O cafea neagra...si-o ploaie de gheata
Când spiritul mai arde culori în odaie
O privire pe-o carte, pe straie
Si pasul ma îndruma în dimineata

Cum frigul tremurând ca o veste,
Tot fuge de-al meu si de-al tau...
Tot mai mult am ramas cu ce este,
Si ploua cu-o parere de rau.

Da fosnet frunza marunta,
Umbra e rece-n padurea sonora -
O mirare tacuta, poate crunta,
O ametire de toamna, de-o hora.

Un haos vrea sa ma duca
De unic uitînd, si de numar -
Un fosnet uscat ma usuca,
Pe-un arbore plîng ca pe-un umar.

Si sfîrîie-o ploaie usoara -
Caverna de-odinioara...
Si zarea-ntunecata...