Ma vad departe,
plecata de tot in multimea de oameni.
Cat as vrea sa-mi doresc sa raman tot aici,
sa-mi alung greutatea de pe umerii mintii,
sa-mi sterg obrajii obositi si sa nu mai joace
ploaia-n ochii mei nebuna.

Ah cat as vrea....

Cat as vrea sa nu ma mai minta constiinta,
sa nu-mi mai zica ca e totul bine
iar mai tarziu sa ma loveasca brusc si tare
ca un cutit ce imi strapunge pieptul
ce da apoi drumul lacrimilor - siroaie.

Nu mai vreau sa vad trecutul
care nu are nimic de spus.
Nu vreau sa ma vad nici in viitor prea departe
caci si el ma sperie ca si dimineata care anunta
ca nimic nu e gata ci doar incepe.

Mi-e frica sa nu ajung sa fiu privita
asa cum privesc eu batranii de pe bancile reci,
leganand anii speriati si cu ochii cu care...
satuli sa priveasca ii tin acum doar inchisi.

Simt iar ca ma sufoc...
simt iar.