Da, ploua cum n-am mai vazut...
Si grele talangi adormite,
Cum suna sub suri invechite!
Cum suna in sufletu-mi mut!

Oh, plansul talangii cand ploua!

Si ce enervare pe gand!
Ce zi primitiva de tina!
O bolnava fata vecina
Racneste la ploaie, razand...

Oh, plansul talangii cand ploua!

Da, ploua... si suna umil
Ca tot ce-i iubire si ura-
Cu-o muzica trista, de gura,
Pe-aproape s-aude-un copil.

Oh, plansul talangii cand ploua!

Ce basme talangile spun!
Ce lume-asa goala de vise!
... Si cum sa nu plangi in abise,
Da, cum sa nu mori si nebun?

Noaptea-ncet, ticnit se lasa -
Poezie, sau destin -
Luna urca, somnoroasa, -
Vino, vin!

Este liniste, racoare,
Codrul e de farmec plin -
Pe sub teii înca-n floare, -
Poezie, sau destin.

În suavele parfume
Poezie, sau destin -
Ori pe unde-ai fi în lume, -
Vino, vin!

Îngerii deasupra noastra
Vor cânta un imn divin -
Ah, ce clara noapte-albastra, -
Poezie, sau destin.




Ploua...
Nu stiu nimic...
De zile, de ani,
Fara a gasi
Cum ar fi alta viata...
Acelasi tictac de târziu,
Cu taceri ce plâng,
Din nici un timp...
Ca noaptea ploioasa
De-afara...

O cafea neagra...si-o ploaie de gheata
Când spiritul mai arde culori în odaie
O privire pe-o carte, pe straie
Si pasul ma îndruma în dimineata

Cum frigul tremurând ca o veste,
Tot fuge de-al meu si de-al tau...
Tot mai mult am ramas cu ce este,
Si ploua cu-o parere de rau.

Da fosnet frunza marunta,
Umbra e rece-n padurea sonora -
O mirare tacuta, poate crunta,
O ametire de toamna, de-o hora.

Un haos vrea sa ma duca
De unic uitînd, si de numar -
Un fosnet uscat ma usuca,
Pe-un arbore plîng ca pe-un umar.

Si sfîrîie-o ploaie usoara -
Caverna de-odinioara...
Si zarea-ntunecata...

Ce faci tu? de-atâta vreme
N-am mai ratacit prin crânguri
N-a-ncercat sa te mai cheme
Dorul ca sa fim iar singuri?....

Haide, fii copil cuminte
N-astepta sa vin la tine
Sa te fac cu rugaminte
Sa pricepi ce este bine.

De-ai sti tu ce farmec dulce
E sub teiul singuratic!...
Vino, crângu-o sa ne culce
Pe-al lui pat de flori, salbatic.

Sunt multe-n minte si se aduna -
e casa de nebuni in mintea mea;
e-o casa de nebuni pierduti,
legati,ascunsi si rataciti in mine.
Doar la mine in cuvinte,inca controlate-
se mai vede o sclipire falsa;
in rest e bezna si e frig,e nebunie .

Acum, când cade toamna pe pamânt,
Ca un cosmar al unei boli ciudate,
Acum sa trecem prin acele sate,
În care merele în meri mai sunt.

Acum sa ne iluminam de tot,
Pâna-n adâncul inimii si-al firii,
Ce disperare, cum se duc martirii,
Si a-si rosti plecarea nu mai pot.

Foioasele în vântul toamnei ard,
Muscate sângeros si trist de luna,
Si turturelele se despreuna
Acum, noi doi în focul revansard
Acum, atât de singuri pe pamânt,
Sa recitam Bacovia, plângând.

Nu sunt ce par a fi -
Nu sunt
Nimic din ce-aş fi vrut să fiu!...
Dar fiindcă m-am născut fără să ştiu,
Sau prea curând,
Sau poate prea târziu...

Si iar toate-s triste.
Si azi ca si ieri --
Potop de dureri.

Si visul apune
În negrul destin...

Si vremuri mai bune
Nu vin, nu mai vin,
Si nici mângâieri...

Si iar toate-s triste,
Si azi ca si ieri...

CE POT SA-TI SPUN?

Ce pot sa-ti spun,
decât ca totul e bine,
asa cum trebuie sa fie,
ochii plâng sau râd
în adâncurile infinitului
uitat din noi,
oamenii se nasc si mor
la ruleta sortii
platita cu jetoane de Destin,
cerul e bântuit când de seninul fericirii,
când de norii suferintei,
toate sunt bune si rele,
doar clipele trec fara a ne trece vreodata.

Poate doar in mintea mea
Sau poate-s eu nebuna..
E ca un vis urat de care nu pot sa ma ascund
Si nu mai vreau sa simt ca nu vreau sa ma trezesc
As vrea sa pot sa scap dar simt ca
Innebunesc....

Poate m-am ratacit..
Inchisa in sinea mea..
Am vrut sa ma prefac ca e cu totul altceva
Nu ma pot controla,si simt ca ma sfarsesc
As vrea sa pot sa cred ca nu innebunesc.

Daca lumina ar canta probabil as iubi-o,
si as lasa sa ma orbeasca ziua.
M-ascund de ea sa fug spre noapte,
ea stie sa cante si-o face-n tacere,
si-mi spune-adevarul.

Daca noaptea m-ar orbii cu negrul dens
probabil as uri-o de departe.
N-as inceta sa o ascult,
poate orbesc dar inca o aud cum canta.

În noapte undeva mai e
tot ce-a fost si nu mai e,
ce s-a mutat, ce s-a pierdut
din timpul viu în timpul mut.

Un vânt razlet îsi sterge lacrimile reci pe geamuri.

Ploua.

Tristeti nedeslusite-mi vin,

dar toata durerea, ce-o simt n-o simt în mine,

în inima, în piept,

ci-n picurii de ploaie care curg.

Si altoita pe fiinta mea imensa

lume cu toamna si cu seara ei ma doare ca o rana.

Spre munti trec nori cu ugerele pline.

Si ploua.

Lucruri suntem printre lucruri.

Aproape suflete suntem, noi doi, prin soarta asemenea tuturor.

Lucruri suntem, ce poarta în ele, gânduri ca pietrele,

uneori stele, si totdeauna un dor.
Pe drumul sau fiecare, ne-am duce în veci undeva.

Ne-am duce-mpreuna, mereu amândoi,

Dar drumul norilor e prea mare în lume noastra - pentru noi.

Iarta-mi neindemanarea si nu te indoii de mine;
Chiar daca am inima racita prea devreme,
nu regret,nu plang si nici nu strig.
In dorintele mai vechi ale mele,
se gasea si-un dor de duca amar.
Sa ma ierti tu ca s-a intamplat cateodata
sa nu-mi pese ca e cineva sa m`asculte.

Asculta mai multe audio Muzica

Alb-negru,
Macar de ai ramane viata asa.
Ramai ALB-negru.

Ma-nnebuneste starea asta
si vreau sa plang,dar nu mai pot.
Tavanul ma cearta si ma preseaza
se intreaba si el de ce nu plec.
Ploaia de vara de afara se aude sfaraind-
incet.
Apoi incepe tare,prapadind.
Tot ce vreau acum e sa plec departe,
si o s-o fac fara ma mai uit in spate.
Mai mult ca fiecare imi pare c`am gresit,
dar nu stiu cum.
Cu siguranta am gresit,am luat pedeapsa cea mai grea:
sa nu pot sa plang.

Ce mai este... carti de noapte
Mai citesc, si-mi pare ca sunt viu -
Cine iar aprinde lampa
Când e prea târziu?
Tacana un ceas pe-o plansa...
Toate câte sunt, eu sa nu le stiu?!
Noapte...
Cine iar aprinde lampa
Când e prea târziu?








Carbonizate flori, noian de negru...
Sicrie negre, arse, de metal,
Vesminte funerare de mangal,
Negru profund, noian de negru...

Vibrau scantei de vis...noian de negru,
Carbonizat, amorul fumega-
Parfum de pene arse, si ploua...
Negru, numai noian de negru.

M-am incurcat si m-am blocat
intr-o lume ce nu-i nici pe departe
a mea.
Tarziu e sa-mi fac loc sa plec,
dar o sa fug atunci cand o sa pot.
Era noapte pana mai devreme,
dar dimineata..
e o cumplita vedere

IERTARILE

tu să mă ierţi de tot ce mi se-ntâmplă
că ochii mei sunt când senini când verzi
că port ninsori sau port noroi pe tâmplă
ai să mă ierţi altfel ai să mă pierzi

văd lumea prin lunete măritoare
şi vad grădini cu arme mari de foc
sub mâna mea deja planeta moare
şi în urechi am continentul rock

ai să ma ierţi că nu pot fără tine
şi dacă n-ai să poţi şi n-ai să poţi
mie pierzându-te-mi va fi mai bine
eu tristul cel mai liber dintre toţi

şi cum se-ntâmplă moartea să le spele
pe toate-nobilându-le fictiv
ai să te-apleci deasupra morţii mele
şi tot ai să mă ierţi definitiv

ai să mă ierţi în fiecare noapte
şi-am să te mint în fiecare zi
şi cât putea-va sufletul să rabde
cu cât îţi voi greşi te voi iubi

Am ajuns la timp si totusi
parca a fost prea tarziu.
Aproape c`am ajuns tarziu
si nu mi-o iert,nu pot.

Eram cu-o pasare la geam
si mintea mea isi desena imagini.
Apoi mi s-a parut sau poate chiar s-a intamplat
si m-a intrebat:

-Esti trista ?
--Nu sunt.
-Ba da, vad eu ca esti trista.
--Nu sunt,m-am azvarlit in ganduri-doar atat.-
Si-apoi nu poti citi pe fata mea tristetea,
sau..spune-mi,poti ?
-Nu pot nimic,dar cateodata simt.
--Ma intristez atunci doar cand incepi sa canti-
Rostesti un dor ce nu e nici pe de parte al meu.
-Copil prostut,alunga-ma atunci..
--E rau cu tine,dar fara tine
mi-as lasa pana si ultimul gand.
--Nu te alung,dar daca vrei ridica-te
si zboara sau zbiara..sau mai bine alunga-ma tu.
-Eu n-am sa zbor,am sa-mi spal penele de geamul tau
daca e nevoie.
Si o sa cant mereu,chiar daca stiu ca te si doare.
--O sa te retragi si tu ca orice mare,
o sa dispari fara vointa si n-o sa vrei sa lasi
nici urme.O sa ma lasi si tu..

Aud apoi in spate zdranganind ceva,
ma intorc-apoi revin la ea.
Nici n-am vazut-o cum zbura.
Nu mai era.

COSMAR

Hoinaream parca intr-un oras al cainilor;
unii intr-o parte,altii veneau dintr`alta.
Fugeau spre mine si voiau sa se agate,
de ce a mai ramas.
Le-am invatat intr-un sfarsit naravul
si-am incercat sa pot sa fiu ca ei;
sa ii lovesc,sa ii ranesc cand pur si simplu
sunt la pamant.
Nu ma recunosteam cand ma purtam ca ei,
si ma speriam-apoi ma retrageam
si reveneam -iar mai tarziu plecam de langa ei.
Mi-am parasit apoi cuvantul,
si-am alergat de langa ei.
Chiar dac`am revenit din somn,la viata-
inca-i visez,dar nu e vis-e un cosmar.

Unde sa pleci ?

Află şi-nvaţă
Acest refren:
Până la moarte,
N-ai nici un tren.

Clipă absurdă
Şi, noi, năuci,
Nici nu ştiu unde
Vrei să te duci.

Încă nu-i gata,
În hale reci,
Trenul cu care
Crezi c-ai să pleci.

In ziua ce vine, poate ma vei asculta.
Am ales si rau si bine.
O parte din mine las in grija ta.
Nopti fara vise, intrebari fara raspuns,
imi trezesc din amintire sufletul ascuns.

Dincolo de nori, e o raza de lumina,
dincolo de nori, e lumea mea.

Tin minte prin tinere de minte
c-adevarata mana nu se-ntinde.
In schimb,se tine ascunsa
ca un ultimul as din maneca.
Cuvintele se ating usor cu-o mana,
te fac sa simti si sa le vezi,
apoi dispar.
Se intampla sa ma visez departe
intr-un loc care sa-mi dea intaietate.
undeva unde sa simt ca e cald,dar foarte rece.
Pe cat de aglomerat,pe-atat de gol si de pustiu.
Incep apoi sa se sculpteze-n minte multe :
Ma vad in colt uitandu-ma la tine
atat de aproape-
ca sa vad apoi ca sunt totusi prea departe
apoi disper sa-mi caut corpul,
dar descopar ca sunt doar o umbra.
Revin din vis si incep sa ma gandesc -
la infinit,dar imi iau gandul.
E doar o alergare-n gol
care nu duce-n nici un loc.
Eu l-am citit ca fiind o amagire.
Numaratoarea mea se termina cu doi,
si tot asa incepe;
De un singur numar nu ma ating,
e dificil -
Nu-l inteleg,dar asta-i tot ce-l face sa difere.


Am inteles doar ca unu nu e numarabil.

Vantul ia cu el si timpul
care se avanta peste toti si toate
si da navala-n suflete crezand ca acolo ii e locul.
Ma uit la ceas si astfel imi dau seama
ca el trece,dar el doar lasa urme.
Nu vrea sa ia cu el nimic,
poate de teama.
M-as agata de el sa-l fac sa taca
sa-mi lase mintea libera,s-o lase sa viseze.
L-am implorat sa isi opreasca ticaitul,
dar m-a intrebat
ce-i fac,de ce nu-l las sa zboare.

Voi alerga in toate partile deodata.
Dupa inima mea voi alerga
si sper sa mai salvez ce-a mai ramas din ea.
Cand nu voi mai alerga inseamna ca am gasit-o,
dar mi-e teama ca n-am sa mai gasesc nimic din ea
doar pentru ca cineva a ajuns inaintea mea.

O pasare pluteste o vreme in aer
apoi isi lipeste o aripa de fereastra mea;
o vad cum se zbate,apoi nu se mai aude nimic.
Am vrut s-o fac sa zboare,s-o ajut sa scape,
dar mi-a fost frica sa n-o pierd si pe ea.
Era usor s-o las sa plece,iar eu sa vad
doar cum se duce;
Daca as fi stiut ca o sa se intoarca,
i-as fi dat drumul doar ca sa se sprijine pe o craca
undeva unde s-o aud si eu cum plange.