta,

scuipa pareri de rau din sufletu-i trist,

amana stingerea inimii lovita de greu,

aiura amarat din coltul devenit mormant.



Imita urletul unui animal salbatic,

urmarea ascultand ritmul ploii,

sarea sa priveasca la fereastra ce-i era prea sus,

gandea ca maine-i marsul funerar,

ca era sfarsitul bataii.



Cu capul de beton si ochi umezi,

cu privirea spre gratii si lacat,

tinea in mana cheia iesirii,

dar era prea tarziu sa razbata.

EL-era pe jos respirand greu,

INIMA-i era langa el rece;

canta ceva ca ultima amintire,

apoi,ruinat,avea sa se prefaca-n omul

plin de ura ce i-a ramas in coltul vietii.