Stau pe scaunul de langa pat si privesc spre fereastra pierduta.Nu am habar de zgomotul de afara,sunt draperiile trase,iar lumina e stinsa...e noapte.Pana mai devreme,intunericul des din camera nu-mi displacea,dar azi ma sufoca..e toamna.
Simt ca toata caldura din sufletul meu pleaca,ca ma paraseste si ea,simt ca voi deveni rece la fel ca zambetul ce sunt nevoita sa-l afisez uneori fortat.E prea incarcata camera,e imbacsita de gandurile mele;ma uit la telefon,nici el nu mai suna ca ieri cand nu voiam sa stiu de nimeni.
Vreau sa simt ca mi-e intr`adevar frig,numai asa ma pot simti vie.Trag draperiile de tot,si deschid geamul larg.Raman in fata lui sa simt noaptea,toamna si vremea rece.Caut luna pe cer si observ ca nu mai e cum era de obicei in fata mea,nu o mai vad.Poate ca e deasupra capului meu si se uita la mine,sau poate ca nu mai e deloc.
Steaua e inca acolo..sus in partea dreapta a vederii mele.As fi vrut sa aud ca in vara,pasarea ce-mi canta doruri,dar nu mai e..mi-e dor de ea.E frumoasa toamna noaptea,desi nu mai e picior de om afara.Adie vantul usor,se aud masini departe,undeva latra un caine amarat,poate infrigurat.
Camera s-a racit imediat,frigul m-a cuprins de tot si-mi face corpul sa tremure.Las geamul larg deschis,ma intind pe pat,ma acopar cu ceva si astept sa adorm.Sunt ca un om batran bolnav,care parca ar vrea sa-si grabeasca moartea.
Mi-e rece,dar cum am zis..altfel nu-mi dau seama daca traiesc.
Am lasat scaunul gol...tot langa pat.Poate mai tarziu..va vrea cineva sa deschida usa si sa ia loc.