În noapte undeva mai e
tot ce-a fost si nu mai e,
ce s-a mutat, ce s-a pierdut
din timpul viu în timpul mut.

Un vânt razlet îsi sterge lacrimile reci pe geamuri.

Ploua.

Tristeti nedeslusite-mi vin,

dar toata durerea, ce-o simt n-o simt în mine,

în inima, în piept,

ci-n picurii de ploaie care curg.

Si altoita pe fiinta mea imensa

lume cu toamna si cu seara ei ma doare ca o rana.

Spre munti trec nori cu ugerele pline.

Si ploua.

Lucruri suntem printre lucruri.

Aproape suflete suntem, noi doi, prin soarta asemenea tuturor.

Lucruri suntem, ce poarta în ele, gânduri ca pietrele,

uneori stele, si totdeauna un dor.
Pe drumul sau fiecare, ne-am duce în veci undeva.

Ne-am duce-mpreuna, mereu amândoi,

Dar drumul norilor e prea mare în lume noastra - pentru noi.